USMF „Nicolae Testemițanu” celebrează 80 de ani de excelență medicală și viziune europeană
Chișinău, 23 octombrie 2025 - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a marcat joi, 23 octombrie 2025, 80 de ani de la fondare, printr-o ceremonie aniversară solemnă intitulată „80 de ani de viziune, identitate și excelență europeană”. Evenimentul, desfășurat la Chișinău, a reunit înalți oficiali, personalități academice din țară și de peste hotare, profesori, studenți și absolvenți, pentru a celebra opt decenii de contribuții fundamentale la dezvoltarea sistemului de sănătate și a cercetării medicale.
Ceremonia a debutat într-o atmosferă solemnă, marcată de intonarea imnului Uniunii Europene, „Oda Bucuriei”, și a imnului universității, „Vivat Medicina”, subliniind vocația europeană a instituției. La eveniment au fost prezenți Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, precum și ambasadori, miniștri și reprezentanți ai mediului academic internațional.
În discursul său inaugural, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a subliniat parcursul istoric al universității: „Suntem astăzi aici într-un moment de semnificație profundă. 80 de ani în care am format zeci de generații de medici, am construit școli științifice, am slujit sănătatea și viața oamenilor. Această aniversare este o lecție de reflecție asupra timpului care a trecut și a misiunii nobile care continuă.”
Prezentă la eveniment, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a mulțumit comunității academice pentru devotamentul său, afirmând: „Munca dumneavoastră este foarte grea. Este o muncă de zi și de noapte, de răbdare și încredere. Dumneavoastră ați demonstrat că excelența se atinge prin pasiune, muncă multă și viziune. Vă mulțumesc pentru fiecare gest de grijă, pentru fiecare student format și pentru fiecare pacient ajutat.”
Dimensiunea europeană și legăturile strânse cu România au fost evidențiate de prezența Familiei Regale a României. Alteța Sa Regală Principele Radu a remarcat că, prin absolvenții săi recunoscuți internațional, „țara dumneavoastră este de mult integrată în Uniunea Europeană”. La rândul său, ambasadoarea Delegației Uniunii Europene, doamna Iwona Piorko, a reafirmat sprijinul UE pentru parcursul european al universității și al sistemului de sănătate din Moldova.
Evenimentul a reconfirmat parteneriatul solid dintre universitate și autoritățile statului. Miniștrii Sănătății și Educației, doamna Ala Nemerenco și domnul Dan Perciun, alături de oficiali din România, au subliniat rolul strategic al instituției în formarea specialiștilor și în alinierea la standardele internaționale. În acest context, doamna Ala Nemerenco a menționat: „Un sistem de sănătate puternic nu poate exista fără profesioniști integri, devotați și competenți, cu drag de oameni.”
Despre USMF „Nicolae Testemițanu”
Fondată în anul 1945, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este pilonul învățământului superior medical din Republica Moldova. De-a lungul celor 80 de ani de activitate, instituția a format peste 51.000 de medici și farmaciști, contribuind decisiv la consolidarea sistemului național de sănătate. Astăzi, universitatea este o platformă modernă de educație și cercetare, acreditată internațional, recunoscută pentru programele sale de studiu, centrul avansat de simulare în instruirea medicală și deschiderea sa către colaborări globale, având studenți din peste 45 de țări.