Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de comemorare a victimelor refugiului și expulzării

„Doamnă Președintă al Bundesrat Dreyer,
Domnule Ministru Federal de Maizière,
Stimate domnule Fabritius, Președinte al Federației Germane a Expulzaților,
Excelențele voastre,
Doamnelor și domnilor,

Suntem în curtea istorică a fostului arsenal al curții imperiale prusace, ce poartă numele marelui sculptor baroc, pionier al arhitecturii moderne a Berlinului, Andreas Schlüter. Unde odinioară se adăposteau tunurile, astăzi se adăpostesc doar amintirile armelor.

Azi, curtea fostului arsenal a devenit platformă a comemorării, în cadrul Muzeului German al Istoriei. Glasul amintirii istorice aparține muzeelor. Dar acest glas nu reduce de fiecare dată armele, din lumea noastră, la tăcere.

Ele se aud încă la granițele noastre europene, și sunt și astăzi, chiar în acest moment, cauză a refugiului, a deportării și a suferinței.

Este al treilea an în care Germania comemorează victimele refugiului și expulzării. Sunt, de aceea, cu atât mai onorat să fiu primul demnitar străin invitat să susțină prelegerea principală cu această ocazie.

Este o zi care ne îndeamnă să privim spre trecut și să rememorăm consecințele nefaste ale celui de-Al Doilea Război Mondial, care a lăsat în urmă 60 de milioane de morți, dintre care 40 de milioane de civili.

Tragedia războiului a lăsat însă și peste 30 de milioane de persoane deportate, expulzate ori strămutate. În acest sumbru peisaj, etnicii germani au constituit parte integrantă din cea mai mare expulzare de populație din istorie.

În cel mai cunoscut roman pe tema deportării etnicilor germani din România, «Leagănul respirației» (Atemschaukel), scris de laureata Nobel Herta Müller, născută în România, apare întrebarea: «Ce mai cauți în această lume, când nu mai ești în stare să spui nimic altceva despre tine decât că ți-e foame?». Întrebarea rezumă drama milioanelor de etnici germani, victime ale refugiului și expulzării, precum și a celor care au cunoscut experiența lagărelor. Mai mult, cei întorși acasă s-au văzut nu doar deposedați. Au devenit străini în țări în care se instalaseră, deja, regimuri totalitare. Au rămas, totodată, prizonieri ai propriei memorii: cea a lagărelor sau a exilului și dezrădăcinării. Este datoria noastră să-i comemorăm pe cei care au fost forțați să pășească spre necunoscut.

În România, cercetările recente au adus în prim-plan tragedia celor care și-au părăsit casele, drama celor care au trebuit să-și refacă viața.

70.000 de persoane de etnie germană au fost deportate din România în Uniunea Sovietică, din care peste 10.000 și-au găsit sfârșitul în lagărele siberiene.

Într-o altă etapă istorică a dictaturii, în anii ’70-‘80, peste 200.000 de persoane, tot etnici germani, au făcut obiectul unui aranjament financiar între regimul comunist român și Republica Federală Germania.

Sunt file din istoria noastră ce nu pot fi șterse. Cunoașterea lor ne va ajuta să înțelegem cine suntem noi și ce avem de făcut în viitor.

După 1989, România a dus o politică deschisă față de minoritățile de orice fel, fiind pe deplin conștientă că aceste politici sunt esențiale în asigurarea unui climat de pace și stabilitate la nivel regional.

România este astăzi un exemplu în domeniul protecției minorităților și este recunoscută ca model la nivel european.

Germanii sunt prezenți pe teritoriul României de opt secole. România încurajează etnicii germani, ca de altfel și celelalte minorități naționale, să își prezerve, să își afirme identitatea și să aibă un rol activ în societatea românească. La această conviețuire armonioasă a contribuit substanțial și prietenia dintre România și Germania.

Sărbătorim anul acesta 50 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice și 25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.

Am salutat recent desfășurarea celei de a XX-a Sesiuni a Comisiei guvernamentale mixte româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.

Această Comisie este unul dintre efectele importante ale Tratatului, care s-a dovedit a fi foarte utilă de-a lungul timpului.

Modelul conviețuirii româno-germane este azi un veritabil exemplu al modului în care aspectele esențiale ale protecției persoanelor aparținând minorităților naționale se transpun în realitate.

De asemenea, în ultimele decenii, România a întreprins măsuri concrete pentru recuperarea memoriei victimelor comunismului, inclusiv a zecilor de mii de etnici germani.

Mai mult, statul român a acordat plăți compensatorii pentru persoanele deportate sau persecutate de regimul comunist după Al Doilea Război Mondial, un gest unic la nivelul Uniunii Europene.

În același timp, România este printre puținele state care au adoptat o amplă politică de retrocedare a proprietăților naționalizate de regimul comunist. Deși această situație nu a putut fi încă rezolvată pe deplin, eforturile noastre vor continua. Toate aceste exemple demonstrează că România își asumă trecutul și este solidară cu experiențele dramatice ale milioanelor de victime ale refugiului și expulzării.

Am susținut, încă de la începutul mandatului meu, înființarea unui Muzeu Național al Victimelor Comunismului. Romania are nevoie de o astfel de instituție. Ea ar fi un excelent catalizator pentru mari proiecte educaționale, având menirea să insufle generațiilor tinere valorile toleranței și responsabilității civice. Sunt convins că istoria deportării etnicilor germani își are locul său într-un astfel de proiect.

Doamnelor și domnilor,

Vrem ca istoria să nu se repete, însă vedem, din păcate, că realitatea este una cu totul diferită. Trăim vremuri în care fenomenul migrației ridică probleme întregii comunități internaționale. Nu putem face față acestor provocări decât arătând că am învățat lecțiile istoriei. Azi, europenii trebuie să dovedească faptul că și-au însușit lecția prin care au trecut ei înșiși acum 70 de ani.

20 iunie, declarată de ONU Ziua Mondială a Refugiatului, trebuie să fie un prilej pentru o mai bună conștientizare a situației dificile în care se află zeci de milioane de persoane strămutate forțat la nivel global.

Comunitatea internațională se confruntă cu cea mai gravă criză a refugiaților de la finalul celui de-al doilea Război Mondial, în timp ce conflictul din Siria a intrat în cel de-al șaptelea an, violențele continuă în Irak și în alte părți ale lumii, iar peste 20 de milioane de persoane sunt în pericol de a-și pierde viața din cauza foametei în Yemen, Somalia, Sudanul de Sud și în nord-estul Nigeriei.

Marcarea acestei zilei reprezintă și un moment de reflecție asupra riscurilor la care se expun refugiații în căutarea unei vieți sigure și a unui trai decent, dar și asupra provocărilor cărora actorii umanitari trebuie să le facă față pentru a identifica soluții durabile la problemele refugiaților.

În septembrie anul trecut, cele 193 de state membre ONU, prin adoptarea Declarației de la New York privind Refugiații și Migranții, au reafirmat principiile protecției refugiaților și s-au angajat să găsească noi modalități de a împărți responsabilitatea pentru soluționarea crizei refugiaților. În forurile multilaterale din care face parte, România a pledat pentru o abordare cuprinzătoare a crizei.

Ea presupune o acțiune determinată și concertată a guvernelor, organizațiilor internaționale, instituțiilor financiare internaționale și a mediului de afaceri, a actorilor umanitari și a celor implicați în dezvoltare, precum și a societății civile.

Majoritatea celor care fug din calea conflictelor și a violențelor consideră Europa un loc unde se simt siguri. Am văzut cu toții imaginile emoționante cu refugiații care au ajuns pe continentul european.

În câteva minute vom asculta mărturia unuia dintre cele peste cinci milioane de refugiați sirieni care au găsit refugiu, Ghifar Taher Agha. Un număr tot mai mare de bărbați, femei și copii care au plecat pe calea refugiului s-au confruntat cu forme de exploatare sau au devenit victime ale traficanților.

Adevărul este că niciun refugiat nu ar risca nici viața sa și nici pe cea a familiei sale într-o călătorie atât de periculoasă, dacă ar putea să se dezvolte în siguranță în propria țară. De aceea, România consideră prioritară abordarea cauzelor care au declanșat criza.

Stabilizarea zonelor de conflict poate stopa acest fenomen și poate duce la crearea premiselor pentru reîntoarcerea, în siguranță, a persoanelor refugiate în țările de origine.

În calitate de stat membru al UE, dar și ca stat din imediata vecinătate a Balcanilor de Vest, unde acest fenomen s-a manifestat acut, România a susținut, cu solidaritate, eforturile UE pentru soluționarea crizei.

România contribuie la eforturile de relocare a migranţilor și are un rol substanțial în consolidarea capacității operaționale a FRONTEX și a Biroului European de Sprijin pentru Azil.

Găzduim la Timișoara, un Centru de Tranzit în Regim de Urgență - primul de acest tip din lume. El are ca scop găzduirea temporară a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională, până la finalizarea procedurilor de relocare către o țară de ședere permanentă.

Este un model de bune practici, care demonstrează angajamentul României în acest domeniu.

Din păcate, mulți oameni nu se mai simt în siguranță în Europa. Conflictele din vecinătatea continentului nostru și lipsa soluțiilor pentru a le pune capăt, combinate cu teama de terorism, alimentează acest sentiment de neliniște.

Suntem martorii unui val de creștere a naționalismului și ai reapariției politicilor care încurajează teama și ura față de ceilalți. Este regretabil faptul că refugiații și migranții sunt, nu de puține ori, în centrul discursului politic care îndeamnă la discriminare și intoleranță.

Însă, ca europeni, avem datoria de a proteja valorile democrației, drepturile omului și preeminența statului de dreptului. Acestea reprezintă chintesența valorilor europene.

Ca europeni trebuie să nu uităm că ceea ce ne-a adus împreună în Europa sunt tocmai valorile pe care unii le pun astăzi la îndoială: diversitatea culturală, toleranța, societățile incluzive, valori care reunesc oameni indiferent de rasă, naționalitate, etnie sau religie.

În ultimii aproape doi ani, ați avut parte, în Germania, de refugierea a două milioane de oameni. De aceea, salut cu respect și admirație performanța umanitară excepțională a autorităților germane în criza refugiaților.

Doamnelor și domnilor,

Am audiat, împreună, actul I din opera «Die toteStadt» («Oraşul mort»). Cred că ultimele versuri, «Mußt du einmal von mir gehn, / glaub, esgibtein Auferstehn» («Chiar dacă trebuie să mă părăsești, / ai încredere că există o înviere») reprezintă cuvinte universale și redau speranța unui nou început multor victime ale refugiului și expulzării.

Faptul că suntem împreună astăzi, aici, să comemorăm aceste victime, ne arată că lumea învață totuși din erorile trecutului.

Vă mulțumesc!”