Vadim Brînzan, Ministrul Economiei și Infrastructurii: În cele peste trei săptămâni, de când am acceptat să conduc Ministerul Economiei și Infrastructurii, am văzut multe lucruri. Unele m-au întristat, altele chiar m-au șocat.

Știam că economia Republicii Moldova este în comă, lucru, pe care oamenii îl simțeau zi de zi pe buzunarul lor, chiar dacă la televizor li se spunea că trăiesc tot mai bine.

Eu nu îmi închipui cât de tare trebuie să îți urăști propriul popor, ca să te porți cu el în așa mod.

Am să vă povestesc pe pași: simplu și pe înțelesul tuturor, cum o mână de oameni au adus schemele din anii 90 în structurile statului și au transformat o țară întreagă în propria afacere. Banii noștri, ai cetățenilor, ajungeau nu în bugetul țării, ci în buzunarul unui grup criminal organizat.

Să vorbim despre baroni: acești generali de supraveghere ai oștii criminale a lui Plahotniuc.

Majoritatea structurilor din economie erau controlate și subordonate baronilor partidului democrat, gen Baidov. Acești baroni, o mână de oameni, adunau bir (fix ca în Evul Mediu) de la întreprinderi, instituții de stat, de peste tot, de unde se putea de furat. O parte din ei fac acest lucru și în continuare.

Iar sacii de banii adunați, mergeau în bugetul grupului criminal sau a partidului, de unde erau redirecționați spre oamenii, care deserveau acest sistem. Iar cei, care nu erau de acord să plătească, erau închiși, șantajați cu dosare penale sau li se preluau afacerile. Și toate acestea, cu susținerea activă a organelor de drept și a organelor de forță, care asigurau paza și acoperirea acestor scheme; și în continuare se încearcă acoperirea acestor scheme.

Cum se întâmpla aceasta? Foarte simplu:

Ministerul le asigura spatele și le dezlega mâinile baronilor, promovând politici convenabile sau închidea ochii și se făcea că plouă atunci când trebuia. Iar restul instituțiilor de stat din economie, executau și adunau banii, pe care îi transmiteau acestor baroni.

De exemplu ANTA, Calea Ferată din Republica Moldova: Am primit plângeri din partea cetățenilor, din partea agenților economici, care au descris pe pași, ce și cum se întâmplă. Am primit aceste interpelări din mai multe surse, absolut independente. De exemplu, în unele dintre aceste scrisori este indicat faptul, că la Calea Ferată, în mod regulat se percepea de la 2 până la 5 Euro pe fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul Republicii Moldova. Anul trecut, au fost transportate circa 10 milioane de tone. Faceți calculele, de la 20 până la 50 milioane de Euro, în bani cash, murdari, transmiși sau prin zone offshore, sau colectați în numerar de acești baroni. Dar mai este și plata pentru tranzit, pe care o percep de la partenerii noștri ucraineni, pe care partenerii au botezat-o deja drept o componentă de corupție, pe care sunt nevoiți să o plătească. E vorba de sute de milioane de euro, în fiecare an, care se aduceau doar prin sistemul căilor ferate, nemaivorbind de ANTA. Cunoaștem despre problemele care există, despre permisele, care se vând și se cumpără cu mii de euro, atunci când, de fapt, costă 8 euro; și despre alte fărădelegi, care s-au făcut acolo.

Lunar, din toate aceste scheme, în jur de 400 000 000 (patru sute de milioane) de lei ajungeau în buzunarul acestui grup criminal organizat. Aici, orice comentarii sunt de prisos. Închipuiți-vă ce se putea face cu patru sute de milioane de lei, lunar, dacă acești bani ajungeau în bugetul statului, dar nu în bugetul de întreținere a acestui grup.

Vreau să le transmit un mesaj baronilor, șefilor, șefuleților, procurorilor, judecătorilor, funcționarilor și executorilor, care au participat și încă participă la aceste scheme frauduloase.

În primul rând, Plahotniuc a plecat și nu se va întoarce în Moldova decât în cătușe. Gata, nu mai aveți acoperire.

În al doilea rând, noi știm cine sunt acești baroni și oamenii de sub ei, cum au furat și cât au furat. Toate interpelările, pe care le-am primit de la cetățeni, la ordinul meu, sunt expediate către organele de resort, la Procuratura Generală, CNA și alte instituții, care trebuie să își facă lucrul.

În al treilea rând, vreau să le transmit celor de la procuratură, care au dormit letargic anii aceștia și au acoperit toate aceste scheme: Nu vă țineți de scaune și funcții, de data aceasta nimeni nu o să vă salveze, nici politicienii corupți, nici partenerii de business, pe care îi aveți. În secolul XXI, banii și ilegalitățile lasă urme, voi știți asta foarte bine. Din acest motiv, ați tăcut și v-ați prefăcut că dormiți atunci când trebuia de acționat. Nu vă rămâne decât să vă dați demisia și să începeți să colaborați cu organele de drept.

În al patrulea rând, toți șefii de instituții, șefuleții și executanții, care au participat la adunatul de bani ilegali: dacă credeți că și de data aceasta o să scăpați și o să rămâneți să lucrați la stat, greșiți. Ați rămas fără acoperire, fiecare pas ilegal, pe care îl faceți acum, doar o să vă adauge pagini în dosarul penal și ani de pușcărie.

Și de fiecare dată, când vin la Agențiile și Instituțiile de stat, care se află în subordinea Ministerului, vă rog: să nu vă îmbolnăviți subit sau să plecați în concediu. O să avem discuții serioase.

Vreau să mă adresez agenților economici, care încă din frică, șantaj sau speranța, că se va întoarce generalul cel mare, mai plătesc bani baronilor. Opriți-vă, voi dați mită unui sistem, care deja e pe moarte și care nu o să învie.

Am un mesaj special pentru noii plahotniuci, care se cred în formare.

În această perioadă, am făcut cunoștință cu modul în care s-a lucrat cu schemele, cu psihologia oamenilor care au stat în fruntea acestui grup. Vreau să le transmit un mesaj celor care se bucură că a plecat vechea acoperire și speră, că vor prelua anumite scheme. O să tăiem din fașă aceste porniri, dur și fără emoții. Vreau să-i dezamăgesc pe cei, care se visează coordonatori, baroni, barsetce sau în alte roluri.

Teatrul absurdului s-a închis. Regizorii și comisia de admitere la așa specialități a fost desființată și urmează să fie închisă, după gratii.

Acum, să vorbim despre pașii concreți, pe care i-am întreprins împreună cu echipa de la Minister în aceste trei săptămâni:
Ne-am suflecat mânicile și am început să construim o economie transparentă și competitivă, practic de la zero.

Împreună cu echipa mea am pornit următoarele inițiative:
1. Documentăm toate schemele și ilegalitățile, care s-au produs sub conducerea grupului criminal organizat, ca să le putem transmite organelor competente. Vreau să accentuez: competente, nu cele care au dormit când se furau banii din țară sau cele care au fost parte la aceste scheme de corupție. Demisia acestor persoane este singura soluție în situația de astăzi. Altfel, o să crape răbdarea cetățenilor din buzunarele cărora v-ați primit plicurile de bani. Iar oamenii sunt la limita răbdării, nu pot să vă redau ce vorbe auzim zilnic, le știți mai bine decât mine, pentru că le-ați auzit pe parcursul multor ani, în șoaptă. Acum o să auziți aceste vorbe în față.

2. Pregătim un pachet legislativ, care să aducă normalitatea în economie.
Muncim la modificări legislative care vor demonopoliza, deoffshoriza și vor aduce transparență în economia țării.

3. Vom continua curățarea sistemului de membrii grupului criminal organizat.
Eu, câteodată, rămân fără cuvinte când discut cu oamenii care au făcut parte din toată această escrocherie, pe care o numeau guvernare. Ei și-au inventat o realitate paralelă în care trăiesc și la un moment dat chiar au început să creadă în ea. Toți oamenii care au slujit grupului de interese trebuie să plece. Și vor pleca, rând pe rând, care la pensie, care la pușcărie.

4. Concursuri transparente de numire în funcție.
În locul celor, care vor pleca să trăiască în realitatea lor paralelă, pe care și-au construit-o, vor veni și vin oameni care au un singur interes – dezvoltarea Republicii Moldova. Concursurile de suplinire a funcțiilor vor fi transparente. Profesionalismul va fi pus în capul mesei, nu avem nevoie de oameni fideli și de executanți, avem nevoie de profesioniști, care să gândească și să își asume schimbările.  Aici o să avem nevoie și de ajutorul presei și a societății civile, la care o să apelăm.

La final, vreau să repet doar câteva lucruri: va fi greu să scoatem din paragină economia țării. Nimic nu se produce peste noapte, dar într-un timp foarte scurt, deja am reușit multe lucruri.

Rând pe rând, o să scoatem la iveală oamenii și schemele frauduloase, care au ținut în viață atâția ani economia tenebră și au îmbogățit acest grup criminal organizat, care s-a autoproclamat de la televizor – guvernare.

Vă asigur, că pentru aceasta avem tot suportul, necondiționat, al Guvernului Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene și a altor parteneri de dezvoltare.”