Numirile în comisie este prerogativa fracțiunilor parlamentare. Deci, absolut
normal, decizie care a fost confirmată, pur și simplu, de Comisia juridică, numiri și
imunități. Domnul Neguța n-a înaintat propuneri concrete, a făcut, așa, mai mult o
declarație, niște observații. Noi rugăm ca să fie supus la vot, cu completarea
domnului Lupu care a fost numită.
Domnul Andrian Candu:
Vă rog frumos, doamna Apolschii, continuați.
Doamna Raisa Apolschii:
Stimate domnule Președinte,
Vreau să răspund la obiecția sau, poate, sugestia domnului Neguța vizavi de
faptul că am citit și am indicat ca membru într-o anumită comisie a domnului
deputat Filat.
Eu vreau să vă aduc aminte că raportul datează din 8 octombrie. Este o
distanță de o săptămînă la acel moment. Ne-am condus de extrasul din proceseleverbale
ale fracțiunii.
Am zis-o din start: bănuiesc că în viitorul cel mai apropiat aceste hotărîri vor
mai suferi modificări, sînt sigură. De aceea a și sunat respectiv familia domnului
Filat.
Mulțumesc.
Domnul Andrian Candu:
Vă rog foarte mult, dragi colegi,
Este în puterea noastră, prin plen, dacă mai sînt cazuri să facem modificări la
componența numerică sau nominală a unor comisii, vom reveni la acest subiect.
Domnule Ghilețchi,
Vă rog frumos.
Domnul Valeriu Ghilețchi:
Da, mulțumesc.
Doar o precizare pentru ce a spus doamna Apolschii.
În principiu, sigur ar putea să intervină schimbări, dar la ora actuală domnul
Filat mai este deputat. Adică, noi nu vorbim despre faptul că nu poate fi într-o
comisie sau alta. Dacă va depune mandatul, atunci va fi o altă decizie, dar la ora
actuală, iarăși, vorbim despre un proces-verbal al Fracțiunii Partidului Liberal
Democrat din Moldova.
Domnul Andrian Candu:
Da, întocmai.
Vă rog frumos, să atrageți atenția că, într-adevăr, vorbim despre proceseleverbale
și deciziile, de fapt, îmbrăcate în forma proceselor-verbale ale fracțiunilor
parlamentare.
Iată de ce, vă propun să ne oprim aici și să purcedem la vot.