Peste 200 de elevi talentați au participat la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Republicane la Matematică
Vineri, 27 februarie 2026, a avut loc festivitatea de deschidere a celei de-a 68-a ediții a Olimpiadei Republicane la Matematică. Evenimentul, desfășurat într-o atmosferă de înaltă ținută academică, a reunit 216 dintre cei mai bine pregătiți elevi din întreaga țară, gata să concureze pentru titlul de campion național la matematică. Ceremonia a marcat startul a două zile de provocări intelectuale intense, evidențiind importanța științelor exacte în dezvoltarea inovației și a gândirii critice.
Prezentă la eveniment, Galina Rusu, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a adresat un mesaj de încurajare tuturor participanților, subliniind importanța efortului depus pentru a ajunge la această etapă.
„Mă bucur foarte mult să vă salut în numele Ministerului Educației și Cercetării. Sunteți toți cei pasionați de matematică, cei care ați parcurs etapele locale și ați ajuns aici înregistrând frumoase rezultate. Prin simplul fapt că ați ajuns la etapa republicană, demonstrându-vă talentul și dedicarea pe această dimensiune, sunteți deja niște învingători”, a declarat Galina Rusu.
Importanța matematicii ca pilon central pentru viitoarele inovații tehnologice a fost evidențiată de Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei. Acesta a vorbit despre cum rigoarea gândirii matematice deschide uși către o multitudine de cariere.
„Matematica vă deschide căile spre o carieră extraordinară, nu neapărat doar în domeniul matematicii pure, ci și în inginerie sau în științele fundamentale. Studiile arată că succesul este corelat în proporție de 33% cu talentul și 66% cu munca, responsabilitatea și atitudinea. Orice ați alege să studiați în continuare, continuați să iubiți matematica, pentru că ea vă va fi de un real folos”, a subliniat Viorel Bostan.
Valeriu Guțu, președintele Consiliului Olimpic Republican la Matematică, a adus în prim-plan bogata tradiție a acestui concurs, a cărui primă ediție a avut loc în anul 1957. El a remarcat capacitatea continuă a elevilor de a excela, chiar și într-o eră dominată de ascensiunea inteligenței artificiale.
„Olimpiada este o experiență ce demonstrează că matematica este o zonă a fascinației. Deși trăim vremuri în care tehnologia și algoritmii avansează rapid, capacitatea de a crea probleme noi și de a oferi demonstrații umane elegante rămâne o calitate de neînlocuit a minții noastre”, a menționat Valeriu Guțu.
Rigoarea discursurilor academice a fost armonios completată de o serie de momente artistice de excepție, oferite cu sprijinul Școlii de Arte „Valeriu Poleacov” și al Centrului Republican pentru Copii și Tineret „Artico”. Publicul s-a bucurat de evoluția studioului muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, de o interpretare emoționantă a unui vals de Chopin la pian, susținută de elevul Ivan Andreev, și de recitalul remarcabil al ansamblului de violoniști „Unison”.
Olimpiada Republicană la Matematică este unul dintre cele mai longevive și prestigioase concursuri școlare din Republica Moldova, având rolul de a stimula excelența academică și de a sprijini elevii cu aptitudini deosebite. Pe parcursul zilelor de concurs, tinerii vor susține probe scrise complexe, iar cei mai buni dintre ei vor forma lotul național care va reprezenta Republica Moldova la competițiile internaționale de profil.