Doamnelor și domnilor deputați, Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră nu pentru a face o demonstrație de unionism, ci pentru a-mi exprima regretul și necazul că și în mileniul III aleșii poporului nu doresc să facă o dreptate istorică. Oare există un eveniment mai înălțător în întreaga istorie a Basarabiei decît Actul de unire din 1918 cînd pămîntul românesc a revenit la vechile hotare, după ce fusese anexat hoțește, în anul 1812, momentul rămîne a fi considerat una din cele mai înălțătoare pagini din istoria neamului nostru. Citez: „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominației rusești. Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pămînt drept al nostru cucerit cu plugul, apărat cu arma”, spunea marele Eminescu și acesta este un adevăr axiomatic. Conștiința de sine este esența ființială a omului pe care nu doar o moștenește de la părinți, ci o absoarbe odată pentru totdeauna cu laptele mamei. Omul, liber cu voia lui Dumnezeu, se naște și-și cunoaște rădăcinile odată cu prima poveste a bunicii, odată cu prima literă din alfabet, odată cu primul pas în viață, după ce urmează cei 7 ani de-acasă și mulți ani de școală. Așa am fost educați noi, românii din Republica Moldova, o parte din fosta Basarabie, pămînt mult pătimit, smuls de la trupul matern al României în 1812. Basarabia a fost lăsată să zacă în întuneric, românii din Basarabia au fost lipsiți de dreptul la studii în limba română, de dreptul de a se ruga în biserici în limba română și atunci românul basarabean s-a refugiat în familia sa care i-a devenit și școală, și biserică unde a știut să-și păstreze limba și tradițiile strămoșești. Un secol, un secol al obscurantismului în Basarabia, pe cînd Europa înflorea prin contribuții culturale, juridice și politice la ideea libertății și democrației. Dar a venit secolul XX, secolul care avea să le aducă românilor basarabeni un Alexei Mateevici pe meleagurile Căușenilor. Odată cu inspirata „Odă limbii române”, românii din Basarabia într-un elan patriotic fără precedent și-au conjugat eforturile intelectuale, politice și economice pentru a decide înființarea Sfatului Țării, organ legislativ care, în condițiile debandadei trupelor rusești pe teritoriul Basarabiei, a chemat în ajutor Armata română. Pe parcursul lunilor ianuarie și februarie 1918, comitetele ținutelor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința unirii cu Regatul României. Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat în favoarea unirii Basarabiei cu România. Au urmat 22 de ani de modernizare fără precedent a Basarabiei, circa 3000 de școli de limbă română au fost deschise, s-au înființat bănci: Banca Basarabiei – 1920 cu sucursale peste tot, Banca „Dacia”, Banca românească, Banca „Uniunea română”, Banca Iașilor, Banca viticolă a României, Banca „Moldova” etc. Comerțul s-a dezvoltat și el. În 1938 existau peste 20,576 de firme individuale și comerciale. Înapoiata provincie țaristă Basarabia avea să resimtă cel mai puternic anvergura proiectului de modernizare derulat la scara României Mari în domeniul comunicațiilor și al transportului. După război exista în Basarabia o cale ferată deplorabilă plus ecartament diferit de cel românesc, la fel ca și astăzi, progresul a fost evident și cuantificabil.