Valentin Gaidarji contestă în instanță refuzul înregistrării sale la alegerile din Găgăuzia și reclamă blocaje administrative
Chișinău, 14 octombrie 2026 - Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, a susținut miercuri, 14 octombrie 2026, o conferință de presă în Republica Moldova, în cadrul căreia a prezentat documente și probe privind refuzul înregistrării sale în cursa electorală pentru alegerile din autonomie, programate pentru 15 noiembrie 2026. Politicianul a declarat că a fost exclus din competiția electorală din cauza unor date neactualizate în registrele gestionate de Agenția Servicii Publice (ASP), care îl mențin în mod formal într-o structură de conducere a unui partid politic din care a demisionat în termenul prevăzut de lege.
Valentin Gaidarji, care are la activ trei mandate de deputat în legislativul local și se află în prezent în concediu din cont propriu pe durata campaniei, a depus actele pentru a candida independent în circumscripția uninominală nr. 23 din satul Carbalia, raionul Vulcănești. Potrivit acestuia, din aproximativ 150 de candidați care au depus dosarele pentru scrutinul din 15 noiembrie 2026 — când vor avea loc alegeri pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei — el este singurul căruia i-a fost respinsă înregistrarea.
În cadrul conferinței de presă, oficialul a precizat că, la data de 4 septembrie 2026, cu două zile înainte de începerea perioadei de 70 de zile prevăzute de Codul electoral, a depus o cerere scrisă și semnată electronic privind retragerea sa din Partidul Acasă Construim Europa (PACE), precum și din toate funcțiile deținute în cadrul acestuia, respectiv cea de vicepreședinte și cea de membru al Consiliului Politic Național. Cererea a fost aprobată în aceeași zi de președintele formațiunii, înregistrată în registrul intern al partidului și transmisă imediat către Agenția Servicii Publice și Comisia Electorală Centrală (CEC).
Deși formațiunea politică a confirmat oficial, prin documente semnate și ștampilate, că Valentin Gaidarji nu mai este membru și nu mai deține nicio funcție în partid începând cu 4 septembrie, un extras eliberat de ASP la data de 2 octombrie arăta că acesta a fost radiat din calitatea de membru și vicepreședinte, dar figura în continuare ca membru al Consiliului Politic Național al formațiunii. În baza acestui extras, Consiliul Electoral de Circumscripție Vulcănești nr. 3 a refuzat înregistrarea candidatului, iar la 12 octombrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei i-a respins contestația, invocând prevederile art. 7 alin. (5) din Legea privind partidele politice.
„Un candidat nu poate răspunde pentru omisiunile autorităților statului. Am făcut tot ce a ținut de mine pentru a rupe orice legătură cu partidul în termenul prevăzut de lege. Partidul, la rândul său, a notificat autoritățile, însă Agenția Servicii Publice nu a operat modificările până în prezent. A pune pe umerii mei consecințele faptului că o agenție de stat nu și-a îndeplinit obligațiile înseamnă a mă lipsi de un drept din vina altcuiva”, a declarat Valentin Gaidarji.
În susținerea demersului său, Gaidarji a invocat art. 41 din Constituția Republicii Moldova și Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, care garantează libertatea de asociere și stabilesc că nimeni nu poate fi constrâns să facă sau să nu facă parte dintr-un partid politic, calitatea de membru încetând imediat prin depunerea unei cereri scrise. Totodată, el a arătat că, potrivit statutului formațiunii politice, Consiliul Politic Național este format exclusiv din membri de partid, ceea ce înseamnă că pierderea calității de membru atrage automat și încetarea apartenenței la acest consiliu, fără a fi necesară o decizie a congresului în cazul unei demisii voluntare.
De asemenea, politicianul a făcut trimitere la o hotărâre a Curții Constituționale din 14 februarie 2015 și la Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 3 din 9 iunie 2014, care, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, statuează că riscul unei erori sau inacțiuni a unei autorități publice trebuie suportat de stat, iar eventualele omisiuni administrative trebuie interpretate în favoarea solicitantului.
Valentin Gaidarji a anunțat că a atacat deciziile organelor electorale la Curtea de Apel Sud, unde a prezentat întregul set de documente justificative — cererea de demisie, confirmările partidului și notificările transmise către ASP și CEC — solicitând înregistrarea sa în calitate de candidat independent. El a apreciat că blocarea candidaturii sale nu reprezintă o simplă dispută tehnică, ci o aplicare selectivă a procedurilor împotriva unui politician din opoziție, fapt care amplifică neîncrederea și tensiunile în relațiile dintre Comrat și autoritățile centrale de la Chișinău, pledând totodată pentru respectarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.
„Dreptul de a candida nu este un privilegiu, este un drept constituțional. Atunci când acesta este blocat prin formalități care depind de bunăvoința unei agenții de stat, are de suferit democrația. Nu cer favoruri, ci solicit aplicarea legii așa cum este scrisă în Constituție și în Legea privind partidele politice. Nimeni nu poate fi forțat să rămână într-un partid, iar omisiunile autorităților nu pot fi transformate într-o armă împotriva unui candidat”, a subliniat Valentin Gaidarji, precizând că își va continua acțiunile legale în instanța de judecată.