Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul evenimentului „United Way Roundtable On Philanthropy”

„Stimate Domnule Președinte al United Way Worldwide Leadership Council,
Stimate Domnule Președinte al United Way Worldwide,
Stimate Domnule Președinte al United Way România,
Excelențele voastre doamnă și domnule ambasadori,
Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru invitația adresată și vă mărturisesc că nu am stat prea mult pe gânduri înainte să accept să fiu alături de dumneavoastră.
Urez bun venit în România acelora dintre dumneavoastră care se află pentru prima dată aici, sper și nu pentru ultima! Permiteți-mi să încep prin a vă spune câteva lucruri despre țara mea, pe care vă invit să o cunoașteți mai bine cu ocazia vizitei dumneavoastră. Afirm fără rețineri că România este o țară stabilă și sigură atât pentru cetățenii săi, cât și pentru partenerii noștri internaționali.
În aproape trei decenii de la căderea comunismului, am devenit membri importanți ai Uniunii Europene și ai NATO, iar astăzi suntem un furnizor de securitate și stabilitate în regiune. Mai mult, România este o țară cu o economie în expansiune, care devine un pol de atracție pentru mulți investitori români și străini.
Avem o democrație din ce în ce mai consolidată, cu o luptă anticorupție pe care o ducem cu determinare și cu rezultate foarte bune, chiar dacă unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând.
Credem că eliminarea flagelului corupției este o condiție esențială pentru a construi o societate dreaptă, cu o distribuție echitabilă a resurselor între cetățenii săi. Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar am ținut să menționez aceste chestiuni pentru că România dispune de resursele necesare pentru a deveni un stat mai puternic și mai prosper.

Doamnelor și domnilor,
De mai bine de zece ani, fundația românească United Way continuă să aibă un impact major în comunitățile defavorizate din țara noastră.
Activitățile de binefacere pe care le inițiați sau sprijiniți în domenii precum educație, sănătate și integrare socio-profesională contribuie la îmbunătățirea calității vieții a mii de oameni.
În tot acest timp, ați reușit să acordați șansa multor copii și tineri de a-și trăi viitorul frumos, exact așa cum și-l imaginează. Totodată, izbutiți să oferiți speranța unei vieți normale oamenilor care se confruntă cu probleme sociale severe.
Sunteți un model demn de urmat prin faptul că nu uitați să întoarceți o parte dintre beneficii către cei care se află în situații complicate. Generozitatea, bunăvoința și grija față de ceilalți sunt câteva însușiri esențiale care vă caracterizează.
Mai mult, modul în care organizația funcționează în România demonstrează că știți cum să fructificați potențialul pe care îl aveți când vine vorba de mobilizarea celor cu putere de decizie în instituții, companii și organizații neguvernamentale pentru aceleași idealuri. Apreciez și încurajez modul în care ați reușit, de-a lungul timpului, să vă organizați și să vă promovați în așa fel încât să ajutați semenii aflați în dificultate.

Doamnelor și domnilor,
Profit de această ocazie și pentru a aduce în discuție proiectul național «România Educată», pe care l-am lansat la începutul  mandatului meu de Președinte. Un proiect în care am dorit să se implice atât experți și profesioniști, dar și societatea civilă, adică acel segment care cunoaște foarte bine fondul problemei. Știu că United Way România sprijină acest demers și vă încurajez să rămâneți alături de mine, având în vedere obiectivele comune pe care le împărtășim.
Cred cu tărie că Proiectul «România Educată» este instrumentul care va furniza soluții predictibile și durabile la o serie de probleme actuale.
Pentru mine, educația trebuie să fie nucleul societății românești și, pentru ca aceasta să poată progresa, este nevoie de un sistem de valori solid, o cultură a succesului bazată pe muncă, performanță, talent, onestitate și integritate, dar și de guvernanți care să își dorească toate aceste lucruri.
Din păcate, realitatea sistemului educațional din România este în continuare îngrijorătoare și nu putem spune că astăzi el oferă șanse egale tuturor.
Am convingerea însă că proiectul «România Educată» va reuși să furnizeze o abordare integratoare, complexă și coerentă, care să trateze rădăcina problemelor din sistem.
Educația nu se face de una singură și nu este responsabilitatea exclusivă a școlii. Avem nevoie de părinți implicați în acest proces, care să conștientizeze importanța pe care o formă de învățământ o are în viața copilului. De asemenea, profesorii trebuie ajutați, sprijiniți și motivați pentru a găsi metode adaptate nevoilor elevilor.
Educația de calitate pentru toți este dezideratul nostru comun și toți cei implicați trebuie să își asume responsabilitatea în desăvârșirea lui.
De aceea, apreciez eforturile pe care le depuneți în această direcție și sper că lucrurile vor merge, în curând, pe un făgaș predictibil și echilibrat, unde rolul societății civile este extrem de important. Multe dintre lucrurile bune care se întâmplă acum în educație sunt opera unor organizații non-guvernamentale, fapt care merită recunoscut și reținut.
Înainte de a încheia, aș vrea să profit de această ocazie și să vă adresez invitația de a participa în continuare în cadrul proiectului «România Educată», dar și ca investitori în diferite zone ale societății românești.
Vă felicit pentru tot ceea ce faceți atât în România, dar și în întreaga lume!
Sper să vă bucurați de timpul petrecut în România și vă rog să le vorbiți tuturor despre frumusețile și oportunitățile pe care țara noastră le oferă.
Vă urez să aveți parte de discuții interesante și constructive în cadrul forumului!

Vă mulțumesc!”