Ce se întîmplă acolo, de facto, toată documentația de proiect, certificatul de
urbanism, autorizația de construcție, schimbarea destinației terenului, dacă aceasta
există, ca și decizia Consiliului municipal. Deci tot ce se referă la acest subiect.
Noi considerăm că lucrările se desfășoară ilegal.
Și a doua întrebare ține de informația care a apărut în presă recent. Este
vorba despre un contract privind reabilitarea străzii Ștefan cel Mare.
Conform informațiilor pe care le-am văzut în mass-media, este vorba despre
o firmă din România, SRL Delta ACM 93, care a oferit cel mai înalt preț pentru
lucrările de reabilitare a drumului Ștefan cel Mare, în comparație cu alte două
companii din Bulgaria.
Noi știm că această companie SRL Delta ACM are o istorie foarte proastă de
reparație a străzii Alecu Russo, unde cheltuielile au fost, practic, dublate și are
învinuiri foarte grave aduse pe teritoriul României unde, în cadrul unui contract
excluziv deci pe 5 ani de zile, practic, a dublat prețurile la asfalt.
Noi știm că sînt prietenii domnului Chirtoacă din Partidul Liberal, sînt acei
de la PDL din România.
Solicităm prezența Directorului Agenției de Achiziții Publice cu o informație
amplă la acest subiect și Procurorul General, dacă s-a autosesizat în privința
informațiilor apărute în mass-media.
La fel și Centrul Național Anticorupție.
Vă mulțumesc mult.
Doamna Liliana Palihovici:
Domnul Zagorodnîi.
Domnul Anatolie Zagorodnîi:
Da. Mulțumesc, doamnă Preşedinte.
Prima întrebare o adresez instituțiilor abilitate, cum sînt Procuratura
Generală, Ministerul de Interne, Serviciul de Informații și Securitate, care să vină
să ne răspundă la următoarele întrebări, ce ține de cazul care a avut loc pe 3 iunie
2014 în Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, ce ține de incidentul care s-a
produs în această zi în forumul legislativ din autonomia Găgăuzia.
Să ne răspundă la următoarele întrebări:
Cine au fost organizatorii acestui eveniment, să spunem așa, rușinos și
banditesc?
Care au fost motivele acestui incident și dacă au fost întreprinse careva
măsuri ce țin de intentarea dosarelor penale și cine figurează ca bănuiți în aceste
dosare penale?
Mulțumesc.
Aceasta este prima întrebare.
Și întrebarea cu numărul doi ține de domnul ministru al sănătății Andrei
Usatîi.
Vreau să îmi răspundă la următoarea întrebare, deoarece la adresa mea a
parvenit un demers din partea mai multor cetățeni, invalizi de gradul întîi din
diferite regiuni ale Republicii Moldova, care, de fapt, sînt pacienții Centrului de