Bună ziua, doamnelor și domnilor. Bine v-am regăsit, ca de fiecare dată, aici la Casa Guvernului, unde, în spirit de transparență, comunicăm despre cele mai importante decizii care sunt luate de către Cabinetul de Miniștri. Vorbim despre evenimentele care au impact asupra societății și răspundem, desigur, că la întrebările jurnaliștilor, în cazul în care astfel de întrebări vor fi pe ordinea de zi.
Suntem la cea de-a 70-a conferință de presă susținută aici, de la Casa Guvernului, după ședința executivului. Ne urmăriți online, pe toate platformele guvernamentale și suntem tare bucuroși de sugestiile și comentariile pe care le puteți să le aveți. Nu ezitați să le faceți pe pagina Guvernului Republicii Moldova.
Astăzi, în agendă, avem următoarele subiecte: avem anunțuri de interes public și răspundem la întrebările presei naționale. Avem sinteza celor mai importante hotărâri ale executivului, dar și agenda publică a miniștrilor pentru săptămâna curentă.
Cei care doresc să urmărească din prima sursă cele mai importante notificări ale executivului, vă invităm să urmăriți platformele web oficiale, dar și pagina de Facebook, paginile de Telegram și alte platforme pe care le are Guvernul. Combatem falsurile și dezinformările pe platforma Prima Sursă, canalul oficial de verificare al autorităților, a informațiilor de interes public.
Dar și cei care ne urmăresc în limba rusă pot să urmărească canalul de Telegram Pravitelstva Na Russkom, care este disponibil pentru cei care citesc știrile în limba rusă. Astăzi, în ședința Cabinetului de Miniștri, pe data de 21 august 2024, într-o ședință care s-a început la ora 10:00, am avut 23 de puncte pe ordinea de zi. Dintre acestea, cinci proiecte de lege, 15 proiecte de hotărâri de Guvern, un proiect de dispoziție a Guvernului și o decizie protocolară de retragere din Parlament a unui proiect de lege și, desigur, că resursele umane.
Totodată, vreau să reamintesc tuturor celor care ne urmăresc că pe pagina oficială a Guvernului, gov.md, puteți să consultați, în spirit de transparență, toate notele informative și detaliile asociate hotărârilor de Guvern adoptate. Acolo găsiți cifre, date și informații de context care vă pot ajuta să înțelegeți mai bine deciziile care au stat la baza acestor hotărâri aprobate în ședința Cabinetului de Miniștri.
Vreau să încep cu faptul că astăzi premierul Dorin Recean a invitat conaționalii să participe la evenimentele dedicate Zilei Independenței. Reamintim, Guvernul, în perioada 26, 27 și 28 august, are mai multe spectacole pe care le organizează. Cu mai multe detalii am să revin mai mai târziu. O invitație publică din partea premierului a răsunat astăzi, în debutul ședinței de Guvern.
Un alt eveniment, sau, de fapt, știrea zilei pentru Republica Moldova, este vizita cancelarului german Olaf Scholz la Chișinău, o vizită mult așteptată, care va impulsiona și mai mult relațiile apropiate de cooperare dintre Republica Moldova și Germania. Aici, pentru colegii din presă, dar și pentru publicul general, vreau să punctez că este prima vizită a unui cancelar german din ultimii 12 ani și are loc la invitația șefei statului, Maia Sandu.
Cancelarul german, pe durata aflării sale, în după-amiaza zilei de astăzi, la Chișinău, va avea întrevederi cu premierul Dorin Recean, despre care vom comunica și ulterior, cu șefa statului, Maia Sandu, cu care va susține o conferință de presă. Detalii sunt pe pagina Președinției.
Tot la această etapă, vreau să vă menționez că Germania este unul din statele occidentale care au deschis printre primele o misiune diplomatică în Republica Moldova, la 31 octombrie '92, la doar o jumătate de an după stabilirea relațiilor diplomatice. La ziua de astăzi, între Republica Moldova și Germania există o comunitate de valori comune, dar și apreciem sprijinul Germaniei pentru procesul de integrare europeană.
Companiile germane activează în Republica Moldova, iar conaționalii noștri din Germania, la fel, au posibilitatea să fie participanți activi în viața socială și politică. Astăzi, pe agenda discuțiilor cu cancelarul german, vor fi subiecte atât în plan bilateral, cât și agenda discuțiilor în contextul apropierii țării noastre de spațiul comunitar.
În după-amiaza zilei de astăzi, vom putea să-i spunem: „Bun venit!” cancelarului german Olaf Scholz la Chișinău. Cu această ocazie, vreau să fac și o invitație colegilor din media care doresc să participe și la evenimentele oficiale din fața Guvernului. Cu detalii o să fim în legătură cu instituțiile mass-media interesate.
Tot la solicitarea colegilor din presă, vreau să fac o sinteză, ceea ce ține de Zilele Diasporei. Au fost mai multe evenimente și acțiuni care au fost organizate în această perioadă. Vreau să le enumăr pe scurt.
Tradițional, în a treia săptămână din august, Biroul Relații cu Diaspora a organizat o serie de evenimente cu scopul de a consolida legăturile strânse între Republica Moldova și cetățenii săi stabiliți peste hotare. Zilele Diasporei au demarat pe 16 august, la Tabăra Dor, un program pentru copii.
Anul acesta, noi am avut 100 de copii din diasporă implicați în activități creative, sportive, culturale, care și-au consolidat legăturile emoționale și identitare cu țara de origine, Republica Moldova. De asemenea, copiii au fost la mai multe întâlniri publice, inclusiv, în cursul acestei săptămâni, au vizitat și Guvernul, unde au discutat cu premierul Dorin Recean și au avut posibilitatea să interacționeze cu oficialul și să-i adreseze întrebări legate de activitatea în executiv.
De asemenea, copiii au discutat cu președinta Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și acest program, care, atenție, a fost lansat în anul 2013, deci deja se află la o decadă de când a fost implementat, este primul și unicul program guvernamental menit să creeze conexiunea dintre generațiile tinere de migranți din țară și cei care au rădăcini în din Republica Moldova.
De-a lungul timpului, peste 1.000 de copii au revenit pentru a trăi experiențe de neuitat la Dor, promovând tradițiile și valorile naționale în țările de reședință a familiilor lor. Totodată, pe 16 august, peste 200 de cetățeni din diasporă au vizitat sediile autorităților publice, în cadrul programului „Ziua Porților Deschise”, organizată de autorități.
Persoanele revenite acasă au participat atât la Casa Guvernului, dar și la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Serviciul Vamal, Casa Națională de Asigurări Sociale, Casa Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Investiții din Moldova.
Un alt eveniment care a reunit studenții din diasporă a fost și Forumul Tinerilor din Diasporă. Participanții au avut ocazia să asiste la ateliere creative și la discuții motivaționale, să colaboreze, să exploreze noi perspective și să-și împărtășească experiențele de studii.
Programul Zilelor Diasporei a continuat și cu un festival care s-a desfășurat în acest weekend. Pe 17 august, am avut un număr record de persoane care au participat la evenimentele publice organizate de Guvern.
Festivalul „Ne vedem acasă” a subliniat importanța cooperării conaționalilor plecați cu cei care sunt în țară, pentru a construi un viitor european prosper aici, în Republica Moldova. Cei peste 600 de participanți, subliniez, un număr record de la organizarea acestui eveniment, au avut ocazia să viziteze standuri informative cu detalii despre programe guvernamentale, oportunități de cooperare, dar și accesul la servicii digitale pentru cetățeni.
În același timp, târgul de meșteșugari și producători locali a oferit vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și achiziționa produse autentice, realizate de artizanii țării noastre. Tot duminică, în acest weekend, am avut oportunități de dezvoltare a afacerilor, un business forum organizat în marja Zilelor Diasporei, iar programul cultural a fost încheiat de un spectacol jucat la Eminescu, spectacolul „Frunze de Dor”, un eveniment care a reunit conaționalii noștri din toată lumea.
Deci Zilele Diasporei continuă până la data de 23, adică încă două zile, atunci când se va încheia programul guvernamental Dor și copiii vor pleca în țările lor de de reședință, iar noi vom avea posibilitatea să facem ultimele rezultate finale ale activităților legate de activitățile legate în diasporă.
Totodată, de interes a fost și subiectul organizării, cu prilejul Zilei Independenței a Republicii Moldova, a evenimentelor festive. Vreau aici să fac mai multe, să ofer mai multe detalii legate de programul oferit de Guvernul Republicii Moldova.
Ziua Independenței a Republicii Moldova, marcată anual pe 27 august, va fi sărbătorită și în acest an printr-un program cultural de excepție, 26, 27 și 28 august. În Piața Marii Adunări Naționale vor evolua artiști naționali, dar și internaționali.
Pe 26 august, moldovenii vor avea parte de un concert de muzică electronică, cu participarea artiștilor Magic Flowers, Golan, Subcarpați și Andrew Rayel. De Ziua Independenței, pe 27 august, publicul va fi încântat de Moldovan National Youth Orchestra, Orchestra Națională de Tineret din Moldova, colaborările dintre artiștii locali și internaționali, dar și interpreta din Suedia, Loreen, dar și alți artiști care vor fi anunțați în perioada următoare.
Pe data de 28 august, în scena din Piața Marii Adunări Naționale vor ieși formațiile muzicale Alternosfera din Republica Moldova, Vama din România și Okean Elzy din Ucraina. În toate cele trei zile de concerte, vor că vor începe la o oră standard, fixe, de ora 18:00. Pentru mai multe detalii privind programul artistic din aceste trei zile, urmăriți pagina de Facebook a Guvernului.
Totodată, în contextul evenimentelor dedicate celebrării Zilei Independenței a Republicii Moldova, accesul transportului public și privat în Piața Marii Adunări Naționale va fi restricționat în perioada zilelor de 26, 27, 28 august, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Restricțiile sunt necesare pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a activităților programate, care includ programe artistice și ceremonii oficiale.
În perioada menționată, circulația transportului va fi redirecționată pe rute alternative. Direcțiile de circulație și rutele alternative vor fi comunicate din timp de către Poliție și Primăria Municipiului Chișinău. Recomandăm și pe această cale cetățenilor să se informeze din timp despre noile trasee și să urmeze indicațiile autorităților, pentru a evita oricare incomodități.
Și, dragi conaționali, folosesc și eu prilejul acestei conferințe de presă să vă transmit cea mai călduroasă invitație de participare la aceste evenimente, acțiuni care vin să celebreze cel mai prețios lucru pentru care au luptat cei din generația independenței, Ziua Independenței a Republicii Moldova, pe data de 26, 27 și 28 august. Vedeți programul care este disponibil în spațiul public și participați neapărat la activitățile care sunt îndrăgite.
Continuăm cu alte noutăți pe platforma guvernamentală. Facem totalurile excursiei europene, un program, parte a campaniei noastre de comunicare „Europa pentru tine”. În perioada 1 iulie - 16 august, peste 2.500 de copii din 140 de localități din țară au participat la programul educațional „Excursia europeană”, implementat de Guvern, sub egida premierului Dorin Recean.
Programul a oferit posibilitatea elevilor din școlile din țară, cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, să viziteze mai multe obiective, cum este, de exemplu, Muzeul de Istorie și Etnografie, Muzeul de Istorie al Moldovei, sediul Parlamentului, al Președinției. La finele excursiei, copiii au avut posibilitatea să privească un film la cinematograf.
Programul educațional „Excursia europeană”, fiind parte a campaniei de informare „Europa pentru tine”, a fost desfășurată de Guvernul Republicii Moldova. Am primit zeci de mesaje de apreciere din partea părinților, a educatorilor, cadrelor didactice. Mulțumim și pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment și au creat pentru copiii care nu au mai vizitat capitala o oportunitate unică de a veni la Chișinău și de a face cunoștință cu instituțiile publice, dar și cu instituțiile culturale și cele care ar putea să ofere copiilor o perspectivă educațională specială, cum sunt muzeele și alte activități. Mulțumim pe această cale și tuturor muzeografilor, ghizilor și voluntarilor care au muncit la realizarea acestui proiect al executivului.
Alte noutăți bune vin pe paliera Ministerului Educației și Cercetării. După cum cunoașteți, pe data de 31 august va fi organizată „Marea Dictare Națională”. Peste 1.000 de persoane deja s-au înscris la această dictare. Evenimentul va demara în emblematica piață, la ora 9:00, pe data de 31. Înregistrarea este deschisă și este online până pe data de 27, adică toate persoanele care vor să participe la „Marea Dictare Națională” urmează să se înregistreze pe data de până pe data de 27 august.
Participanții vor primi foi, pixuri, apă și chipiuri, iar persoanele cu cele mai bune rezultate vor fi premiate în cadrul unei ceremonii festive distincte. Evenimentul este organizat sub egida Președinției Republicii Moldova, având ca obiectiv celebrarea limbii române și promovarea corectitudinii în vorbire și scriere, respectiv, invităm pe toată lumea să participe la acest exercițiu național.
Tot pe linia activităților pentru public, facem următorul anunț: alergătorii profesioniști, amatorii de toate vârstele, vor participa, pe data de 8 septembrie, la cel mai grandios eveniment de alergare care va avea loc în centrul capitalei, EuroMarathon 2024. Startul acestui eveniment va fi dat în Piața Marii Adunări Naționale, de la ora 9:00.
Participanții vor putea parcurge distanțe de până la 10 km, în funcție de pregătirea fizică pe care o au, iar copiii vor avea separat activități, sau acele starturi vesele, cu distanțe care variază între 200 și 600 de m. De asemenea, în centrul capitalei va fi amenajat un orășel sportiv, cu standuri care promovează cultura și valorile Uniunii Europene.
De asemenea, organizatorii pregătesc un program de activități artistice și acestea includ muzică, dansuri, concursuri și animație. Fiecare participant va primi un tricou cu simbolica EuroMarathon 2024 și, la final, o medalie de onoare. Participarea la EuroMarathon este gratuită, iar formularul de înregistrare îl găsiți pe pagina Facebook al Ministerului Educației și Cercetării. Vă invităm să participați la acest maraton.
Am să închei șirul de anunțuri cu următoarea noutate pentru iubitorii de cultură, de lectură și de activități intelectuale. Bookfest revine la Chișinău pe data de 28 august și readuce la Chișinău cinci zile de sărbătoare a cărții.
Deci, în perioada 28 august - 1 septembrie, este perioada în care vă puteți întâlni cu cele mai bune cărți și cu unele din cele mai importante personalități ale lumii culturale din Republica Moldova și România, în cadrul Bookfest Chișinău, care va fi organizat și în acest an la Mediacor, la Universitatea de Stat din Moldova.
Bookfest Chișinău se bucură din nou de Înaltul Patronaj al președintei țării, Maia Sandu, dar și președintelui României, Klaus Iohannis. Zilnic, în perioada 28 august - 1 septembrie, între orele 10:00 și 20:00, publicul de toate vârstele este așteptat să participe la evenimentele speciale, iar intrarea, desigur, că este liberă.
Unele din cele mai reprezentative edituri din Republica Moldova și România vor fi prezente cu cele mai noi titluri, desigur, că la prețuri promoționale. Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Ionela Hadârcă, Ioan-Aurel Pop, Radu Paraschivescu, Radu Aldulescu, Mihaela Noroc, Liviu Stănescu, Bogdan-Andrei Târnăucanu, Vitalie Ciobanu, Emil Hurezeanu, Emilian Galaicu-Păun sunt doar câteva nume dintre personalitățile culturale care le veți putea întâlni în această ediție a Salonului de Carte Bookfest din Chișinău.
Intrarea publicului, după cum spuneam, este liberă și vor fi prezente edituri importante din Republica Moldova și România, cu cartea exclusiv în limba română, cu cele mai bune oferte de prețuri. Calendarul integral al evenimentului, al ediției din acest an al Bookfest, îl puteți consulta pe pagina bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.
Acestea fiind spuse, vreau să trec la următoarea secțiune a conferinței de presă, care ține de cele mai importante hotărâri de Guvern aprobate de Cabinetul Recean în cursul ședinței de astăzi. Acestea includ, printre altele, aprobarea de către Cabinetul de Miniștri a celor 612 proiecte selectate în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția anului 2024.
Toate proiectele selectate au fost incluse în documentul unic de program pentru anii următorii ani. Ulterior, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală va începe semnarea contractelor de finanțare.
Cele mai multe proiecte, 223 la număr, prevăd construcția sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a serviciilor de canalizare. Alte 128 de proiecte vizează eficientizarea energetică a clădirilor publice, 57, instalarea iluminatului public, iar 30, instalarea sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile.
De asemenea, vor fi realizate 104 proiecte de construcție sau reabilitare a edificiilor de prestare a serviciilor sociale sau medicale și vor fi restaurate monumente istorice, 70 de proiecte la număr. Proiectele vor fi realizate în toată țara, pentru a asigura o dezvoltarea echilibrată a regiunilor, în sate și în orașe.
Valoarea totală a proiectelor constituie circa 2,8 miliarde de lei pentru infrastructură și dezvoltare. Contribuția Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală va fi de 2,5 miliarde de lei, iar restul sumei urmează să fie alocată din bugetele locale.
În total, pentru realizarea proiectelor incluse în documentul unic de program, în următorii ani, peste 1 milion de cetățeni vor beneficia de condiții mai bune în localitățile lor. Pe această cale, invităm toate comunitățile să urmărească îndeaproape realizarea acestor proiecte și să solicite din partea autorităților informații actualizate despre mersul acestor lucrări, pentru că ne vizează pe toți.
Totodată, următoarea noutate este că Guvernul extinde posibilitățile de angajare în sectorul public. Un șir de abordări moderne vor fi integrate în activitatea funcționarilor publici și procesul de selectare a candidaților în funcțiile publice.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată de executiv astăzi. Noile modificări vor contribui la dezvoltarea unui serviciu public atractiv, cu funcționari profesioniști, orientați pe necesitățile cetățenilor. Potrivit proiectului, din 1 ianuarie 2025, candidații care au fost admiși la concurs, dar se află în afara țării, vor putea participa la proba scrisă de la distanță, prin intermediul ambasadelor sau al misiunilor diplomatice.
Noua prevedere se va aplica doar candidaților admiși pentru funcțiile publice vacante din ministere, Cancelaria de Stat, Aparatul Președintelui și Secretariatul Parlamentului. În același timp, va fi simplificată procedura de evaluare a activității funcționarului public debutant.
Vor fi create mai multe oportunități de angajare pentru tinerii specialiști în posturi care nu necesită experiență profesională fixă. O altă noutate ține de utilizarea semnăturii electronice pentru documentele aferente proceselor în domeniul managementului funcției publice și a funcționarilor, în general.
De asemenea, vor fi clarificate aspectele ce țin de munca prin cumul și desfășurarea concursului intern pentru deciziile legate de promovarea angajaților. Vreau, pe această cale, să reamintesc că celelalte noutăți de pe pagina gov.md le puteți găsi la compartimentul „Ședința de Guvern”.
Acolo sunt toate proiectele, iar ministerele vor comunica separat proiectele importante care au fost discutate și abordate astăzi în ședința executivului. Totodată, pe agenda Cabinetului de Miniștri, vreau să atrag atenția că aceste informații sunt actualizate pe paginile Facebook ale respectivilor oficiali, dar și pe paginile Facebook a instituțiilor, care, la fel, sunt disponibile în regim de permanență.
Totodată, la rubrica mea tradițională, „Imun la dezinformare, împreună combatem falsurile”, vreau să reiau, tradițional, recomandările pe care le am de fiecare dată: să verificăm informații din surse oficiale, să nu promovăm, distribuim sau transmitem mai departe știri, speculații sau orice fel de informații în care nu aveți încredere. Atunci când discutați un subiect, aduceți argumente, bazându-vă pe informații și surse oficiale.
Ajutați autoritățile la identificarea și prevenirea răspândirii știrilor false legate de subiectul de interes major dintr-un anumit moment. Pe această cale, vreau să amintesc un caz concret. În spațiul public, săptămâna trecută, dar și în această săptămână, au apărut peste noapte, în mai multe localități, niște afișaje care vorbeau despre relația, într-un mod, desigur, că calomnios și fals, despre relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Am avut mai multe semnale din partea cetățenilor care au alertat autoritățile. De asemenea, în spațiul public sunt mai multe materiale printate care au fost distribuite într-un mod neclar în spațiul public. În acest caz, desigur, că aceste situații vor fi investigate amănunțit, iar dacă cetățenii observă material sau afișaj care poate fi calificat ca unul care nu corespunde rigorilor legale, nu ezitați să contactați Poliția și să informați autoritățile despre astfel de conținuturi, ca astfel de cazuri să fie documentate.
Nu uitați că toate informațiile privind relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este comunicată în spațiul public, iar apropierea de UE înseamnă proces de modernizare și transformare pentru Republica Moldova și lucrul acesta este, inclusiv, comunicat în spațiul public de către autoritățile oficiale.
Totodată, la radio și TV, în cazul în care vedeți o dezinformare sau o informație care nu corespunde adevărului, sesizați Consiliul Audiovizualului, pe platforma acestora, iar pe rețelele sociale, raportați direct platformei pe care ați identificat-o. Și nu uitați să urmăriți Prima Sursă, canal oficial de verificare a informațiilor al autorităților.
Sunt la final de briefing. Mulțumesc colegilor jurnaliști pentru atenția acordată și celor care ne-au urmărit online, pe platformele guvernamentale. Le mulțumesc și colegilor din Direcția Comunicare, comunicatorilor guvernamentali și colegilor de la Privesc.eu și Rlive, cu ajutorul cărora facem transmisiuni în direct și putem să discutăm cu dumneavoastră, stimați cetățeni.
Dacă aveți sugestii sau comentarii, nu ezitați să le lăsați pe pagina Facebook a Guvernului. Reamintim, avem comunicare transparentă, în beneficiul cetățenilor. Și, cu aceste cuvinte, vă doresc o zi cât mai reușită. La revedere!