Domnule Corman,
Noi înțelegem că sînteți frustrați că, ieri, doar 38 de persoane au votat pentru
Declarația voastră de nu știu ce. Dar domnul Lupu lipsește a treia oară deja de la
ședință. Eu propun să începeți cu domnul Lupu să îl sancționați și să îl lipsiți de
salariu.
La ordinea de zi.
Domnul Igor Corman:
Apropo, dacă vă referiți la domnul Lupu, el are un demers argumentat și
întemeiat, pe care eu l-am aprobat. Și dacă o să faceți și dumneavoastră la fel,
exact voi proceda la fel.
Vă rog microfonul nr.3.
Domnul Grigore Petrenco:
La ordinea de zi.
Domnule Președinte al ședinței,
Ați menționat că Regulamentul nostru, Regulamentul Parlamentului a fost
expertizat de Comisia de la Veneția. Atragem atenția dumneavoastră că proiectul
nr.431 cu privire la modificarea și completarea Regulamentului Parlamentului nu a
fost transmis Consiliului Europei spre expertizare, așa cum se cere, avînd în vedere
că Republica Moldova se află sub monitorizarea acestei structuri europene.
De aceea, noi propunem, din partea Fracțiunii, să fie exclus din ordinea de zi
acest proiect, să fie transmis spre expertizare Consiliului Europei și după aceea,
după ce primim avizul lor, revenim la acest proiect.
Mulțumim.
Domnul Igor Corman:
Am înregistrat propunerea dumneavoastră.
Stimate coleg,
Propunerile se fac de la microfoanele din sală. Noi am mai avut o situație în
care eu am fost nevoit să nu-i ofer cuvîntul domnului Ghimpu și nu văd de ce ar
trebui să facem excepție. Deci declarațiile se fac la sfîrșitul ședinței, conform
Regulamentului.
Vă rog frumos să ocupați locul în sală.
Microfonul nr.3, vă rog.
Domnul Vladimir Voronin:
Eu doresc, nu în calitate de reclamă, dar obiectiv, să declar Parlamentului,
dacă nu sînt la curent mulți dintre dumneavoastră, în activitatea de Președinte eu
am semnat peste 8 600 de decrete, dintre care numai două decrete au fost declarate
neconstituționale într-o măsură oarecare, nu deplină.
De aceea, eu vreau să vă îndemn ca, înainte de a face ceva, mai ales trebuie
de gîndit pentru a face ceva. Dumneavoastră consultați Constituția și nu credeți că
sînteți aici pe mult, mult timp și o să vină și ziua răsplatei. Acel Lupu, despre care
spune Grigore Petrenco, a fost demisionat și ați votat voi, liberal-democrații,