Domnul Veaceslav Untila:
Va fi o… da. (Rumoare în sală.) Asta se poate.
Stimaţi colegi,
Vă mulțumesc mult pentru înțelegere și susținere.
Domnul Andrian Candu:
Numai puțin, încă o ultimă întrebare.
Domnul Veaceslav Untila:
Domnul Sergiu…
Domnul Andrian Candu:
De la microfonul domnului Bannicov.
Da, domnul Stati.
Domnul Sergiu Stati:
Mulțumesc.
Domnule Preşedinte,
Cred că e clar că toată sala, de fapt, susține această idee care este una bună și
în opinia mea. În același timp aș sugera ca încă o dată să ne gîndim asupra
formulării care acum mi se pare destul de amorfă. Și în sensul acesta aș propune ca
idee poate ca să vă gîndiți asupra unei posibile redacții care ar suna „privind
interzicerea utilizării camuflajelor în cadrul manifestărilor neprevăzute de legislația
în vigoare”. Adică în sens că de zilele comemorative, de nu mai știu care sînt
acolo, zilele naționale, de zilele de odihnă. Adică în… ca să putem foarte clar
formula că atunci cînd lumea se adună la un miting sau iese platforma „DA” sau
platforma „Nu”, sau cine mai este ea acolo, respectiv ca să nu utilizeze uniforma
specială care poate fi confundată cu uniforma unităților de destinație specială.
De aceea, respectiv, poate chiar foarte clar de formulat că în cadrul
mitingurilor, protestelor, pichetelor ș.a.m.d. este interzisă utilizarea uniformei
paramilitare. Și atunci o să fie, în opinia mea, clar.
Domnul Veaceslav Untila:
Da. Mulțumesc mult.
Domnul Sergiu Stati:
Și la… Apropo, iată, domnul Sîrbu îmi sugerează ideea, adică nu pentru
mine, dar pentru toată sala, poate de introdus, inclusiv vă gîndiți, ca să modificăm
și Legea cu privire la întruniri, ca tot să se regăsească momentul acesta.
Domnul Veaceslav Untila:
Da. Vă mulțumesc mult.
Sînt convins că o să iasă o lege bună pentru lectura a doua.