13. Prezentarea informației, la solicitarea domnului deputat Simion
Grișciuc, cu privire la modul prin care SRL ”Garma-Grup” a obținut din Fondul
Ecologic 25 de milioane de lei. (Raportor – Gheorghe Șalaru, ministrul mediului în
exercițiu.)
14. Prezentarea informației, la solicitarea domnului deputat Simion
Grișciuc, cu privire la acordarea a 250 de mii de lei din Fondul Ecologic pentru
Primăria orașului Hîncești. (Raportor – Gheorghe Șalaru, ministrul mediului în
exercițiu.)
15. Prezentarea informației, la solicitarea doamnei deputat Stella Jantuan, cu
privire la procesul de optimizare a școlilor (cazul Gimnaziului din satul Valea
Perjei, raionul Taraclia. (Raportor – Tatiana Potîng, viceministru al educației în
exercițiu.)
16. Prezentarea informației, la solicitarea domnului deputat Ion Ceban, cu
privire la măsurile întreprinse pe marginea încălcărilor prezentate în raportul Curții
de Conturi privind audierea bugetelor unităților administrativ-teritoriale și
gestionării patrimoniului public în municipiul Chișinău în perioada anilor
2010 – 2011. (Raportor – Andrei Pîntea, Procuror General interimar.)
17. Prezentarea informației, la solicitarea domnului deputat Alexandr
Petkov, cu privire la rezultatele sesizării referitor la intențiile domnului ministru al
apărării Vitalie Marinuța de a vinde un lot de armament din dotarea Armatei
Naționale. (Raportor – Andrei Pîntea, Procuror General interimar.)
18. Întrebări.
Ședința începe la ora 10.05.
Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele
Parlamentului.
Domnul Marian Lupu:
Stimați colegi,
Bună dimineața.
Rog să vă ocupați locurile dumneavoastră în sală, pentru a începe ședința
plenului Parlamentului.
Secretariatul,
Rog să anunțați prezența.
Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare
parlamentară:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din
totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 91 de deputați. Nu s-au
înregistrat deputații: Greceanîi Zinaida, Ivanov Violeta, Lucinschi Chiril,