Ruperea cercului vicios: Noua abordare a parentingului leagă protecția copilului de combaterea violenței împotriva femeilor

CHIȘINĂU – Republica Moldova se confruntă cu statistici alarmante privind violența domestică, experții avertizând că strategiile tradiționale de protecție a copilului sunt insuficiente dacă nu abordează simultan și violența împotriva femeilor. În cadrul conferinței dedicate consolidării sprijinului pentru părinți, reprezentanții UNICEF au subliniat o realitate dură: doi din cinci copii moldoveni sunt supuși violenței fizice, în timp ce o proporție similară de femei se confruntă cu violență fizică sau sexuală începând cu vârsta de 15 ani.

Discuțiile au scos în evidență un paradox al societății moderne: în timp ce violența împotriva adulților, străinilor sau colegilor este sancționată social și legal, violența în spatele ușilor închise, sub pretextul disciplinării copiilor, rămâne tolerată. Experții internaționali prezenți la eveniment au argumentat că această dublă măsură reflectă o ierarhie a umanității care trebuie demontată. Mesajul central transmis autorităților și societății civile este că un mediu în care femeile nu sunt în siguranță nu poate fi niciodată un mediu sigur pentru copii.

Noua direcție propusă prin programele de „parenting transformator de gen” vizează nu doar învățarea unor tehnici de educare, ci o schimbare fundamentală a normelor sociale. Aceste programe sunt concepute să abordeze cauzele comune ale violenței împotriva femeilor și copiilor: inegalitatea de putere, stresul parental și normele sociale rigide care dictează comportamentul bărbaților și al femeilor. Dovezile globale sugerează că intervențiile care implică tații și promovează parteneriatul egal în cuplu au rate de succes mult mai mari în reducerea incidenței abuzului.

„Dacă suntem serioși în angajamentul de a crea o societate non-violentă, logica este inevitabilă: standardele de demnitate și protecție aplicate adulților trebuie extinse și asupra copiilor,” a declarat reprezentanta UNICEF. Programele de parenting sunt văzute acum nu doar ca instrumente educaționale, ci ca mecanisme de întrerupere a ciclurilor intergeneraționale de traumă. Prin înlocuirea fricii cu conexiunea emoțională și prin eliminarea justificărilor culturale ale violenței, aceste inițiative au potențialul de a remodela structura familiei moldovenești pe termen lung.

Implementarea acestor schimbări necesită însă mai mult decât voință politică; necesită o transformare a mentalității colective care încă percepe disciplina fizică drept o metodă validă de educație.