problemă. Soluția lui a fost simplă, dar este una care transmite un mesaj. El a început să scrie pentru fiecare lucru cîte un bilețel: pat, masă, scaun, a trecut și la animale din curte, a început să le pună cîte, de asemenea, așa un ecuson: pisică, cîine, vacă, oaie, ca oamenii să nu uite cum se cheamă aceste lucruri. Mai tîrziu, văzînd că problema se agravează, a mai adăugat acolo, spunînd că vaca trebuie mulsă dimineața, trebuie mulsă seara.
Ideea novelei este următoarea: cu timpul, valorile se uită. Și ca să nu uiți valorile, trebuie să pui pe ele anumite bilețele. Din păcate și valoarea familiei, care este una extrem de importantă, se pare că se uită. Ar trebui de la naștere deja să punem bilețele: băiețel, fetiță, pentru că unii și acest lucru îl uită cu timpul și fiind întrebată o doamnă dacă are un băiețel sau fetiță, zice: „Păi, nu știu, cînd ea sau el va ajunge mare, va decide dacă este băiețel sau dacă este fetiță”. În contextul acesta, cred că este important, noi, în Republica Moldova, atunci cînd sărbătorim Ziua Familiei să nu uităm, într-adevăr, care sînt rădăcinile celei mai vechi instituții așa cum ea a fost, să zic, instituită de însuși Dumnezeu.
Am aflat că Mitropolia Moldovei dorește mîine să organizeze un marș al tăcerii. Pe de o parte m-am bucurat, pe de altă parte un pic am fost contrariat, de ce un marș al tăcerii? Dar dacă prin tăcere se dorește transmiterea unui mesaj în susținerea familiei, cu siguranță că este un lucru salutabil. Familia contează și ea are nevoie de sprijinul nostru.
Comisia Europeană, un alt lucru îmbucurător care vine și din partea Uniunii Europene, a înregistrat o inițiativă întitulată: „Mama, tata și copiii”. Este o inițiativă a unui grup de cetățeni din cadrul Uniunii Europene care și-au propus drept scop pînă la sfîrșitul acestui an, pînă la 31 decembrie 2016, să colecteze, cel puțin, un milion de semnături.
Dacă vor fi colectate aceste semnături, atunci Parlamentul European va trebui să examineze această inițiativă, pentru că scopul inițiativei este totuși să definească familia ca fiind tată, mamă și copii.
Cei care au pașapoarte ale Uniunii Europene ar fi bine să semneze această inițiativă.
Eroziunea valorilor familiei subminează demnitatea și durabilitatea unei națiuni. Cred că în Republica Moldova o atenție ar trebui acordată și familiilor cu mai mulți copii. Am încercat recent să aflu cîte familii avem unde sînt 10 copii și mai mulți și am constatat că nu există o asemenea statistică. Cred că am avea nevoie de politici speciale pentru familiile cu mulți copii.
De asemenea, mamele cu mulți copii ar trebui onorate și ar trebui să fie luate în seamă, pentru că, așa cum era și în trecut, lucrul acesta era apreciat.
Apropiindu-mă de încheierea acestei declarații, încă o dată am vrut, prin această declarație, pentru că sîntem în ajunul acestei sărbători, duminică va fi Ziua Familiei, să transmit acest mesaj, care mi se pare unul extrem de importantă: o țară puternică poate realiza lucruri mari dacă are familii puternice sau, mai bine zis, o țară poate deveni puternică dacă are familii puternice.
Ex-președintele Indiei Abdul Kalam spunea că, pentru ca o țară să fie liberă de corupție, sînt 3 membri-cheie ai societății care pot face diferență, aceștia sînt tata, mama și învățătorul.