Noile reglementări privind școlile auto și siguranța traficului rutier, dezbătute în cadrul consultărilor publice parlamentare
Chișinău, 12 mai 2026 - Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a organizat consultări publice pe marginea proiectului de lege nr. 100, care vizează modificarea Legii nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier. Discuțiile au reunit deputați, reprezentanți ai ministerelor de resort, Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), precum și membri ai asociațiilor patronale din domeniul școlilor auto, scopul principal fiind armonizarea legislației rutiere cu prevederile Codului Educației.
Dezbaterea s-a concentrat pe necesitatea excluderii unor noțiuni perimate din legislația actuală și pe clarificarea mecanismelor de acreditare a școlilor auto și de atestare a instructorilor de conducere auto. Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatul Dorian Istrati, documentul are un caracter pronunțat tehnic și urmărește rezolvarea unor conflicte normative apărute de-a lungul anilor între Legea privind siguranța traficului rutier, Codul Educației și Codul Transporturilor Rutiere.
„Proiectul este unul tehnic, menit să excludă un șir de articole și noțiuni care fie nu există în practică, fie nu sunt eliberate de autoritățile menționate, cum ar fi certificatul de atestare profesională pentru instructori. Aceste acte de studii sunt deja reflectate în Codul Educației, iar prin această inițiativă eliminăm dublările și neconcordanțele care generează blocaje în obținerea acreditărilor”, a declarat deputatul Dorian Istrati în deschiderea consultărilor.
Pe de altă parte, reprezentanții mediului asociativ au ridicat semne de întrebare cu privire la momentul ales pentru abrogarea acestor articole. Veaceslav Nicic, președintele Asociației Patronale a Școlilor Auto, a subliniat că, deși o modernizare este absolut necesară, eliminarea bruscă a normelor actuale, fără a avea o alternativă funcțională bine pusă la punct, ar putea perturba activitatea instituțiilor de instruire.
„Rupând dintr-o lege în alta, riscăm să creăm un vid legislativ. Noi trebuie să ne determinăm clar care este arhitectura sistemului de formare profesională a conducătorilor auto înainte de a abroga normele actuale. Eliminând anumite articole acum, lăsăm în aer noțiunile de instructor auto și profesor de legislație rutieră, care nu se regăsesc momentan în Nomenclatorul național sub o formă aplicabilă imediat”, a punctat reprezentantul asociației patronale.
În cadrul consultărilor, a fost abordată și problema acreditărilor instituționale. A fost subliniat faptul că, din anul 2016, școlile auto trec printr-un proces de evaluare și acreditare coordonat de ANACEC. Cu toate acestea, participanții au remarcat o lipsă de sincronizare între instituțiile statului, propunând crearea unui grup de lucru lărgit. Acest grup ar urma să elaboreze o viziune clară asupra formării continue a personalului didactic din domeniu și asupra regulilor de admitere în trafic, astfel încât siguranța rutieră să nu fie compromisă.
Concluzia generală a consultărilor a fost că procesul de modificare a legii trebuie să continue într-o manieră transparentă, cu integrarea propunerilor venite din partea tuturor actorilor implicați. Urmează ca amendamentele și sugestiile formulate în cadrul dezbaterii să fie analizate și integrate în varianta finală a proiectului, înainte ca acesta să fie supus votului în lectură finală în plenul Parlamentului. Scopul comun rămâne creșterea calității instruirii viitorilor șoferi și, implicit, a gradului de siguranță pe drumurile publice.