procesul-verbal. Păcat că nu începem cu dreptul, dar începem cu stîngul această
primă ședință a Parlamentului de legislatura a XX-a.
Dar eu îmi exprim speranța că acei care vor fi în prezidium, dar și în sală pe
durata următorilor 4 ani de zile vor demonstra prin propriul comportament nu
ambițiile, nu orgoliile bolnăvicioase, nu frustrările, vor demonstra atașamentul
pentru normele unui stat de drept.
Și dacă vorbim și facem declarații cu voce tare, pe alocuri se țipă că vrem un
stat de drept, statul de drept pornește inclusiv de aici, din această sală. Și
comportamentul nostru, modul de gîndire, atașamentele noastre pentru această țară,
pentru viitorul ei, pentru supremația legii trebuie să fie lucruri indiscutabile pentru
orice deputat în Parlamentul țării, fiindcă în această sală noi nu apărăm interesele
altor state. Interesele altor state sînt apărate de deputații și de guvernele acelor
state.
În această sală menirea noastră, responsabilitatea noastră este să promovăm
și să apărăm interesele unui singur stat, statul suveran și independent – Republica
Moldova. În această sală trebuie să dăm dovadă nu de orgolii, ci de responsabilitate
și profesionalism. Aceasta a fost, este și rămîne a fi în continuare poziția fermă a
echipei Partidului Democrat.
Vreau să vă felicit pe toți, inclusiv pe acei din opoziție. Mare brînză,
opoziție. E firesc să fie opoziție, să fie majoritate. Nimic nou sub soare. Pe care
motiv eu îi privesc pe toți colegii mei în mod egal. Și vreau să vă felicit pe toți cu
prilejul alegerii dumneavoastră în calitate de membri ai Parlamentului
moldovenesc. Și, avînd situația ședinței de astăzi, în ajun de Revelion, să vă felicit
pe fiecare în parte și toți împreună cu aceste frumoase sărbători. Și fie ca toate
așteptările pe care le aveți pe plan personal să se împlinească, să aveți pace și
numai bine în familiile dumneavoastră, fiindcă acei dragi nu trebuie să fie victime
ale unor chestii de ordin politic.
Un foarte frumos „La mulți ani!” moldovenilor, întregii societăți, indiferent
cine și cum se identifică sub aspect etnic și cultural, fiindcă toți împreună sîntem
moldoveni, ca și cetățeni ai acestei țări.
Iar acei cetățeni ai țării prezenți în această sală trebuie să muncească pentru
toți ceilalți, milioanele de moldoveni, care așteaptă de la noi decizii importante,
lucruri importante. De fapt, așteaptă să ne facem cinstit și onorabil munca noastră
pentru care am și fost aleși aici.
La mulți ani!
Încă o dată vă felicit. Și cu toate că am început-o cu stîngul, dar sper că, de
aici în acolo, va fi doar cu dreptul. (Aplauze în sală.)
Domnul Eduard Smirnov:
Îi mulțumesc domnului Marian Lupu.
Îl invit la tribuna centrală pe Președintele Partidului Liberal... sau ...
reprezentantul? (Rumoare, rîsete în sală.)
Domnul Mihai Ghimpu.