Prietenia din spatele cortinei: Cum parteneriatul dintre Sandu Grecu și Ion Diviza a clădit Teatrul Satiricus

CHIȘINĂU – Dincolo de spectacole și aplauze, succesul Teatrului Național Satiricus se sprijină pe o fundație solidă de prietenie și viziune comună, întruchipată de parteneriatul de peste 35 de ani dintre directorul Sandu Grecu și scriitorul Ion Diviza. La lansarea celei mai recente cărți a lui Diviza, Grecu a vorbit pe larg despre rolul esențial pe care prietenul și colegul său l-a jucat în nașterea și consolidarea teatrului, descriindu-l drept „persoana numărul unu” a acestui proiect.

Colaborarea lor a început în 1985, cu cinci ani înainte de fondarea oficială a teatrului. În timp ce Sandu Grecu se afla la studii de regie la Moscova, Ion Diviza a rămas la Chișinău, devenind motorul birocratic al inițiativei. El a fost cel care a redactat „mii de scrisori”, conform mărturiei lui Grecu, și a insistat pe la toate ușile autorităților sovietice pentru a obține aprobarea înființării unui teatru de satiră. „El primul a fost angajat în teatru, chiar și înaintea mea”, a dezvăluit Grecu, subliniind devotamentul lui Diviza. Acesta s-a ocupat de întreaga logistică a fondării, de la organizarea castingului pentru prima trupă, până la gestionarea primilor pași administrativi.

Sandu Grecu a descris dinamica lor ca pe un echilibru perfect între două personalități complementare. „Acest echilibru între doi nebuni frumoși ai Chișinăului ne-a ajutat să devenim ceea ce suntem”, a afirmat el. În momentele de pesimism ale unuia, celălalt intervenea cu optimism, susținându-se reciproc în fața nenumăratelor obstacole. Această sinergie a fost crucială nu doar pentru înființarea teatrului, ci și pentru supraviețuirea acestuia în primii ani dificili, marcați de lipsa unui sediu și de instabilitatea tranziției.

Discursul a reliefat o poveste despre loialitate și dedicare, arătând cum o prietenie puternică poate sta la baza unei instituții culturale de anvergură. Parteneriatul Grecu-Diviza nu este doar o anecdotă din istoria teatrului, ci pilonul pe care s-a clădit spiritul de rezistență și creativitate al Teatrului Satiricus, demonstrând că marile proiecte culturale sunt, înainte de toate, proiecte umane.