Vă rog frumos, domnule Dodon. Aveți la dispoziție 2 minute.
Poftiți.
Domnul Igor Dodon:
Domnule Președinte,
Fracțiunea Partidului Socialiștilor a elaborat și propune spre discuții, și
sperăm să fie inclus astăzi în ordinea de zi, proiectul Hotărîrii Parlamentului nr.73
cu privire la aprobarea Declarației de recunoaștere a caracterului captiv al statului
Republica Moldova.
Cunoaștem că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova consideră că
Republica Moldova este un stat capturat. Ultimele sondaje arată că peste 85, chiar
90 la sută, sînt categoric împotrivă și consideră că Moldova se mișcă într-o direcție
greșită.
Cunoaștem că partenerii de dezvoltare în marea majoritate a lor de la nivele
și tribune destul de înalte au declarat și au constatat că Republica Moldova este un
stat capturat de oligarhi.
Doar Parlamentul Republicii Moldova, majoritatea deputaților din această
sală care au creat o majoritate parlamentară, în opinia noastră, care este nelegală
conform... cu încălcarea procedurilor, formată prin șantaj, consideră altfel. De
aceea, noi propunem astăzi, prin vot, în plenul Parlamentului, totuși, să vedem cine
din deputați, din aleșii poporului sînt de acord cu opinia majorității cetățenilor
Republicii Moldova care consideră Republica Moldova un stat capturat.
Proiectul declarației a fost înregistrat astăzi. Eu vreau să mă adresez către
toți deputații, în primul rînd, către acei care nu sînt parte a acestei majorități
pestrițe și, nu în ultimul rînd, și la cei care, totuși, au acceptat să fie parte a
majorități oligarhice. Să se gîndească foarte bine și să facem un pas important
pentru a recunoaște Republica Moldova un stat capturat.
Vă mulțumesc și rog să fie pusă la vot.
Domnul Andrian Candu:
Da. Vă mulțumesc frumos.
Mă adresez liderilor fracțiunilor dacă există opinie contrară, înainte de a
pune la vot acest subiect? Se pare că nu este. Atunci voi propune votului
introducerea pe ordinea de zi a proiectului nr.502 din 3 martie 2016.
Cine este pentru introducerea acestuia pe ordinea de zi, vă rog frumos să vă
exprimați prin vot.
Vă rog frumos, numărătorii, să ne dea rezultatele pe sectoare.
N u m ă r ă t o r i i:
Sectorul nr.1 – 23.
Sectorul nr.2 – 7.
Sectorul nr.3 – 9.