avînd calități morale și profesionale deosebite, ci alegerea unei persoane care să
convină, între ghilimele, de conjunctură.
Refuzul de a examina proiectul de lege și de a da curs procedurii de
verificare a candidaților la funcții publice supreme înseamnă ascunderea de
cetățeni și de societate a informațiilor de interes public major.
Nu în ultimul rînd, această reticență a Parlamentului confirmă aplicarea de
standarde duble față de candidații la funcții publice și nedorința executării legii de
către înșiși membrii organului legislativ.
De ce să nu ne mirăm apoi că în justiție nu sînt luate în considerare obiecții
și informații ce confirmă calități și sarcini dubioase ale unor pretendenți la funcții
publice. De ce să fie șocată societatea după ce în listele de candidați la funcții
publice nimeresc persoane cu trecut criminal și aceștia ajung să fie aleși. De ce să
ne mirăm că se aplică grațieri peste noapte, pentru a permite unor persoane să
ocupe funcții.
Stimați deputați,
Propunerile pe care le-am înaintat veneau să repare și niște lacune juridice
apărute după operarea unor modificări în legislație. În situația actuală, verificarea
titularilor și candidaților la funcții publice de rang înalt este, practic, inaplicabilă
din cauza carențelor legislative admise tot de Parlamentul și Guvernul Republicii
Moldova.
Tolerarea acestei situații determină și concluzia că nu se dorește a verifica
totul, trecutul glorios al deținătorilor funcțiilor publice de rang înalt și al
candidaților la aceste funcții.
Că nu se dorește ca societatea să recunoască ce reprezintă noii conducători,
ce averi, venituri și interese au, cu ce se ocupă și de ce se rup să ajungă în funcții
publice cu salarii de doar patru, cinci mii de lei pe lună.
Am atenționat de ce urmează a se aplica procedura de verificare a titularilor
și candidaților la funcțiile publice. Pentru prevenirea și combaterea corupției în
autoritățile publice, pentru prevenirea ocupării funcțiilor publice de către persoane
care reprezintă o amenințare pentru interesele securității naționale, pentru stabilirea
autenticității informațiilor comunicate în documentele depuse.
Refuzul de a aplica legea înseamnă admiterea acestor factori de risc și chiar
tolerarea lor, iar răspunderea pentru aceasta nu o va purta nimeni, a cîta oară.
Vă aduc aminte, stimați colegi, Constituția prevede alegerea Președintelui
întregii țări, nu doar al unui președinte al deputaților sau al partidelor parlamentare.
Dacă dorim schimbări și normalitate în țara asta, trebuie să venim cu
exemple pozitive și să începem cu noi.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Doamna Liliana Palihovici:
Stimați deputați,
Ordinea de zi a fost epuizată. Declar ședința închisă.
Următoarea ședință va fi mîine, la ora 10.00.