Domnule Președinte,
Stimați colegi,
În contextul declarațiilor colegului de la microfonul nr.2, zilele trecute am
asistat la amenințări cu răfuiala fizică ale unui ambasador al Uniunii Europene,
acreditat în Republica Moldova. Și eu nu cred că Parlamentul Republicii Moldova
trebuie să ia apă în gură și să închidă ochii la asemenea cazuri.
De aceea, eu propun, ca, în ședința de mîine, să adoptăm o poziție oficială a
Parlamentului Republicii Moldova vizavi de asemenea lucruri, în care să dezavuăm
și să condamnăm comportamentul și agresivitatea unor deputați vizavi de
diplomații străini acreditați în țara noastră.
În altă ordine de idei, tot zilele trecute … Deci dacă Comisia politică externă
și integrare europeană nu reușește să pregătească un proiect de declarații, o să-l
pregătim noi, o să-l înregistrăm și o să-l propunem mîine plenului pentru a-l aproba
în chestiunea pe care am enunțat-o.
În altă ordine de idei, tot zilele trecute am asistat la o acțiune, la un
comportament cu care actuala guvernare ne-a obișnuit deja, și mai ales Guvernul
Republicii Moldova, am aflat din presă că a fost creată, printr-o dispoziție a Primministrului,
o structură birocratică, ascunsă prin labirintele Cancelariei de Stat, care
se numește Biroul de relații cu diaspora, ieri a fost numit și șeful acestui Birou.
Acesta este răspunsul Alianței de guvernămînt la sprijinul masiv pe care l-a avut
din partea cetățenilor din diasporă în cadrul celor trei campanii electorale. Acesta
este răspunsul Alianței de guvernămînt …
Domnul Marian Lupu:
Stimate coleg …
Domnul Mihai Godea:
Am o propunere, domnule Președinte.
Am două minute regulamentar, în care să-mi expun punctul de vedere.
Domnul Marian Lupu:
Expiră, stimate coleg, două minute.
Vă rog.
Domnul Mihai Godea:
Două minute.
Deci acesta este răspunsul Alianței de guvernămînt la sprijinul pentru
economia națională a cetățenilor și nu doar acesta, am văzut și vinieta, și
impozitarea indirectă, și multe alte lucruri.
În acest sens, propun pe ordinea de zi proiectul de Lege nr.1228 cu privire la
crearea Ministerului Relațiilor cu Diaspora și Reintegrării Migranților. Acei care
au un minim respect față de cetățenii noștri plecați peste hotare ar trebui să susțină
această propunere.
Mulțumesc.