Deci, stimaţi colegi, am îndeplinit aceste rigori procedurale, am consultat
fracțiunile și lucrul acesta îmi deschide calea juridică legală pentru a propune
atenției dumneavoastră includerea pe ordinea de zi a proiectului de Hotărîre a
Parlamentului sub numărul 75.
Cine este pentru rog să voteze. Majoritatea, cu voturile celor două fracțiuni.
Deci proiectul nr.72. (Rumoare în sală.) Proiectul nr.72. Cum sună el?
Proiectul de Hotărîre privind acordarea votului de neîncredere Prim-vicepreședintelui
Parlamentului.
Domnule Streleț,
Tribuna este a dumneavoastră. Domnul Deliu.
Domnul Tudor Deliu:
Stimaţi colegi,
La data de 30 decembrie 2010, Parlamentul Republicii Moldova, prin
Hotărîrea nr.4, l-a ales în funcție de Prim-vicepreședinte al Parlamentului pe
deputatul Vladimir Plahotniuc, care, conform atribuțiilor sale, reprezintă
Parlamentul Republicii Moldova atît în țară, cît și peste hotare.
În perioada de la numire în funcție și pînă în momentul de față, domnului
Plahotniuc i-au fost aduse numeroase acuzații cu privire la dubla identitate,
implicarea în atacuri de tip raider, dar și în alte activități care vin să prejudicieze
imaginea Parlamentului Republicii Moldova în general.
Astăzi, ne aflăm în condițiile în care faima negativă a domnului Plahotniuc
transcende hotarele Republicii Moldova, astfel promovînd o imagine nefavorabilă
tuturor instituțiilor statului, precum și cetățenilor republicii.
Or, în condițiile în care integrarea europeană este obiectivul prioritar al
Alianței pentru Integrare Europeană, acțiunile desfidătoare ale domnului
Plahotniuc nu fac altceva decît să stîrnească semne de întrebare partenerilor noștri
europeni.
În aceste condiții, este oportună inițiativa noastră, a Fracţiunii Partidului
Liberal Democrat din Moldova, de a pune problema votului de încredere
Prim-vicepreședintelui Parlamentului Republicii Moldova.
Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate
legislativă a statului, nu poate fi prezidat de către o persoană a cărei reputație pune
în pericol încrederea cetățeanului în autoritățile publice ale statului.
Urmare celor expuse, propunem Parlamentului retragerea votului de
încredere domnului prim-vicepreședinte al Parlamentului Vladimir Plahotniuc,
solicitînd domnului Președinte al Parlamentului Marian Lupu inițierea procedurii
de revocare a acestuia din funcție.
Domnul Marian Lupu:
Rog să fie stenografiat. Stranie solicitare după ce avem tot setul de
documente la acest subiect.
Întrebări? Nu sînt.
Mulțumesc.
Sînt. Domnule Deliu.