Economia Republicii Moldova își accelerează integrarea în piața unică a Uniunii Europene prin reforme și debirocratizare
** Autoritațile publice, reglementatorii financiari, reprezentanții mediului de afaceri și experții economici s-au reunit luni, 9 noiembrie 2026, la Chișinău, în cadrul Conferinței anuale privind extinderea UE, pentru a evalua pregătirea economiei naționale în vederea integrării în piața unică europeană. Dezbaterea organizată în contextul Pachetului de extindere 2026 a analizat progresele înregistrate după deschiderea negocierilor pe Clusterul 2 și măsurile necesare pentru a asigura competitivitatea companiilor autohtone pe piața comunitară.**
Discuțiile s-au concentrat pe rigorile Clusterului 2 de negocieri, dedicat pieței interne, care a fost deschis oficial pe 13 octombrie 2026 și cuprinde nouă capitole referitoare la cele patru libertăți fundamentale ale Uniunii Europene — libera circulație a bunurilor, serviciilor, lucrătorilor și capitalului —, alături de dreptul societăților comerciale, proprietatea intelectuală, serviciile financiare, concurența și protecția consumatorului. Conform foii de parcurs publicate de Comisia Europeană, Republica Moldova are perspectiva de a închide provizoriu capitolele aferente acestui cluster pe parcursul anului 2027.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a subliniat că economia Republicii Moldova are deja un grad ridicat de integrare comercială, între 60% și 70% din importuri și exporturi fiind realizate cu statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Următorul pas major îl reprezintă semnarea acordului ACAA, care va permite recunoașterea certificatelor de conformitate emise în Republica Moldova pe întreaga piață europeană. Totodată, ministrul a atras atenția asupra necesității de a evita suprareglementarea în procesul de armonizare legislativă.
„Prosperitatea vine ca urmare a unor reforme. Nu există o rețetă prin care să-ți legiferezi prosperitatea, ea vine în momentul în care ai sisteme economice care pot să-ți aducă acest lucru. Aceste reforme pe care Republica Moldova trebuie să le facă înseamnă mai multă concurență pentru economie, opțiuni mai multe, prețuri și salarii mai bune pentru cetățeni, iar pentru mediul de afaceri înseamnă riscuri mai mici și capacitatea de a fi mai prosper. Cea mai mare provocare este să nu adoptăm cea mai birocratică variantă a unor reglementări europene, ci să preluăm cele mai bune practici și să reducem sarcina administrativă”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
În completarea eforturilor de reducere a poverii administrative, secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Natalia Selevestru, a precizat că, după abrogarea a circa 35 de acte permisive și optimizarea a peste 100 de proceduri în anul precedent, pe 5 noiembrie 2026 a fost publicată o nouă hotărâre de guvern care simplifică 21 de acte normative, generând economii de zeci de milioane de lei anual pentru operatori, un nou pachet de modificare a circa 60 de legi urmând să fie înaintat Parlamentului în următoarele săptămâni.
Din perspectivă legislativă și bugetară, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spătari, a evidențiat ritmul avansat de transpunere a legislației comunitare și de implementare a Planului de creștere susținut de Uniunea Europeană. Aproximativ 60% dintre proiectele de lege necesare alinierii la acquis-ul comunitar se află deja în faza finală de avizare la Comisia Europeană sau în procedură parlamentară, iar adoptarea restului de acte normative planificate pentru finalul acestui an și începutul anului viitor va duce gradul de aliniere a legislației primare la peste 90%.
„Avem un grad de absorbție a componentei de suport bugetar din Planul de creștere de peste 93%, adică peste 600 de milioane de euro, depășind state precum Muntenegru și Albania, care se situează la 53–55%. Până la sfârșitul anului viitor vom livra cele peste 150 de reforme asumate, care vin la pachet cu 19 proiecte investiționale majore în infrastructură. Anul 2027 ne oferă toate șansele să închidem 25 de capitole, iar 2028 este un an ambițios, dar realist, pentru încheierea negocierilor de aderare”, a afirmat Marcel Spătari, președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlamentul Republicii Moldova.
În sectorul financiar-bancar, progresele integrării graduale sunt deja resimțite direct de cetățeni și companii. Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Petru Rotaru, a prezentat bilanțul primului an de la operaționalizarea Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA), în perioada octombrie 2025 – octombrie 2026, precum și calendarul liberalizării circulației capitalului. Începând cu 20 noiembrie 2026, plafonul pentru transferurile de capital fără autorizarea prealabilă a BNM va fi ridicat la 100.000 de euro, urmând să ajungă la 250.000 de euro până în 2028. În paralel, BNM lucrează la conectarea la sistemul european de plăți instant (TIPS) și la certificarea alinierii complete a supravegherii bancare la standardele Autorității Bancare Europene.
„În douăsprezece luni de la lansarea SEPA, s-au economisit peste 16,2 milioane de euro doar din costul propriu-zis al tranzacțiilor pentru plățile inițiate din țară, la un rulaj de circa 8 miliarde de euro. Practic, mai mult de 80% din toate transferurile în euro sunt făcute prin acest sistem, costul mediu scăzând de la 20 de euro la doar 1 euro pe operațiune, iar remitențele au crescut cu 20%. Totodată, intermedierea financiară a crescut de la 21% din PIB în 2023 la 32% în 2026, în condițiile celui mai mic nivel al creditelor neperformante din ultimul deceniu”, a menționat Petru Rotaru, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
Reprezentanții mediului de afaceri au salutat deschiderea autorităților și volumul de muncă depus pentru alinierea legislativă, dar au atras atenția asupra costurilor de conformare și a deficitului de forță de muncă. Directoarea executivă a Asociației Businessului European (EBA Moldova), Mariana Rufa, a punctat trei priorități esențiale pentru sectorul privat: menținerea competitivității regionale prin debirocratizare și digitalizarea funcțiilor de control, consolidarea capacităților instituționale ale administrației publice și extinderea programelor de suport financiar și de ajutor de stat.
„Susținem integrarea europeană și considerăm că este cel mai important proces pe care această țară l-a putut parcurge, dar este la fel de important să ne menținem competitivitatea regională. Odată ce creștem capacitatea de producție cu ajutorul instrumentelor de suport, lărgim baza fiscală, permitem un număr mai înalt de angajări și facem bugetul de stat mai sustenabil, reducând dependența de TVA-ul la import”, a subliniat Mariana Rufa, directoarea executivă a EBA Moldova.
La rândul său, Liliana Busuioc, reprezentanta Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM), a evidențiat necesitatea unor analize aprofundate de impact și a unui suport tehnic constant, sub formă de ghiduri practice și consultanță, pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să poată asimila noile reglementări fără blocaje operaționale.
Abordând perspectiva macroeconomică și criteriile de convergență, expertul asociat la Parteneriate pentru Noua Economie, Dumitru Pîntea, a arătat că, potrivit datelor de cercetare, 78% dintre antreprenorii autohtoni susțin integrarea europeană, însă economia se confruntă cu probleme structurale, precum ritmul modest de creștere, ponderea ridicată a materiilor prime în structura exporturilor și nivelul scăzut al productivității muncii.
„Adevărata provocare este să vedem cum antreprenorii din Moldova pot face față competiției din partea antreprenorilor europeni fără a depinde permanent de facilități fiscale. Investițiile și schemele de finanțare trebuie să se concentreze pe acele zone care generează o valoare adăugată brută mai mare și locuri de muncă mai bine plătite, pentru a schimba modelul actual de creștere economică bazat pe remitențe și consum, orientat spre importuri, către unul bazat pe producție internă și sofisticare economică”, a concluzionat Dumitru Pîntea.