Arhiva transmisiunilor live
-
11 iulie 2025
Conferință de presă organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova privind plecarea în România a 100 de profesori de limbă și literatură română din instituțiile de învățământ alolingve din mai multe raioane ale Republicii Moldova, la cursuri intensive de limbă română
-
11 iulie 2025
Conferință de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne al României având ca temă programele de investiții derulate și aflate în derulare la nivelul instituției, cu accent pe modernizarea și dezvoltarea sediilor MAI
-
10 iulie 2025
Club de presă organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” cu tema „Protecția drepturilor consumatorilor de servicii de transport aerian: probleme întâmpinate de pasageri și soluțiile de care pot face uz”
-
10 iulie 2025
Ședința Comisiei Electorale Centrale din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Acțiune de protest organizată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor în fața Parlamentului Republicii Moldova
-
10 iulie 2025
Eveniment de transmitere a unităților de transport școlar achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene, PNUD și UNICEF
-
10 iulie 2025
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Ceremonia de depunere a jurământului militar în Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică”
-
10 iulie 2025
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului României din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Ședința Comisiei economie, buget și finanțe din 10 iulie 2025
-
10 iulie 2025
Ședința Curții de Conturi de examinare a auditului Misiunii de follow-up privind implementarea recomandărilor aprobate prin Hotărârea nr. 52 din 25 noiembrie 2020 cu privire la Raportul auditului asupra conformității procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Măgdăcești
-
10 iulie 2025
Ședința Comisiei agricultură și industrie alimentară din 10 iulie 2025
-
09 iulie 2025
Eveniment de lansare al proiectului „Avansarea rezilienței la schimbările climatice și abilitarea femeilor în Moldova”