vederea asigurării localităților rurale și urbane din Republica Moldova cu locuri în
grădinițe de copii și creșe a familiilor cu copii de vîrstă preșcolară.
Totodată, solicit informația cu privire la asigurarea instituțiilor școlare din
satele noastre cu puncte medicale și lucrători medicali, care este situația la
capitolul asigurarea acestora cu utilități necesare pentru acordarea asistenței
medicale.
Necesitatea solicitării informației respective rezultă din conținutul
multiplelor petiții parvenite la adresa deputaților în Parlament, precum și din
adresările frecvente înaintate de către cetățenii din sate, comune și orașe în cadrul
întîlnirilor deputaților cu alegătorii.
Informația solicitată rog să fie prezentată în cadrul ședinței în plen a
Parlamentului, precum și în scris, în modul stabilit.
Întrebarea a doua o adresez domnului Prim-ministru al Republicii Moldova
Vladimir Filat, în care-i solicit respectuos prezentarea unei informații ample cu
privire la vizitele de serviciu efectuate de către domnul ministru al sănătății Andrei
Usatîi și a domnilor viceminiștri în anul 2011.
Care a fost tematica și durata deplasărilor, care a fost impactul acestora
asupra activității sistemului ocrotirii sănătății și ce schimbări în domeniu au fost
întreprinse în urma deplasărilor efectuate?
În același context, pe această cale, aș vrea să-i transmit domnului ministru al
sănătății că noi, parlamentarii, îndeosebi cei din comisia de sănătate, dorim să-l
vedem măcar uneori în Parlament, pentru a ne comunica și nouă despre așa-zisa
reformă a spitalelor.
Cred că este deja timpul să cunoaștem și noi acest lucru.
Vă mulțumesc.
Domnul Artur Reșetnicov:
Microfonul nr.2.
Doamna Alla Mironic:
Спасибо.
Я просила бы вас, товарищи председатель и секретарь, зафиксировать
мой вопрос, связанный с приглашением министра культуры, министра
обороны и руководителя пограничной службы, связанный с отношением и
сохранностью памятников, памятников культуры, памятников Великой
отечественной войны и в связи с этой ситуацией – связанный со Стояновкой.
Domnul Artur Reșetnicov:
Спасибо.
Secretariatul ia act și, suplimentar la ceea ce a fost solicitat, este invitarea
domnului ministru al afacerilor externe Iurie Leancă, să vină cu prima ocazie, să
raporteze deputaților.