Arhiva transmisiunilor live
29 November 2023
Evenimentul „Leul moldovenesc – simbolul independenței și suveranității Republicii Moldova”
29 November 2023
Eveniment comemorativ „Ceasul Vinerii Mari - 75 de ani de la dezlănțuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolice”
29 November 2023
Declarații de presă după ședința Guvernului României din 29 noiembrie 2023
29 November 2023
Declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri care vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României și Sărbătoarea Sfântului Andrei
29 November 2023
Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană
29 November 2023
Prezentarea publică a rezultatelor sondajului adresat turiștilor străini la ieșirea din țară, cu genericul „Percepția Moldovei ca destinație turistică de către vizitatorii străini”
29 November 2023
Dezbatere publică cu tinerii „Prevenirea violenței de gen prin investiții în educație și conștientizare”, organizată de OIM și USM
29 November 2023
Ședința Guvernului României din 29 noiembrie 2023
29 November 2023
Conferință de presă privind cerințele Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova către Guvern asupra urgentării adoptării Legii împotriva violenței cadrelor didactice și necesității majorării salariilor angajaților din ramură
29 November 2023
Evenimentul de închidere a proiectului „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”
29 November 2023
Conferință de presă după ședința Guvernului Republicii Moldova din 29 noiembrie 2023
29 November 2023
Conferință de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne privind proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile accesate de România
29 November 2023
Ședința în plen a Senatului României din 29 noiembrie 2023
29 November 2023
Ședința Comisiei economie, buget și finanțe din 29 noiembrie 2023
29 November 2023
Ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 29 noiembrie 2023