Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din
totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 92 de deputați. Nu s-au
înregistrat deputații: Ghilețchi Valeriu – în delegație, Ciobanu Maria, Cojocaru
Vadim, Hadârcă Ion, Nasu Maria, Vieru Boris – din motive de sănătate, Garizan
Oleg – la cerere, Botnariuc Tatiana, Vacarciuc Vadim.
Domnul Igor Corman:
Mulțumesc.
Ședința este deliberativă. Vă rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează
Drapelul de Stat al Republicii Moldova.)
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
Mîine este Ziua de 8 Martie, sărbătoare frumoasă, luminoasă, fiindcă este
Ziua Femeii. De aceea, vă rog să îmi dați voie, în primul rînd, eu să vin cu un
mesaj de felicitare către colegele noastre din Parlament, către doamnele deputați,
de asemenea către doamnele care activează în Secretariatul Parlamentului, de
asemenea, în numele Parlamentului, vreau să felicit toate femeile din țara noastră,
să le doresc o viață mai bună, să le doresc multă atenție, căldură, apreciere din
partea bărbaților, multă sănătate și multă fericire. Și acum, dacă nu aveți nimic
împotrivă … (Aplauze.) Da, cred că au să se bucure toate femeile pentru aplauzele
din partea deputaților.
Domnilor deputați,
Ordinea de zi noi am aprobat-o.
De procedură? Noi încă nici nu am început procedura, dar deja sînt obiecții
la procedură.
Domnule Petrenco,
Vă rog.
Domnul Grigore Petrenco:
Mulțumesc.
Domnule Președinte al ședinței,
Stimați colegi,
Ieri, după ce am plecat din Sala de ședințe a Parlamentului în semn de
protest față de această Declarație tendențioasă cu privire la Ucraina, în sală au
rămas 40 de deputați.
Domnule Corman,
Trebuia să închideți ședința. Și deci ședința Parlamentului nu era legitimă în
acest caz, respectiv și Declarația adoptată este una nelegitimă.
Mulțumesc.
Domnul Igor Corman:
Stimate coleg,
Sînt nevoit să vă dezamăgesc, deci noi am continuat ședința regulamentar,
au fost prezenți 51 de deputați, eu special am verificat încă o dată prezența