Din partea Fracțiunii, propunem includerea în ordinea de zi a proiectului
nr.612, proiectul de Hotărîre a Parlamentului privind constituirea Comisiei de
anchetă pentru elucidarea circumstanțelor prin care a fost votată și semnată Legea
nr.176 din 15 iulie 2010 pentru modificarea și completarea Legii privind
reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător.
Vă aduc aminte, stimați colegi, două săptămîni în urmă am discutat, am
votat în lectura a doua proiectul de lege și atunci de la tribuna centrală domnul
Ioniță a declarat că, de fapt, modificarea acestei legi, care a fost efectuată pe data
de 15 iulie 2010, nu a avut loc, Parlamentul nu a votat această modificare de a
micșora taxa pentru mesele din cazinouri de la 360 000 lei pînă la 180 000 lei. Și a
confirmat că statul a fost prejudiciat cu mai mult de 5 milioane de lei în acest caz.
Noi atunci am propus crearea acestei Comisii de anchetă și acum venim cu
un proiect respectiv de hotărîre a Parlamentului. Considerăm că este vorba de un
fals de documente și este foarte serios. Deci Parlamentul nu a votat această lege,
dar în realitate ea a fost semnată și promulgată. Considerăm că trebuie să elucidăm
toate circumstanțele acestui caz. Asta-i prima propunere.
Și a doua. Propunem să ne întoarcem la cazul alegerii conducerii Comisiei
Electorale Centrale. Deci considerăm că, actualmente, deciziile Comisiei
Electorale Centrale nu au nici o valoare juridică, deoarece Parlamentul nu a
confirmat alegerea Președintelui Comisiei Electorale Centrale, a vicepreședintelui
și a secretarului, așa cum se prevede conform Codului electoral și conform Legii
cu privire la statutul funcționarilor cu demnitate publică.
Mai mult decît atît, alegerea Președintelui Comisiei Electorale Centrale și a
conducerii acestei comisii contravine acelor recomandări care au fost făcute în
2005 de Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și OSCE ODIHR.
Am la îndemînă această opinie comună a acestor două instituții
internaționale, considerăm că trebuie să revenim la acest subiect și, în mod
obligatoriu, Parlamentul trebuie să adopte o hotărîre prin care confirmă alegerea
conducerii Comisiei Electorale Centrale, dar, înainte de asta, trebuie să revină la
procedura de vot în cadrul comisiei.
Mulțumesc.
Domnul Marian Lupu:
Microfonul nr.2.
Domnul Artur Reșetnicov – Fracțiunea PCRM:
Mulțumesc.
Din partea Fracțiunii PCRM, solicit repetat includerea în ordinea de zi a
următoarelor proiecte: nr.2503 încă din anul 2010, care prevede ajustarea Codului
electoral, inclusiv la recomandările Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția;
nr.100 din anul 2011 și nr.422 tot din anul 2011 care se referă la stabilirea
perioadei de alegere a Președintelui Republicii Moldova.
Mulțumesc.