Bună ziua!
Colegi, suntem gata?
Suntem astăzi aici ca să discutăm cu administrația publică locală. Am avut o discuție cu mai mulți primari și șefi de raioane, localități afectate de această criză energetică.
Am ascultat situația din fiecare localitate și am notat care sunt necesitățile imediate. Am înțeles că e nevoie de sprijin sub formă de lemne, sub formă de peleți.
E nevoie de generatoare în plus și am discutat o soluție care nu poate fi realizată imediat, dar care este foarte importantă, și anume să oferim mai multă autonomie instituțiilor publice. Asta înseamnă centrale pe biomasă și așteptăm acuma ca Ministerul Dezvoltării Regionale și Infrastructurii și primăriile să pregătească aceste proiecte pentru mai multe instituții publice.
Așa încât să putem să oferim, deci, autonomie pentru mai multe școli, grădinițe, primării și alte instituții publice.
Am verificat executarea dispozițiilor Comisiei Situații Excepționale, în mod special ceea ce era nevoie de coordonat activitatea, atât a autorităților centrale, cât și a celor locale. Aceasta pentru interconectarea rețelelor de energie electrică și a gazelor naturale în cele 14 localități care sunt în gestiunea autorităților constituționale.
Dar infrastructura cărora încă este gestionată din și aparține Republicii Moldova, dar este, sunt în gestiunea stângii Nistrului. Aici am convenit cine și ce are de făcut, în așa fel încât să ne mișcăm foarte rapid din punct de vedere a nemijlocit birocrației, dar și executării lucrărilor.
Sunt anumite lucrări care vor fi mai dificil de executat pentru că presupun subtraversări al, ale râului Nistru. Dar am coordonat împreună cu administrația publică locală cine și ce are de făcut.
De asemenea, discutăm cu partenerii noștri externi despre potențiale ajutoare. Vreau să repet și aici că noi am oferit cetățenilor din stânga Nistrului ajutoare sub formă de generatoare, medicamente și orice altceva este necesar.
Am discutat ieri cu președintele Ucrainei și o potențială soluție ar fi ca Ucraina să furnizeze cărbune pentru întreprinderea de generare a energiei electrice din stânga Nistrului. Așa încât să se producă electricitate și stânga Nistrului să se achite cu Ucraina cu electricitate.
Ar putea fi o soluție. Guvernele țărilor noastre, Chișinăul și Kievul, urmează să discute această potențială soluție.
Vreau să le amintesc cetățenilor că Gazprom a decis unilateral să înceteze furnizarea gazelor naturale. Republica Moldova are contract cu Gazprom până în anul 2026.
Există traseu, rută pe care poate să ajungă gazele naturale în regiunea transnistreană. A fost decizia Gazpromului să nu mai furnizeze aceste gaze naturale.
Republica Moldova, cel puțin partea dreaptă a Nistrului, nu are datorii față de Gazprom. Vreau ca cetățenii să înțeleagă, repet, că această criză este provocată doar de Federația Rusă.
Cum răspundeți acuzațiilor Federației Ruse, precum că Republica Moldova ar fi făcut special așa ca stânga Nistrului să rămână fără?
Tocmai am răspuns. Gazprom are obligație, conform contractului, să furnizeze gaze naturale.
Gazprom a decis unilateral, acum doi ani, să nu mai furnizeze gaze naturale, în pofida obligațiilor contractuale, pe malul drept. Acum Gazprom a decis să nu mai furnizeze malului stâng și invocă o pretinsă datorie care nu există.
Și acest lucru a fost dovedit inclusiv prin un audit internațional.
Ce spun primarii despre ajutorul din partea autorităților centrale, pentru că Tiraspolul, cel puțin, nu știe ce vrea la moment?
Tocmai de asta suntem aici, ca să discutăm și să-i auzim pe oameni. Și am ieșit de aici cu necesități foarte concrete, exprimate de primari.
Și o să ne asigurăm că instituțiile, o să ne asigurăm că instituțiile centrale și cele locale lucrează împreună pentru ca să ușurăm situația cetățenilor aflați în această criză.
Cum vedeți dumneavoastră rezolvarea acestei probleme în cel mai scurt timp? Înțelegem că vor fi conectați la liniile electrice ale Republicii Moldova, dar pe scurt timp, cum va fi rezolvată această problemă?
Soluțiile pe termen scurt sunt furnizarea energiei electrice. Asta se poate face în câteva zile, dar depinde și de capacitatea de a negocia cu reprezentanții întreprinderilor situate în regiunea transnistreană.
Pentru ca să se poată folosi rețeaua, așa cum a fost explicat deja, cum să se poată folosi rețeaua locală, să se poată conecta la rețeaua locală. Deci, peleți, lemne și, așa cum am zis, aceste proiecte de asigurare a autonomiei încălzirii instituțiilor publice.
Dar aceste proiecte, evident, vor dura, nu sunt o soluție imediată.
Tiraspolul, în ultimele zile, spune că Republica Moldova, de fapt, nu a propus niciun ajutor și vine cu acuzații. Cum comentați?
Domnul prim-ministru e aici ca să... În primul rând, în primul rând, chiar din imediat ce criza a apărut, noi ne-am adresat celor din stânga Nistrului cu o propunere ca ei să cumpere gaz, noi să le organizăm achizițiile de gaz.
Pentru că ei nu pot să o facă din punct de vedere tehnic. Dar am primit refuz.
După cum ați observat, sunt și în presă copiile scrisorilor care au fost adresate celor din stânga Nistrului cu această ofertă.
Putem să ne așteptăm, în perioada imediat următoare, la majorări ale tarifelor la energie electrică, asta în condițiile în care va crește consumul în orele de vârf?
Pentru malul drept al Nistrului, noi am luat în calcul absolut toate riscurile care se pot materializa în următoarele jumătate de an. Și astăzi nu există premise ca prețurile să crească.
Rămânem la aceeași rugăminte și solicitare către toți, să economisim consumul de energie electrică, în mod special în orele de vârf. Și atunci, cu siguranță, nu vor exista motive să creștem tariful.
Să ne spuneți de ce are loc acest ping-pong între Chișinău și Tiraspol, în condițiile în care mulți oameni au de suferit din pricina asta?
În primul rând, că Tiraspolul nu este autonom în deciziile pe care le ia. Această criză, așa cum a menționat și președinta Sandu, este indusă de Federația Rusă pentru a crea destabilizare aici în Republica Moldova.
Și a utiliza Republica Moldova în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Ce mesaj aveți pentru cetățenii din așa-zisa Transnistrie, cetățeni moldoveni, care se simt prinși în jocuri de propagandă rusească?
O să răspund în limba rusă, ca să mă înțeleagă mai multă lume. Мы понимаем, что они переживают сложные времена. Мы готовы помочь. Я хочу, чтобы они знали, что этот кризис создаёт Газпром, потому что у Республики Молдова есть контракт на поставку газа. И по этому контракту Газпром должен поставить газ. Есть альтернативный трубопровод, TurkStream. То есть, не проблема, что газ не может проходить через Украину. Газпром решил, что не хочет больше поставить газ, и поэтому сейчас у людей такие большие проблемы. Мы готовы помочь генераторами, медикаментами. Люди могут прийти на правый берег, если им нужно пойти в больницу или другие проблемы решать. Я хочу опять же сказать, что вчера мы с президентом Украины говорили о том, что Украина может поставить уголь, чтобы МГРЭС производила электричество и на левый берег, и на правый, и для Украины. То есть, есть решение, нужно, чтобы Тирасполь, и не только Тирасполь, а и Москва, согласились на то, чтобы решать вопросы людей.
Să ne spuneți dacă luați în calcul o eventuală discuție directă cu cei de la Tiraspol.
Guvernul este cel care comunică... Există, există o comunicare, ea este transparentă prin Biroul de Reintegrare. Și iarăși, cel mai important este că Tiraspolul nu este independent în acele, aceste decizii.
Dacă am discuta unu la unu, atunci întotdeauna vom găsi soluții. Problema astăzi este că Rusia induce artificial această criză, așa cum a făcut-o, de exemplu, și în Abhazia și în alte părți.
Utilizând energia ca și o armă împotriva cetățenilor pentru a-și realiza obiectivele lor, în cazul acesta geostrategice.
Domn prim-ministru, spuneți, vă rog, dacă aveți dumneavoastră informații, astăzi, după vacanța de Crăciun, au revenit la ore elevii din școlile cu limba, predare în limba română cu grafie latină?
Deci, școlile sunt trecute în regim online și vom continua acest lucru în măsura posibilităților. Pentru că trebuie să ținem cont și de graficul de deconectare a energiei electrice în stânga Nistrului.
În dreapta Nistrului, majoritatea școlilor funcționează și, corespunzător, ne vom asigura la maximum posibil, până când aducem rețelele electrice și rețelele de gaze naturale. Vom asigura fie generatoare, fie, într-un termen puțin mai lung, asigurarea cu energie termică de la cazanele cu biomasă.
S-ar părea că e cea mai complicată situație la Liceul Lucian Blaga de la Tiraspol. Așa e?
Nu o să, nu o să vă răspund imediat. Trebuie să verificăm, în primul rând, în ce măsură noi putem să organizăm deplasarea acelor copii în alte părți pentru ca să poată să continue procesul de studii.
Господин Речан, после кризиса, когда правительство, мы увидим нового министра энергетики и энергетики? И увидим ли вообще?
Как сразу, как назначим, так сразу он и будет.
А когда?
Вот как назначим.
Есть примерные кандидатуры?
Есть кандидатуры и назначим. Спасибо.
Mulțumim. Mulțumim.