Peste 1.500 de persoane vulnerabile beneficiază de servicii sociale moderne în 16 comunități din Moldova
Chișinău, 21 noiembrie 2025 – Rezultatele proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri pentru dezvoltarea serviciilor sociale reziliente” au fost prezentate astăzi în cadrul unui eveniment de totalizare. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Keystone Moldova în parteneriat cu Fundația Dorcas Moldova și Asociația pentru Educație Neoumanist, a dus la crearea a 16 spălătorii sociale în tot atâtea comunități din țară, îmbunătățind direct viața a peste 1.500 de persoane din grupuri vulnerabile.
Inițiativa, lansată acum doi ani și jumătate, a avut ca scop principal dezvoltarea de parteneriate durabile între organizațiile societății civile (OSC) și autoritățile publice locale (APL) pentru a răspunde nevoilor concrete ale cetățenilor. Cele 16 spălătorii sociale nou-create oferă servicii esențiale de igienă personală și spălare a rufelor pentru persoane cu venituri mici, șomeri, pensionari, familii monoparentale și alte categorii defavorizate. Pe lângă sprijinul practic, aceste centre au devenit și spații importante pentru socializare și consolidarea spiritului comunitar.
Proiectul a demonstrat un model de succes în care implicarea locală a fost cheia reușitei. Autoritățile publice locale au contribuit prin oferirea spațiilor necesare și prin cofinanțare, în unele cazuri depășind contribuțiile agreate inițial. La finalizarea proiectului, APL-urile au preluat integral gestiunea serviciilor, integrându-le în bugetele locale și asigurând astfel sustenabilitatea acestora pe termen lung.
„Acest proiect reprezintă mai mult decât o investiție în infrastructură; este o investiție directă în oameni și în demnitatea lor. Am creat punți de solidaritate socială și am demonstrat că, atunci când autoritățile locale și societatea civilă lucrează împreună, pot mobiliza resurse neașteptate, inclusiv din partea diasporei, pentru a produce schimbări reale în comunități”, a declarat Ludmila Malcoci, Directoarea Keystone Moldova. „Pentru a spori accesibilitatea acestor servicii, suntem bucuroși să anunțăm că vor fi oferite trei automobile și 12 triciclete, care vor ajuta la deservirea persoanelor imobilizate direct la domiciliu.”
Impactul proiectului depășește beneficiile imediate, contribuind la o economie semnificativă pentru familiile vulnerabile, care nu mai trebuie să suporte costurile pentru apă, electricitate și detergenți. Totodată, centrele funcționează ca hub-uri sociale, unde oamenii se întâlnesc, comunică și se simt parte dintr-o comunitate solidară.
„De-a lungul celor 30 de ani de cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, am susținut crearea a sute de servicii sociale care au făcut și continuă să facă viața oamenilor mai bună. Toți cetățenii acestei țări, indiferent de starea lor socială, merită să trăiască o viață demnă și este de datoria noastră să fim solidari și să ajutăm persoanele aflate în dificultate”, a menționat un reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Prezent la eveniment, Vasile Cușca, Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a subliniat importanța colaborării intersectoriale: „Acest proiect este un exemplu remarcabil de parteneriat eficient între sectorul public și cel neguvernamental. Ministerul sprijină astfel de inițiative care aduc serviciile mai aproape de cetățeni și contribuie la dezvoltarea unui sistem de asistență socială rezilient și adaptat nevoilor reale ale populației. Vom continua să lucrăm împreună pentru a reglementa și extinde aceste modele de succes la nivel național.”
Despre proiect
Proiectul „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri pentru dezvoltarea serviciilor sociale reziliente” a fost finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Asociația Keystone Moldova în parteneriat cu Misiunea Socială „Diaconia”, Fundația Dorcas Moldova și Asociația pentru Educație Neoumanist. Inițiativa a avut ca obiectiv consolidarea capacităților organizațiilor societății civile de a crea și gestiona servicii sociale durabile, în colaborare cu autoritățile publice locale, pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor din grupuri vulnerabile.