Echipamente IT în valoare de aproape trei milioane de lei pentru modernizarea sistemului de protecție socială din Republica Moldova
Chișinău, 26 octombrie 2026 – Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNICEF și cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii, a transmis luni, 26 octombrie, la Chișinău, un lot de echipamente IT moderne către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM). Donația, în valoare totală de aproape trei milioane de lei, are scopul de a accelera digitalizarea și de a consolida capacitatea instituțiilor din sistemul de protecție socială de a oferi servicii mai rapide, eficiente și accesibile cetățenilor Republicii Moldova, familiilor vulnerabile și refugiaților din Ucraina.
Lotul de tehnică de calcul a fost achiziționat prin intermediul UNICEF Moldova, cu finanțare din partea Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Acesta cuprinde 104 calculatoare de tip All-in-One, 15 laptopuri și 40 de imprimante multifuncționale, împreună cu accesoriile necesare, care vor fi utilizate în activitatea zilnică a specialiștilor din cadrul CNAS și CNDDCM.
Prezentă la evenimentul oficial de înmânare, secretara de stat din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Oceretnîi, a subliniat rolul esențial al digitalizării în eficientizarea proceselor administrative și în integrarea refugiaților în sistemul național de protecție socială, inclusiv prin facilitarea accesului copiilor refugiați eligibili la prestații pentru îngrijire, indemnizația unică la naștere și prestațiile de dizabilitate.
„Pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, modernizarea sistemului de protecție socială înseamnă, înainte de toate, să ne asigurăm că oamenii pot beneficia de sprijinul de care au nevoie. Înseamnă proceduri mai simple, o mai bună gestionare a informațiilor și instituții care au instrumentele necesare pentru a răspunde prompt solicitărilor cetățenilor. În spatele fiecărui dosar și al fiecărei solicitări se află o persoană, o familie, un vârstnic sau un copil care așteaptă un răspuns prompt. De aceea, investițiile în capacitatea instituțiilor sunt, în esență, investiții în oameni”, a declarat Anastasia Oceretnîi.
Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Deyana Kostadinova, a evidențiat tranziția de la asistența de urgență oferită la începutul crizei refugiaților către consolidarea unor sisteme naționale reziliente și adaptabile pe termen lung, capabile să deservească în mod echitabil atât familiile din Republica Moldova, cât și persoanele refugiate.
„Este mai mult decât o transmitere de echipament. Aceasta este o investiție în capacitatea Republicii Moldova de a oferi servicii publice în timp util și într-un mod eficient și este, de asemenea, o investiție în încrederea oamenilor, deoarece familiile se pot bucura în timp util de ajutorul de care au nevoie. Atunci când procedurile sunt transparente, aceasta duce la o sporire a încrederii pe care oamenii o au în instituții”, a menționat Deyana Kostadinova.
La rândul său, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz, a apreciat generozitatea autorităților și a cetățenilor moldoveni în găzduirea a peste 140.000 de refugiați ucraineni. Oficialul american a reamintit că Departamentul de Stat al SUA a oferit 2,5 milioane de dolari către UNICEF pentru susținerea refugiaților și a copiilor din Republica Moldova prin programe de educație, asistență medicală, apă și sanitație, sprijinirea a 45 de tineri în tranziția spre un trai independent, plasarea a 21 de copii în servicii de asistență parentală și susținerea familiilor cu copii cu dizabilități.
„Echipamentul pe care îl transmitem astăzi nu reprezintă doar niște instrumente care vor fi utilizate în anumite scopuri, ci este totodată o dovadă a faptului că Statele Unite sunt aici pentru a oferi sprijin continuu copiilor din Republica Moldova și instituțiilor de aici, care se străduiesc atât de mult să ofere servicii de calitate. O măsură a calității în Republica Moldova este felul în care instituțiile respective reușesc să asigure rezultate pentru oamenii care au nevoie de ajutor”, a afirmat Nick Pietrowicz.
Conducerea instituțiilor beneficiare a salutat inițiativa, subliniind că noile echipamente vor rezolva problemele legate de uzura tehnică a infrastructurii existente și vor scurta timpul de procesare a cererilor și a documentelor electronice.
„Sprijinul dumneavoastră reprezintă un aport deosebit în activitatea Casei Naționale, dat fiind faptul că principalul nostru obiectiv este de a asigura calitatea deservirii cetățenilor, dar și a refugiaților în țara noastră. Acest echipament modern ne va permite să ne desfășurăm munca la standarde mai înalte, să creștem eficiența și să ne atingem obiectivele, demonstrând profesionalismul deservirii cetățenilor, beneficiarilor de prestații sociale”, a precizat Svetlana Dascăl, directoare adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale.
„Acest suport extrem de valoros, pe lângă cifre și statistici, va îmbunătăți calitatea serviciilor prestate, însemnând rapiditate, acces facil, servicii îmbunătățite și, desigur, o calitate a vieții îmbunătățită a tuturor copiilor și a adulților în necesitate. Aveți garanția noastră că întreg procesul este transparent și echitabil”, a adăugat Daniela Bordeianu, directoarea Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.
Dotarea tehnică a instituțiilor subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale face parte dintr-un efort amplu de modernizare a infrastructurii digitale publice, menit să asigure servicii sociale incluzive și adaptate nevoilor fiecărui beneficiar.