Domnul Marian Lupu:
Stimate coleg,
Da, vă rog să conturăm cumva această idee. Eu, iată, ce vreau să vă rog,
stimați colegi. Da, este și această cale, microfoanele din Sala Parlamentului o
tribună inclusiv pentru transmiterea de informații, însă nu mizați doar pe acest
lucru, interveniți cu invitațiile în scris ca deputat, ca fracțiuni, sînt diferite metode
în acest sens.
Microfonul nr.4.
Domnul Valeriu Streleț – Fracțiunea PLDM:
Mulțumesc, domnule Președinte.
Cu referință la activitatea Comisiei privind situația pe piața farmaceutică.
Avem și noi un mesaj, rugăm și noi ca președintele comisiei să aibă în vedere
maniera sa de conduită, să aibă în vedere maniera de organizare a activității
comisiei și să nu prezinte activitatea comisiei drept activitatea sa proprie.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.3.
Domnul Serghei Sîrbu – Fracțiunea PCRM:
Domnule Președinte,
Noi, constat, săptămîna trecută, am făcut un șir de propuneri în ceea ce
privește audierea Procurorului General și nu numai. Recent, am înregistrat pe
numele dumneavoastră, pe numele Biroului permanent, din numele Fracțiunii, o
interpelare în scris cu privire la desfășurarea audierilor parlamentare a Procurorului
General pe diverse probleme, inclusiv începînd cu elucidarea evenimentelor din
7 aprilie 2009, pentru a afla adevărul cine sînt organizatorii acelei tentative de
lovitură de stat.
Și eu vreau să vă menționez, domnule Președinte, că, potrivit articolului 126
al Regulamentului Parlamentului, alineatul (2): la propunerea Biroului permanent,
a comisiilor sau a fracțiunilor parlamentare, Parlamentul inițiază audieri în alte
domenii de interes public major. Data și procedura de desfășurare a audierilor sînt
stabilite și aduse la cunoștința deputaților de către Parlament.
În acest context, domnule Președinte, dumneavoastră nici nu trebuie să
puneți la vot această chestiune. Este o chestie de procedură obligatorie, trebuie
doar să stabiliți concret data cînd vor avea loc aceste audieri. Și rugăm să fie
respectat întocmai Regulamentul Parlamentului și dreptul deputaților.
De aceea, încă o dată insistăm: audieri parlamentare a Procurorului General
și a tuturor factorilor de decizie, care stau în spatele Procurorului General, pentru a
elucida toate aceste probleme, inclusiv începînd cu evenimentele din 7 aprilie
2009.
Vă mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.2.