Noi am mai asistat la asemenea lucruri încă în perioada anilor ′90, cu
grădinițele de copii, cu casele de cultură, același lucru, spre mare regret, ne pare că
este urmărit și în prezent. Și foarte bine știe toată lumea că, odată închizînd școala,
grădinița de copii, este pe cale de dispariție întregul sat.
Pe timp de război, nu s-au închis școli, a fost de foarte multe ori spus acest
lucru, iar astăzi această guvernare face economii pe seama copiilor și pedagogilor.
Pînă cînd nu este tîrziu, Fracțiunea PCRM vă cheamă, stimați deputați, să
opriți acest proces rușinos.
Treziți-vă acum, să nu fie mult prea tîrziu, aveți un pic de demnitate și
respect față de cetățenii Republicii Moldova și, în special, față de generațiile
următoare.
Doamna Liliana Palihovici:
Îl invit la tribuna Parlamentului pe domnul deputat Godea.
Domnul Mihai Godea:
Doamnă Președinte al ședinței,
Stimați colegi,
Vin în fața dumneavoastră cu o declarație privind încălcarea legalității și
neasigurarea transparenței în procesul alegerilor pentru funcția de Președinte al
Republicii Moldova. Cred că va fi interesant și pentru colegii din opoziție.
La 20 octombrie 2011, s-a votat o hotărîre de stabilire a datei alegerilor
pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Vom trece cu vederea modul în care au fost inițiate dezbaterile și cum a fost
promovată hotărîrea respectivă, deși procesul respectiv nicidecum nu poți să-l
numești transparent, democratic și onest.
Comisia specială pentru desfășurarea alegerilor a stabilit un minim de
condiții pentru potențialii candidați, încurcîndu-se chiar și în ele, toată atenția fiind
atrasă unor verificări medicale, de parcă am avea o listă de candidați aduși pe targă
în Parlament.
Procesul a demarat, acesta se va încheia fie cu alegerea unui Președinte care
va reprezenta interesele partidelor politice ce-i vor da naștere, fie cu demararea
alegerilor parlamentare anticipate.
În ambele cazuri, doar exponenții unor partide vor fi satisfăcuți, în ambele
cazuri vor pierde alegătorii și țara.
Așa rămîne clasa noastră politică plină de frămîntări și căutări de sine cu
vorbe despre popor, dar cu gîndul în altă parte.
Și totuși, chiar în situația actuală, Parlamentul are posibilitatea și obligația să
aplice față de candidații la funcția de Președinte un minim de proceduri și rigori
care să prevină apariția unor probleme viitoare, să asigure legalitate și transparență
în procesul de prezentare și promovare a candidaților la funcția supremă în stat.
Am prezentat proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte
legislative, a cărui adoptare reglementa clar procesele de verificare a candidaților
la funcția de Președinte, iar, prin refuzul de a examina acest proiect de lege în
procedură de urgență, se demonstrează că nu se dorește alegerea unei persoane