Stimate domnule ministru al educației și cercetării Dan Perciun, stimate domnule ministru adjunct al afacerilor externe din Polonia, Jakub Wiśniewski, stimată doamnă Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD, onorată asistență. Bună ziua și bine ați venit la evenimentul de semnare a acordului între Polonia și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care vizează renovarea și dotarea unei școli model din țara noastră.
Rețeaua școlilor model este un proiect al Ministerului Educației și Cercetării. Autoritățile au ales 35 de școli care vor fi transformate astfel încât să fie un model atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și a metodelor de predare. Inițiativa este susținută de Banca Mondială, UE, PNUD, UNICEF și alte organizații internaționale. Totodată, proiectul este susținut de mai multe companii private care s-au alăturat acestei inițiative.
Vă rugăm să salutăm prezența la acest eveniment a domnului Dan Perciun, ministrul educației și cercetării din Republica Moldova.
A domnului Jakub Wiśniewski, ministrul adjunct al afacerilor externe din Polonia.
Doamnei Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Acordul va fi semnat de domnul Jakub Wiśniewski, ministrul adjunct al afacerilor externe din Polonia, și doamna Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova. Vă invităm să luați loc aici pentru semnarea acestui document important.
Pentru a oferi mai multe detalii despre impactul acestei inițiative, îl invităm la microfon pe domnul Dan Perciun, ministrul educației și cercetării din Republica Moldova.
Bună ziua tuturor. Stimate domnule viceministru Wiśniewski, doamnă Gasparikova, mă bucur să vă spun astăzi, bine ați venit la Ministerul Educației Republicii Moldova și în incinta Guvernului Republicii Moldova.
Pentru noi, proiectul de astăzi este unul deosebit și unul foarte important pentru că noi avem acest proiect strategic de dezvoltare a unei rețele de 35 de școli model. Obiectivul este să reușim să oferim educație de calitate pentru, în special pentru copiii din mediul rural, pentru copiii care astăzi nu neapărat învață în instituții de învățământ care să poată să le ofere posibilitatea de a-și realiza pe deplin potențialul. Respectiv, ambiția noastră este să creăm la nivelul fiecărui raion, pentru început, o instituție de învățământ unde se poate să beneficieze de educație la standarde europene.
În cadrul aceleiași inițiative, noi oferim și transport pentru acești copii ca să poată să se deplaseze spre această instituție de învățământ. Urmează până în luna septembrie să ajungă în țară în jur de 80 de autobuze, o parte dintre care vor fi procurate prin intermediul PNUD cu suportul Uniunii Europene. La fel, vom avea și un stimulent financiar pentru elevii, pentru familiile care vor decide să meargă în aceste instituții de învățământ.
Noi suntem foarte recunoscători Guvernului polonez pentru că a dat curs rugăminții noastre de a pune umărul la crearea acestei rețele de școli model. Este o contribuție generoasă de peste 1 milion de dolari cu care vine Guvernul polonez și care urmează să fie valorificat în beneficiul copiilor din țara noastră. Investițiile vor merge în primul rând în renovarea infrastructurii, în dotare, în echipament, în asigurarea acelor condiții pe care am vrea să le vedem în fiecare școală din țara noastră.
Cred că durata de implementare este de aproximativ un an jumătate, doi ani de zile pentru a putea să vedem rezultatele acestei investiții și mă bucur foarte mult că lista de parteneri a proiectului nostru crește. După cum menționam și anterior, la moment suntem în căutarea unor resurse cumulative de aproximativ 70 de milioane de euro pentru crearea acestei întregi rețele. Mă bucur să zic că la moment am identificat aproximativ 40 de milioane și contribuția Guvernului polonez este una foarte importantă în acest sens pentru că ne apropie de obiectivul nostru final de a reuși să asigurăm pentru toate aceste 35 de instituții investiții în infrastructură și dotări.
UNDP, mulțumim pentru că sunteți alături de noi în acest proces. Este unul dintre partenerii noștri cheie de implementare a proiectului și ne bucurăm mult să continuăm să lucrăm cu dumneavoastră spre acest obiectiv comun. Încă o dată, bine ați venit în Republica Moldova. Vă mulțumim mult că ați venit cu această contribuție generoasă pentru proiectul nostru și sper să ne revedem în doi ani de zile pentru a celebra rezultatele proiectului. Vă mulțumesc foarte mult.
Domnule ministru, vă mulțumim.
În continuare, pentru a împărtăși perspectiva Poloniei asupra acestei colaborări, îl invităm pe domnul Jakub Wiśniewski, ministrul adjunct al afacerilor externe din Polonia.
Domnule ministru, dragă doamnă director, doamnelor și domnilor, prieteni, noi suntem onorați și entuziasmați să facem parte din acest proiect. Deci, când mă trezeam astăzi, mă gândeam la slogane pentru diferite campanii electorale și dat fiind că pare că suntem constant înainte de alegeri sau după alegeri, îmi aduc aminte de Bill Clinton în anii '90 care a spus: „Este economia, contează”.
Pentru această economie este o componentă importantă și aceasta este educația. Tony Blair, de fapt, a avut discursul din 2001: „Educație, educație, educație”. Poate că sună plictisitor, dar aceasta este miezul acestui probleme. Câteva zile în urmă, fiica mea de opt ani a venit la mine după o zi de școală, de fapt erau două săptămâni în urmă înainte ca să se încheie școala, și mi-a spus: „Dar de ce Polonia urăște Rusia?”. Deci eu am avut o, n-am înțeles, ce are ea în vedere? Se pare că unii copii din școală i-au spus ei o narațiune simplificată. Nu, Polonia nu urăște Rusia. Noi urâm dictatura. Noi urâm oamenii care seamănă haos și război, care nu respectă drepturile omului și statul de drept. Evident că eu am vorbit cu fiica mea, ea acum înțelege și aceasta mă aduce la ideea mea mai mare, centrală. Educația este, înseamnă prosperitate, înseamnă capital uman pentru economia noastră atât de necesară, dar de asemenea un lucru foarte vital. E vorba despre independența și securitatea noastră și pentru această securitate nu există o altă modalitate decât să protejăm mințile celor pe care îi iubim cel mai mult, copiii noștri, și oferindu-le acest mic milion. Eu îmi dau seama că este doar o picătură în ocean, dar orice asistență ajută. Contribuind cu 1 milion, noi fortificăm reziliența societății moldovenești împotriva urii, împotriva minciunilor, împotriva injustiției. Deci, haideți să continuăm și eu sper că noi o să ne întâlnim mai degrabă decât doi ani și vom vorbi despre diferite proiecte pe care le facem împreună. Mersi mult.
Domnule Wiśniewski, vă mulțumim.
În final, pentru a ne oferi mai multe detalii despre rolul și implicarea PNUD în acest proiect, o invităm pe doamna Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Dragă domnule ministru Perciun, dragă domnule Wiśniewski, îmi pare foarte bine să anunț acest parteneriat între PNUD Moldova și Guvernul polonez și Ministerul Educației și Cercetării, care este formalizat astăzi prin semnarea acestui acord, care oferă o contribuție generoasă, credem noi, de 1 milion de euro pentru a sprijini eforturile noastre comune pentru a avansa calitatea educației de calitate în Moldova. Așa cum am spus deja spus, educația este fundamentul pe care se bazează bunăstarea țării. Deci, aceasta abilitează persoanele, transformă comunități și și reformează. Deci, această inițiativă de rețele model, aceasta este condusă de Ministerul Educației și Cercetării și noi suntem mândri că facem parte din ea.
Deci, aceasta este creată pentru a stabili standarde noi în educație, în excelența educațională în toată Republica Moldova. Această contribuție vine pentru a sprijini și mai departe implementarea acesteia, completând, completând contribuția din partea altor parteneri de dezvoltare, cum ar fi UE. Cu această investiție, noi vom merge pe, vom începe o renovare comprehensivă a unei școli din rețeaua de școli model. Această renovare nu doar va îmbunătăți infrastructura fizică, dar de asemenea va crea o, un, un mediu de învățare dinamic și incluziv, care ține de necesitățile tuturor elevilor, inclusiv cei cu necesități speciale. Renovarea va fi, va, va include modernizarea claselor și a laboratoarelor și a zonelor de odihnă și va oferi elevilor echipamentele digitale necesare.
Aceste îmbunătățiri vor oferi elevilor instrumentul și mediul necesar pentru ca să prospere din punct de vedere academic și personal. În cele din urmă, dat fiind că îmbunătățirea calității educației este o reformă la nivel național, proiectul va susține și campania națională „Moldova pentru educație”, care va aduce sectorul privat, va implica sectorul privat pentru a mobiliza comunitatea de business în jurul ideii de educație de calitate. Vreau să închei prin a reafirma angajamentul PNUD pentru a sprijini Moldova pe calea sa spre excelență în educație. De asemenea, vreau din nou să-mi exprim recunoștința către Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei pentru contribuția lor semnificativă și tuturor partenerilor noștri care continuă să sprijine și cred în potențialul Republicii Moldova și tinerilor din Moldova. Împreună noi creăm un viitor mai bun și mai prosper. Mulțumesc.
Doamnă Gasparikova, vă mulțumim.
Mulțumim tuturor pentru prezența la acest eveniment. Evenimentul se declară încheiat.