Doamna Liliana Palihovici:
Microfonul nr.4.
Domnul Serghei Sîrbu:
Mulțumesc.
Domnule președinte al comisiei și autor,
Este clară deci intenția și poate chiar și salutabilă de a susține producătorii
autohtoni doar că trebuie să fim atenți, deoarece...
Domnul Veaceslav Ioniță:
Nu sînt autohtoni, domnule deputat, nu vorbesc de autohtoni, vorbesc de
orice producător care se află pe un teritoriu. El poate fi și o întreprindere străină,
dar se află pe teritoriul respectiv. Vorbim despre susținerea cooperării dintre
mediul de business local și...
Doamna Liliana Palihovici:
Microfonul nr.4.
Domnul Serghei Sîrbu:
Da, sînt de acord cu dumneavoastră, doar că ar trebui să fim foarte atenți,
deoarece atunci cînd noi creăm unele avantaje unor agenți economici, în
detrimentul altor agenți economici, riscăm să încălcăm acel principiu de economie
de piață și concurență liberă prevăzut de articolul 126 din Constituție. De aceea, să
ne gîndim la o astfel de metodă, ca să nu limităm acest drept al unei concurențe
libere între agenții economici, deoarece ar putea să existe probleme la acest capitol.
Domnul Veaceslav Ioniță:
Eu vă mulțumesc.
Vreau doar cîteva cuvinte. Această practică nu este unică. Noi avem
anumitele așa discriminări pozitive, cînd pentru.. spre exemplu avem regiuni
defavorizate, la care putem să dăm o anumită abordare. Am avut situația în care
agenți economici care se află în afara municipiilor Chișinău și Bălți... Deci este o
normă generală, nu se referă la un agent economic. Este o normă și o practică
generală, care nu poți să spui că e discriminatorie, deoarece ea este... un agent
economic este exact compensat prin faptul că el, în alte condiții, el are o favoare
față de altul. Deci noi nu vorbim de un caz privat, vorbim de o practică generală,
care... promovăm o anumită politică, și anume: stimularea dezvoltării locale și
cooperării.
Deci, în acest caz, politica sau dorința generală este foarte clară și ea nu este
personalizată. Ea este o politică generală pe întreg teritoriul țării. Nu este ceva...
este o discriminare pozitivă, în acest caz, și noi avem mai multe practici cînd astfel
de situații se aplică.
Doamna Liliana Palihovici:
Microfonul nr.4.