Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Ana Guțu, Președinte al Partidului Politic DREAPTA: Bună ziua, stimați reprezentanți ai presei, vă mulțumim foarte mult pentru faptul că ați dat curs invitației noastre. Conferința de presă de astăzi este consacrată necesității de a perfecționa legislația electorală din Republica Moldova în perspectiva permiterii accesului la procesul electoral al cetățenilor Republicii Moldova care s-au stabilit cu traiul peste hotare. Nu o dată am spus că cetățenii Republicii Moldova care sunt stabiliți cu traiul peste hotare constituie o cifră impresionantă raportată la numărul de locuitori, numărul de cetățeni ai Republicii Moldova și în acest sens vreau să menționez că în trecut am avut inițiative în Parlament și am propus votul prin corespondență și votul prezențial adică votul prin prezența la urnele de vot a cetățenilor din diasporă timp de 2 zile.

Din păcate această inițiativă nu a trecut de Parlament, a fost votată doar în prima lectură în anul 2014 și nu a avut o continuitate fiindcă nu a existat voință politică de a lua în seamă prestația, inclusiv financiară a cetățenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare și care alimentează cu fonduri economia Republicii Moldova sau mai precis familiile care au rămas aici să locuiască și se confruntă deseori cu situații sociale și economice precare, unele din ele aflându-se în pragul, sub pragul sărăciei. De aceea, după ce Curtea Constituțională a decis revenirea la legislația electorală de până la 2000 și permiterea cetățenilor Republicii Moldova de a-și alege prin vot direct Președintele Republicii Moldova, devine din ce în ce mai clară situația că fără votul cetățenilor din diasporă, votul din toamnă pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova poate fi considerat nelegitim, fiindcă nu va avea legitimitatea tuturor cetățenilor care au drept de vot.

În acest sens, Partidul unionist Dreapta vine cu un apel către deputații, către toți deputații Parlamentului Republicii Moldova pentru a amenda actuala legislație electorală și atunci când vor fi luate deciziile referitor la stabilirea anumitor, acceptarea sau nonacceptarea anumitor amendamente pentru legislația electorală fiindcă ea urmează a fi votată în a doua lectură, se ia în seamă importanța și necesitatea de a acorda dreptul de vot cetățenilor Republicii Moldova care sunt stabiliți peste hotare. Voi da citire acestui apel care este adresat tuturor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova și sper că se vor găsi deputați în Parlamentul Republicii Moldova care vor propune o astfel de inițiativă legislativă.

„Stimați deputați,

în calitatea dumneavoastră de aleși ai poporului, cunoașteți situația demografică din Republica Moldova și sunteți conștienți de faptul că circa 700 000 de cetățeni ai Republicii Moldova (iar conform altor surse cifra ar fi de 1,5 mln de cetățeni) s-au stabilit cu traiul peste hotarele acestui stat, în căutare de loc de muncă plătit decent. Aceste cifre reprezintă o pătrime din populația Republicii Moldova.

Pe parcursul ultimilor ani economia Republicii Moldova a supraviețuit grație remitențelor trimise de cetățenii noștri din diasporă familiilor rămase acasă. Cota parte a acestor remitențe a atins cifra îngrijorătoare de 30% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova.

Totodată, cetățenii Republicii Moldova stabiliți cu traiul peste hotare, fiind contribuabili reali la supraviețuirea economică a statului, nu au acces la procesul de luare a deciziilor şi sunt marginalizați în scrutinele electorale prin posibilitatea restrictivă de a vota prin prezenţa lor obligatorie la ambasadele și consulatele Republicii Moldova, doar pe parcursul unei zile.

Experiența nefastă a scrutinelor electorale precedente a arătat că mulți concetățeni de-ai noștri nu și-au putut exercita dreptul la vot din cauza procedurilor electorale restrictive.

Partidul DREAPTA face apel către toți deputații din Parlament să deblocheze procesul democratic electoral prin amendarea legislației electorale: introducerea votului prin corespondență, a votului electronic (prin internet) și a votului prin procură, și extinderea perioadei de votare la scrutine în birourile electorale de peste hotare de la o zi la două zile.

Dacă nu vor fi introduse toate posibilitățile de vot enumerate mai sus, rezultatul scrutinului electoral din 30 octombrie va pune la îndoială legitimitatea mandatului viitorului Președinte al Republicii Moldova ales prin vot direct.”


Acesta este apelul nostru, este un apel public și este adresat tuturor deputaților, nu neapărat vom expedia scrisori, fiindcă am înțeles că mai multe scrisori pe care le-am expediat pe numele fiecărui deputat din Parlamentul Republicii Moldova au rămas fără răspuns, informația este publică, deputații pot să se inspire și din proiectele legislative la acest subiect care probabil se mai găsesc în arhivele Parlamentului Republicii Moldova sau secretariatului Parlamentului, să se inspire și să depună aceste inițiative legislative.

Dacă nu va fi amendat Codul electoral în acest sens, eu cred că ceea ce se va petrece în toamna acestui an, va fi un vot mai mult sau mai puțin fals, deoarece nu toți cetățenii Republicii Moldova vor putea să-și exercite dreptul lor fundamental, fiindcă dreptul la vot este un drept fundamental al cetățeanului, înscris în Constituția Republicii Moldova și dacă e să respectăm această Constituție, cetățenii ar trebui să aibă același drept. Și cei care au rămas să locuiască aici în Republica Moldova, dar și cetățenii noștri care se află cu traiul peste hotare.

Dacă sunt întrebări. Dacă nu sunt întrebări, noi vă mulțumim și vă dorim o zi bună.