Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarația de presă a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

„Bună ziua!

Tocmai am revenit de la Bruxelles, unde am participat la sesiunea de iarnă a Consiliului European, dar nu despre asta vorbim astăzi, ci despre faptul că între timp avem rezultatele finale ale alegerilor.

Cu această ocazie, vreau să felicit partidele care au reușit să intre în Parlament, sigur, în primul rând PSD, care a obținut scorul cel mai bun. De asemenea, îi felicit pe toți cei 465 de parlamentari care vor forma noul Parlament al României.

În acest context, apropo de rezultatul final al alegerilor parlamentare, urmărind discuțiile din spațiul public, am auzit de foarte multe ori o sintagmă, „votul popular”. Într-adevăr, alegerile sunt un vot popular, iar votul popular de la aceste alegeri nu a desemnat nici un partid cu majoritate absolută.

Voi convoca noul Parlament pentru marți, 20 decembrie, ora 12:00, iar pentru miercuri, 21 decembrie, și joi voi convoca consultări cu partidele politice.

În afară de aceste chestiuni, care sunt de foarte mare importanță, au apărut două teme legate de legiferare pe care vreau să le menționez, fiindcă s-a vorbit mult despre ele și românii au dreptul să știe ce voi face eu în acest sens.

Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 20/2016 privind creșterile salariale în special din domeniul educației și sănătății a fost declarată constituțională și, în consecință, legea care permite creșterea salariilor în educație și sănătate a fost promulgată de mine astăzi și va intra în vigoare de la începutul anului viitor.

O a doua lege care a fost discutată astăzi la Curtea Constituțională și care se referă la renunțarea la câteva taxe, dintre care taxa radio și taxa tv, a fost declarată constituțională.

Eu voi trimite această lege înapoi în Parlament. Nu cred că este bine să se renunțe, fără o discuție aprofundată, așezată, calmă, la taxa radio și taxa tv. Din acest motiv, trimit legea înapoi. Dacă noul Parlament va discuta această chestiune și va lua o decizie, fie de renunțare la taxă, fie de păstrare a taxei, atunci, sigur, îmi va trimite în forma care se va considera atunci și o voi promulga atunci.

Dacă aveți întrebări, poftiți!”

Întrebări din partea reprezentanților mass-media:

Jurnalist: Călin Popescu Tăriceanu a anunțat puțin mai devreme că v-ați întâlnit cu domnia sa, ați avut o discuție care, așa cum spune, nu a fost una instituțională. și v-aș întreba dacă le-ați propus celor de la Alde să se alăture unei eventuale coaliții de centru dreapta și, de altfel, dacă i-ați sugerat să revină în Partidul Național Liberal, pentru că, spune domnia sa, a fost căutat în sensul acesta.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am avut o discuție cu domnul Tăriceanu, a fost o discuție informală, o discuție politică și nu s-a referit la PNL.

Jurnalist: S-a referit atunci la o mișcare de după rezultatul alegerilor? Viza acea coaliție?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta nu mai detaliem, ce a fost în continuare. Dacă aveți altă întrebare.

Jurnalist: Aș vrea să vă mai întreb atunci, în contextul anunțării rezultatelor finale, dacă mai vedeți un alt guvern în afară de un guvern format din PSD și ALDE.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna Prim-ministru.

Jurnalist: Și președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a sugerat aseară că și-ar fi dorit, ba chiar a spus că și-ar fi dorit o întâlnire informală cu dumneavoastră. În acest context, de ce ați ales să vă întâlniți cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, copreședintele ALDE, și ne-ar interesa în mod special dacă această întâlnire s-a petrecut înainte de prima tură de negocieri sau după.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu cred că vă așteptați să vă răspund la această întrebare. Dacă aveți una pe fond.

Jurnalist: Social democrații au spus ieri că intenționează să vina cu o singură propunere la dumneavoastră pentru funcția de Premier. Cum credeți că se vor desfășura discuțiile, în condițiile în care social democrații nu sunt dispuși să vă prezinte eventual o listă să ajungeți la un compromis?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cum se vor desfășura discuțiile? Cum se desfășoară toate discuțiile mele, cu calm, cu argumente, fără niciun fel de probleme.

Jurnalist: În cazul în care vă va nemulțumi acea unică propunere venită din partea PSD, ce credeți că se va întâmpla?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Chiar nu vorbim despre mulțumire sau nemulțumire, aici vorbim despre discuții politice.

Jurnalist: Aș dori să vă întreb în contextul dumneavoastră cu Călin Popescu Tăriceanu, dacă i-ați făcut acestuia o ofertă, având în vedere faptul că nu va participa la întâlnirea oficială deoarece a adoptat aceeași poziție ca PSD-ul.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cum am spus și colegei dumneavoastră, nu doresc să intru în detaliile acestei discuții.

Jurnalist: Ludovic Orban a declarat că PNL nu este partidul dumneavoastră de buzunar pentru a oferi funcția de președinte de partid domnului Călin Popescu Tăriceanu și voiam să vă întreb dacă apreciați că aveți vreo vină pentru situația creată actual în PNL.

Președintele României, Klaus Iohannis: Cu siguranță, dar nu știu dacă se numește vină, eu cred că se numește altfel. Da, eu am participat la formarea noului PNL din vechiul PNL și vechiul PDL. Iar în ce privește buzunarul, nu am găsit niciun partid aici, credeți-mă, dar nici nu am de gând. Eu îmi doresc un PNL puternic și în nici un caz nu este dorința mea să transform PNL într-un partid de buzunar. Dorința mea, dar asta depinde foarte mult de cei din PNL, este să transforme într-un partid foarte puternic din România.

Jurnalist: Aseară, domnul Liviu Dragnea a declarat că nu a vorbit cu dumneavoastră nici măcar telefonic, după alegerile din 11 decembrie, în timp ce cu domnul Tăriceanu, după cum ați recunoscut și dumneavoastră, ați avut o discuție cu el. Aș dori să vă întreb de ce nu l-ați sunat pe domnul Dragnea și ați avut o discuție doar cu domnul Tăriceanu, în condițiile în care PSD, după cum ați și spus, a câștigat alegerile.

Președintele României, Klaus Iohannis: Am mai răspuns la această întrebare acum două minute.

Jurnalist: Era vorba de un telefon dat în seara alegerilor. La acest lucru mă refeream.

Președintele României, Klaus Iohannis: Dacă aveți altă întrebare.

Jurnalist: Domnul Liviu Dragnea spunea aseară că cine nu va respecta votul din 11 decembrie nu respectă valorile democratice și, implicit, Constituția. Dacă va fi respinsă o eventuală propunere a PSD, credeți că vă încadrați în acest enunț al domnului Dragnea?

Președintele României, Klaus Iohannis: Dar dumneavoastră ce credeți? Eu cred că mă încadrez între cei care respectă democrația cu vârf și îndesat, ba chiar mă consider printre cei care promovează democrația română.

Jurnalist: În condițiile in care PSD și ALDE au anunțat destul de ferm că vor merge împreună la guvernare, considerați că în acest moment există o majoritate sau din consultările de săptămâna viitoare se poate degaja o altă soluție?

Președintele României, Klaus Iohannis: În această perioadă, și ați observat, desigur, se fac multe, multe declarații. Toată lumea se poziționează pentru negocieri. și atunci este bine să privim declarațiile cu calm și să așteptăm proba. Proba fiind, evident, votul de învestitură.

Jurnalist: În contextul în care retrimiteți la Parlament Legea prin care se elimină taxa radio-TV, veți continua și demersurile pe care le-ați inițiat privind o dezbatere mai largă, publică, cu societatea civilă, cu reprezentanți ai breslei?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu am început această serie de dezbateri, într-o oarecare formă aceste dezbateri au continuat. E posibil ca, prin retrimiterea în Parlament, și sper, să fie o dezbatere nu doar în societatea civilă, unde este foarte binevenită, ci în Parlament, unde trebuia să aibă loc din capul locului.

Jurnalist: În condițiile în care PSD și ALDE vor veni la dumneavoastră cu propuneri de premier, propuneri pe care ulterior le veți respinge, din cauza criteriilor de integritate pe care le susțineți, aveți intenția de a declanșa alegeri anticipate?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că ne grăbim un pic cu aceste scenarii. Haideți să îi lăsăm pe cei din partide mai întâi să vină la consultări, să-mi spună cum își imaginează ei formarea guvernului, pe urmă să desemnez pe cineva, pe urmă să voteze Parlamentul și, pe urmă, vedem mai departe.

Jurnalist: Voiam să vă întreb dacă din discursul de aseară al președintelui PSD, Liviu Dragnea, ați înțeles că nu se va propune pe el variantă de premier?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am urmărit discursul de aseară și nu mi-am pus problema. Președintele nu află din presă ce doresc partidele, ci din consultări.

Jurnalist: În calitatea dumneavoastră de fost președinte al PNL, cum credeți că a gestionat PNL-ul campania electorală și rezultatul din alegeri?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am mai fost întrebat și nici atunci nu am vrut să comentez.

Jurnalist: Ați avut și întâlniri informale, cum a fost cea cu Călin Popescu Tăriceanu, și cu alți lideri politici, cum ar fi Traian Băsescu? Întâlniri sau discuții?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta nu o să vă spun.

Jurnalist: Lui Călin Popescu Tăriceanu i-ați propus, ați discutat posibilitatea ca el să ocupe funcția de premier?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am discutat așa ceva. Nici nu era cazul. Aia cu Premierul este după consultări.

Jurnalist: În urma alegerilor, cum ați spus și dumneavoastră, nu s-a degajat un partid cu majoritate absolută, astfel încât negocierile vor fi cu toate formațiunile din Parlament. Dar, au fost lideri social-democrați care au spus că, în urma convocării Parlamentului, ar putea să vină alți parlamentari către PSD, să-și formeze astfel acea majoritate absolută. În primul rând, ce părere aveți despre de astfel de încercări? Primii traseiști ai Parlamentului practic. Și, în al doilea rând, dacă acest lucru va schimba cumva negocierile, dacă se va obține o majoritate absolută prin astfel de practici, dacă va schimba modul în care vor fi purtate consultările.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ați atins un subiect foarte sensibil, și pentru Europa, și pentru România – migrația. Doar fondul este foarte diferit, dacă vorbim de Europa. Și am adus vorba pentru că ieri, la Consiliul European, prima temă, și una cu greutate, a fost migrația. La noi, nu avem această migrație, dacă ne referim la oameni care se refugiază din zone de conflict, ci avem migrația politică, foarte toxică, migrație politică, sau, cum se mai spune, traseismul. Este, această migrație politică, probabil, cel mai nociv fenomen în politica românească postdecembristă. Și spun acest lucru fiindcă Parlamentul care tocmai își încheie mandatul, și bine că și-l încheie, nu mai seamănă, de exemplu, deloc cu Parlamentul care a fost ales acum patru ani. Or, așa ceva, într-o democrație matură, este imposibil. Și, dacă la alte capitole, democrația românească stă bine, la acest capitol stăm prost, stăm foarte prost. Și, faptul că, așa cum spuneți, se pare că există lideri politici care, din capul locului, își imaginează că pot convinge parlamentari să migreze și să-și completeze astfel echipa, arată că nu e o excepție. Este un fenomen care este luat în calcul, este promovat, este folosit, dar este fundamental greșit. Speranța mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în noul Parlament. Acesta ar fi un indicator al calității Parlamentului. Dacă acest traseism se păstrează la cote reduse, înseamnă că am făcut un progres. Dacă vom avea un fenomen de aceeași amploare cum a fost în Parlamentul trecut, când, vă amintiți, au apărut chiar partide noi datorită migrației politice, atunci nu am făcut nimic. Eu sper că acest lucru să fie înțeles și de liderii de partid, fiindcă depinde mult de ei. Dacă încuraje ază fenomenul, se va întâmpla. Dacă îl descurajează, nu se va întâmpla.

Jurnalist: Dacă se obține o majoritate absolută prin traseism, veți chema la consultări doar acel partid care a obținut majoritatea în urma traseismului sau rămâne formula pe care ați anunțat-o astăzi?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, rămâne formula pe care am anunțat-o astăzi, fiindcă eu vorbesc aici despre Parlamentul care se constituie în baza rezultatului votului. Că, ulterior, unii sau alții migrează, este problema lor. Nu mai este problema mea și nu mai este legată de consultări. Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!

Citate Video