Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Unității Germane și împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Sehr geehrter Herr Botschafter,
Sehr geehrter Dame,
Herr Oberbürgermeister,
Exzellenzen,
Sehr geehrte Damen und Herren,
Liebe Freunde,
Doamnelor și domnilor,

Es ist mir eine Ehre dieses Jahr erneut an der Festveranstaltung zum Tag der deutschen Einheit teilzunehmen – noch ein Beweis dafür, dass Deutschland ein bevorzugter Partner Rumäniens ist.
Vor 30 Jahren, war der Fall der Berliner Mauer ein entscheidender Schritt für ein vereintes, freies und demokratisches Europa. In Bezug auf dieses Ereignis, sagte Helmut Kohl, der Kanzler der Einheit: „Gehen wir ohne Zögern gemeinsam ans Werk. Es geht um unsere gemeinsame Zukunft - in einem vereinten Deutschland und einem vereinten Europa”.
Heute ist diese Vision Realität und es ist unsere Aufgabe, sie zu aufrechtzuerhalten.
Este o onoare să iau parte, din nou, la sărbătorirea Zilei Unității Germane – o dovadă în plus că Germania este un partener privilegiat al României.
În urmă cu 30 de ani, căderea Zidului Berlinului a reprezentat un pas decisiv către o Europă unită, liberă și democratică.
Referindu-se la acest moment, Helmut Kohl, cancelarul reunificării, spunea: „Să pornim fără ezitare împreună la treabă. Este vorba despre viitorul nostru comun – într-o Germanie reunită și o Europă unită”. Astăzi această viziune a devenit realitate și avem datoria să o ducem mai departe.

Doamnelor și domnilor,
Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, a creat premisele unui viitor prosper, definit de valorile libertății și democrației, dar și ale reunificării întregii Europe.
Statele Europei sunt menite să fie împreună și vor crește numai împreună. Acesta este fundamentul proiectului european.
De aceea, primul mandat al României ca Președinție a Consiliului Uniunii Europene s-a desfășurat sub motto-ul „Coeziunea, o valoare europeană comună”, punând în prim-plan necesitatea menținerii unității europene, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu provocări importante, interne și externe.
În urmă cu un an, la celebrarea Zilei Unității Germane, subliniam angajamentul ferm al României pentru consolidarea proiectului european.
România și-a asumat pe deplin responsabilitatea de a face Uniunea mai puternică și, în ciuda provocărilor, aportul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene la obținerea consensului statelor membre a fost însemnat, având ca obiectiv aprofundarea integrării europene.
În acest context, în luna ianuarie, am avut plăcerea să reprezint România la semnarea noului Tratat de cooperare și integrare germano-francez la Aachen, moment cu semnificație pentru cooperarea dintre Paris și Berlin, precum și pentru viitorul Uniunii Europene. Cu acel prilej, am asigurat în legătură cu fermitatea și hotărârea României de a rămâne în continuare alături de Germania și Franța în urmărirea obiectivului de consolidare a proiectului european.
Am dovedit acest angajament al României prin Summitul pe care l-am găzduit la Sibiu, pe 9 mai. „Spiritul de la Aachen”, cum l-am numit atunci, la Aachen, ne-a însoțit pe drumul care a dat naștere „Spiritului de la Sibiu” – spiritul unei Uniuni care dorește să-și protejeze cetățenii și să investească în viitorul noilor generații, rămânând unită și solidară în fața numeroaselor provocări.

Doamnelor și domnilor,
Cooperarea noastră în cadrul Uniunii Europene, dar și în alte organizații internaționale, este susținută de relația bilaterală privilegiată, construită de-a lungul timpului, care s-a dezvoltat dinamic și armonios.
În ultimii ani, relațiile politice dintre cele două țări s-au dezvoltat semnificativ, prin contacte frecvente și substanțiale la nivel prezidențial, guvernamental și parlamentar, dar și regional și local, astfel încât să putem vorbi astăzi de o relație cu adevărat specială cu Germania, cu caracter strategic.
Dar dincolo de acțiunea politicienilor, contribuția determinantă la excelența relației bilaterale actuale au adus-o cetățenii celor două țări.
Astfel, această relație are la bază o importantă componentă economică: Germania se situează pe primul loc în topul partenerilor noștri comerciali, fiind totodată în top trei investitori în România.
După cum am mai spus, investițiile germane în economia noastră, de peste 10 miliarde de euro, demonstrează angajamentul pe termen lung pe care companiile germane l-au asumat, devenind partenerii noștri de încredere.
În planul formării profesionale colaborăm prin preluarea modelului dual german de succes, cu efecte benefice asupra tinerei generații și asupra pieței muncii din România.
Prietenia dintre țările noastre este clădită însă și pe dialogul nostru constant și consistent care are în centrul său minoritatea germană din România și comunitatea de români din Germania.
Germanii din România sunt parte integrantă a istoriei și identității țării noastre, reprezentând și un liant deosebit al relației bilaterale. Am avut plăcerea să reconfirm acest lucru cu prilejul întâlnirii cu semnificație simbolică pe care am avut-o, împreună cu doamna Cancelar Merkel, în luna mai, în marja Summitului de la Sibiu, cu reprezentanții comunității germane din România.
La rândul lor, numeroșii cetățeni români stabiliți în Germania contribuie amplu la dezvoltarea relațiilor strânse dintre țările noastre, inclusiv în plan economic, fiind una dintre comunitățile cel mai bine integrate pe piața germană a forței de muncă.
Aceste performanțe ne motivează și mai mult să intensificăm colaborarea pentru valorificarea oportunităților prezente și viitoare.
Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc Germaniei pentru susținerea principială pe care a manifestat-o constant pentru eforturile ferme și consecvente pe care le-am depus în ultimii ani, inclusiv în ultima perioadă, pentru apărarea și consolidarea statului de drept în România. Societatea românească rezonează profund și cu maturitate față de acest obiectiv, iar succesul covârșitor al referendumului privind justiția, pe care l-am convocat, și câștigat, pe 26 mai, împreună cu aproape 6,5 milioane de români, a dovedit-o cu prisosință.

Stimați invitați,
Ziua de 3 octombrie reprezintă un bun moment de evocare și reflecție asupra însemnătății pe care o are unitatea pentru stabilitatea, progresul și prosperitatea unei națiuni, dar și a întregii Europe.
Vă asigur că România va rămâne ferm angajată pentru aprofundarea strânsei cooperări dintre țările noastre, cu scopul de a servi cât mai bine interesele cetățenilor noștri într-o Europă unită, mai eficientă și mai puternică.

Mister Ambassador,
Dear Guests,
We hear our anthem often, but today, due to the Partnership with the city of Leipzig, it was not only a solemn moment, it was also underlined by this beautiful voices. I thank you and I want to expressly underline the perfect Romanian diction you had. Thank you! / Auzim imnul nostru național des, însă astăzi, datorită parteneriatului cu orașul Leipzig, am avut parte nu numai de un moment solemn, acesta a fost subliniat și de către vocile deosebite care l-au cântat. Vă mulțumesc și doresc să evidențiez dicția perfectă în limba română pe care ați avut-o. Vă mulțumesc!
On the other hand, as we have as a special guest the „primarul general”, Oberbürgermeister, of Leipzig – in Romanian, Lipsca – it gives me pleasure to underline the special relationship between Leipzig and Bucharest. One of the most famous streets in the old part of Bucharest is the Lipscani Street. Lipscani comes from Lipsca – this is Leipzig. So, the two cities certainly share a lot of history. I wish they would share the future, a common future too. / Pe de altă parte, avându-l ca oaspete special pe primarul general al orașului Leipzig – în română, Lipsca – îmi face plăcere să subliniez relația specială dintre Leipzig și București. Una dintre cele mai cunoscute străzi din centrul vechi al Bucureștiului este Strada Lipscani. Lipscani vine din termenul Lipsca, ceea ce semnifică Leipzig. Așadar, cele două orașe cu siguranță împărtășesc o istorie bogată. Eu îmi doresc să împartă și viitorul, un viitor comun.

Herzlichen Glückwünsch zum Tag der Deutschen Einheit!
La mulți ani Germaniei! Danke, mulțumesc, thank you!