Domnule ministru,
Am mai multe. La articolul 118 „Vînzarea masei debitoare.” În articol nu am
găsit nicăieri și nu este prevăzută procedura de comercializare a bunurilor. Această
procedură este un lucru specific și mai ales în aprecierea prețului de start. Cum
lămuriți dumneavoastră această situație?
Domnul Octavian Calmîc:
Deci toată această procedură, de fapt, este o experiență utilizată și anterior în
procesul de insolvabilitate și, de fapt, se reiterează care este modul de
comercializare a activelor, de vînzare a masei debitoare, aflate în gestiune. De
aceea, dacă sînt anumite propuneri concrete sau care sînt constrîngerile care ar trezi
anumite întrebări, vă rugăm să …
Domnul Iurie Bolboceanu:
Domnule ministru,
Propuneri clar că vor fi și noi avem un set de propuneri, dar noi am fi vrut să
aflăm poziția dumneavoastră. Pentru că ceea ce am zis eu în lege nu am găsit și
mai ales în articolul 118 care prevede vînzarea masei debitoare, dar nu este
procedura. Și ideea ar fi fost ca, pentru lectura a doua, să ne gîndim bine cum
această procedură să-și regăsească locul său poate chiar într-un articol aparte, dacă
nu în articolul 118.
Și a doua întrebare tot la articolul 118, să nu ne ducem mai departe, alineatul
(8): în scopul desfășurării licitației, lichidatorul formează o comisie din 3 membri.
Cine sînt aceste persoane? Membri ai cui? Din stradă, ai lichidatorului, ce-i cu
acești 3 membri?
Domnul Octavian Calmîc:
O’key. Nu-i …
Domnul Iurie Bolboceanu:
Mie mi se pare că ei ar putea fi membri din componența Consiliului
Creditorilor.
Domnul Octavian Calmîc:
Exact. Deci dacă se cere o concretizare, atunci cu cea mai mare …
Domnul Iurie Bolboceanu:
Ea nu se cere, ea …
Domnul Octavian Calmîc:
Deci, oricum, orice activitate supusă în procesul de insolvabilitate este
coordonată cu informarea Comitetului Creditorilor. De aceea, am zis că rolul
Comitetului Creditorilor este unul mai ridicat în noul proiect de lege. Dar dacă se
consideră că nu este suficientă norma legală menționată la alineatul (8) articolul
118, putem da o concretizare.