guvernator interimar o ducem pînă în ce an? Sau este o altă procedură care eu nu o
cunosc?
Domnul Andrian Candu:
În scris sau în plen?
Domnul Anatolie Zagorodnîi:
Poftim?
Domnul Andrian Candu:
Răspunsul în scris sau în plen?
Domnul Anatolie Zagorodnîi:
Puteți și acum verbal. (Rîde.)
Domnul Andrian Candu:
Vă mulțumesc frumos.
În continuare – domnul Balan.
Poftiți.
Domnul Ion Balan:
O întrebare pentru domnul ministru al transporturilor și infrastructurii
drumurilor, domnului Chirinciuc.
Deci vreau să menționez că în anul 2013 au fost ratificate două contracte de
finanțare între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind
realizarea lucrărilor de construcții și reabilitare a drumurilor din Republica
Moldova în sumă de 300 de milioane 400 de mii euro, inclusiv drumul R34
Hîncești-Leova-Cahul-Slobozia Mare, sectorul... kilometrul zero, kilometrul 83.
Întrebarea este următoarea. A fost utilizată această sumă integral conform
destinației stabilite în nota informativă a proiectelor de lege care au fost ratificate?
Ce sumă de bani a fost alocată pentru reabilitarea sectorului de drum R34 Hîncești-
Leova-Cahul-Slobozia Mare? Și care este motivul tergiversării reabilitării acestui
sector de drum atunci cînd în ultimii ani vedem doar restabilirea, restaurarea sau
reabilitarea drumurilor din zonele de nord și centru ale Republicii Moldova?
Mulțumesc.
Domnul Andrian Candu:
Unde să... continuați, vă rog frumos, domnule Balan. Cer scuze. Cum să fiți
informați?
Domnul Ion Balan:
Informația doresc s-o am și în scris, și în plenul Parlamentului.
Domnul Andrian Candu:
Vă mulțumim foarte mult.