Arhiva transmisiunilor live
30 January 2024
Ședința Curții Constituționale de examinare a sesizării nr. 179g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 44 alin. (5) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne
03 January 2024
Declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri care au acționat în minivacanța prilejuită de revelion, referitor la măsurile dispuse la nivel național pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și rezultatele obținute
28 December 2023
Declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri care vor fi la datorie în perioada 29 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024 privind măsurile dispuse la nivel național pentru asigurarea ordinii și siguranței publice
21 December 2023
Declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri care vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului
18 December 2023
Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la evenimentul prilejuit de intrarea în dotarea I.G.S.U. a 15 autospeciale de stingere, cu capacitatea de 4000 l, achiziționate prin fonduri europene
05 December 2023
Dezbatere publică organizată de Ministerul Afacerilor Interne, pe tema proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
04 December 2023
Declarație susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri ale MAI privind măsurile dispuse la nivel național pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și rezultatele obținute în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României și Sărbătoarea Sfântului Andrei
29 November 2023
Declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne și cei ai principalelor structuri care vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României și Sărbătoarea Sfântului Andrei
29 November 2023
Conferință de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne privind proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile accesate de România
29 November 2023
Conferința de presă susținută de către ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Adrian Efros
08 November 2023
Declarație de presă susținută de ministrul Afacerilor Interne al României, Cătălin Predoiu, referitoare la Proiectul-pilot de reorganizare a Inspectoratului Județean de Poliție Constanța