pentru alte decizii, ce pot fi luate nu în spiritul democrației autentice și în detrimentul cetățeanului. Astăzi, prin statul de drept se înțelege acel stat ce se constituie și funcționează în baza legii, supremația legii fiind unul din principiile fundamentale, a cărui respectare asigură existența unui stat de drept. Această simbioză este garantată prin Constituția statului, care, de fapt, constituie sursa principală a legitimității sistemului de drept, a sistemului politic, a procesului de elaborare și adoptare a cadrului normativ. Măsura care se aplică și respectă principiul supremației Constituției într-un stat determină și calitatea sistemului de drept din acest stat. Astfel, exigența unicității sistemului de drept se realizează, în primul rînd, de norma fundamentală, adică de norma care reprezintă motivul de valabilitate a unei alte norme. Supremația Constituției și conformitatea cadrului normativ cu Legea fundamentală trebuie asigurate de o autoritate distinctă, independentă și echidistantă. Anume despre aceasta vreau să discutăm. Iar noi, în calitatea noastră de parlamentari, spre deosebire de judecătorii Curții Constituționale, avem dreptul să dăm aprecieri politice, să comentăm acțiunile acestei instituții și să analizăm cît de independentă și echidistantă este ea. Din punctul meu de vedere, constatările Curții Constituționale, statuate în Hotărârea nr.3 din 22 aprilie 2013, au un caracter politic, omițînd atribuțiile sale stabilite de articolul 135 din Constituție, precum și de articolul 4 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și de articolul 4 din Codul jurisdicției constituționale și motivînd hotărîrea ca printr-o apreciere politică, adoptată de Parlament. Mai mult decît atît, conform atribuțiilor sale și competenței stabilite de legislație, Curtea Constituțională nu doar că a adoptat o hotărîre bazată pe o apreciere politică, fapt inadmisibil și total contrar statului de drept, dar și a încălcat prevederile constituționale prin incriminarea tendențioasă privind presupusele fapte de corupție ale unor membri ai Guvernului, atît timp cît persoanele vizate nu au fost condamnate printr-o hotărîre judecătorească definitivă, așa cum prevede articolul 21 din Constituția Republicii Moldova. Este de neînțeles faptul de ce Curtea Constituțională își bazează hotărîrea sa pe o apreciere politică, pe presupuneri și supoziții, încălcînd flagrant și sfidînd în modul cel mai brutal norma constituțională, care apără dreptul cetățeanului de a nu fi învinuit fără aducerea probelor pertinente. Nu poate fi considerată ca și argumentată constatarea Înaltei Curți din punctul 71 al hotărîrii, prin care se afirmă prezumția de nevinovăție, prevăzută la articolul 21 din Constituție, ca principiu într-un proces penal, este inaplicare răspunderii politice. Astfel, Curtea urma să verifice constituționalitatea actelor contestate și nicidecum să acorde o apreciere politică și să incrimineze o persoană, care, barem, nu este bănuit de comiterea unor fapte ilicite. Doamnelor și domnilor deputați, Situația devine și mai confuză cînd citesc punctul 115 din Hotărîrea Curții Constituționale din 22 aprilie, după ce dă aprecieri și condamnă politic și fără