Costul adevărului: Jurnaliștii vizați de hărțuire se confruntă cu traume psihologice și profesionale

CHIȘINĂU – Dincolo de impactul politic, campaniile de dezinformare și hărțuire online lasă cicatrici adânci asupra indivizilor vizați, în special asupra femeilor din politică și jurnalism. Discuțiile din cadrul conferinței „Unveil the Truth” au scos la iveală costul personal al acestor atacuri, care variază de la narative misogine despre fertilitate până la amenințări directe, generând un mediu de lucru ostil și un sentiment de pesimism.

Participanții au împărtășit experiențe personale dureroase. O narativă recurentă este cea a „fertilității”, care sugerează că femeile aflate la vârsta procreării ar trebui să se ocupe de creșterea copiilor, nu de „munca grea” a politicii. O moderatoare a povestit cum, în timpul sarcinii, a fost bombardată cu imagini cu cutii goale de ouă, o aluzie crudă la infertilitate. Aceste atacuri, deși absurde și ipocrite, sunt menite să înfurie și să intimideze, lăsând ținta cu povara de a se apăra în fața unor acuzații nefondate.

În fața normalizării misoginismului, mulți se întreabă dacă mai există speranță pentru o schimbare sau dacă este necesar să se aștepte un nou ciclu social în care feminismul să nu mai fie un concept de care politicienii trebuie să se distanțeze. Sentimentul de pesimism este palpabil, mulți simțind că lupta este inegală și epuizantă.

Cu toate acestea, există și strategii de reziliență. O soluție propusă este „inocularea” publicului. Un studiu recent de la UCLA a arătat că informarea respondenților despre faptul că Rusia instrumentalizează mesaje anti-LGBTQ+ pentru propagandă a dus la o percepție mai puțin pozitivă asupra lui Vladimir Putin și la o creștere a sprijinului pentru drepturile LGBTQ+. Acest lucru sugerează că expunerea surselor și metodelor de manipulare poate reduce eficacitatea acestora.

Conștientizarea este esențială, nu doar în rândul publicului larg, ci și al politicienilor. Mulți dintre aceștia ar putea acționa din ignoranță, crezând că mesajele pe care le primesc reflectă voința electoratului, fără a realiza că sunt, de fapt, țintele unor campanii transnaționale anti-gen, bine organizate. Solidaritatea și curajul de a vorbi deschis despre aceste experiențe, deși dificile, sunt considerate cruciale. Când jurnaliștii și activiștii vizați își spun poveștile, ei nu doar că expun tacticile agresorilor, dar creează și o rețea de sprijin care le permite să continue lupta pentru adevăr, transformându-se din victime în voci puternice ale conversației publice.