Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal: În primul rând, dați-mi voie să vă zic La mulți ani, că nu v-am văzut de un an de zile, noi liberalii. Să vă doresc un an bun. Să nu uitați presa că e anul Unirii, 100 de ani de la Marea Unire și să credeți că aceasta este salvarea cetățenilor Republicii Moldova, dacă vrem să trăim, dacă vrem să avem pensii mai mari, salarii mai mari, stabilitate. Indiferent ce se întîmplă dincolo de Prut-România, economia merge înainte, are rezultate. Este una dintre primele țări cu creștere economică și, cum se spune "mama și țara nu se vinde și nu se cumpără, se iubește" și nu se alege. Și e rău atunci cînd o aleg alții.

Subiectul conferinței noastre de azi, de fapt sunt vreo 2-3, că demult nu ne-am văzut, situația politică diferă de la zi la zi, dar cel mai important pentru liberali este subiectul regimului liberalizat de vize. Cunoașteți că Comisia Europeană a emis un raport la 9 decembrie, despre situația din Republica Moldova, îndeplinirea angajamentelor legate de regimul liberalizat de vize și a rămas îngrijorat.

Vrem sa comunicăm că cu 2 ani în urmă, Partidul Liberal, cunoscând că deja avea restanțe mari la Acordul de Asociere și la regimul liberalizat de vize, fost pus în situația să aleagă între alegeri anticipate și o guvernare împreună cu 14 comuniști. Ceea ce era de necrezut de către cetățeni și în primul rînd de alegătorii noștri, PD, de fapt, Plahotniuc. și acest lucru s-a întîmplat după ce a fost arestat Vlad Filat, pentru furtul miliardului și PLDM-ul a renunțat să mai participe la guvernare.

La sfîrșitul anului 2015, începutul anul 2016, Republica Moldova s-a aflat în cea mai mare criză de la 2009 încoace, sau mai bine zis după perioada cînd UE ne-a oferit nouă, în avans, Acordul de Asociere, piața sa, ceea ce înseamnă și libera circulație. Era foarte important pentru republică, care direct se va urma după ce europenii ne-au făcut nouă un avans. Vom continua cursul european, sau ne vom întoarce spre cei care încă nu au dat mîinile jos, ocupîndu-ne la 28 iunie 1940. și, ca să mențină imperiul fost, s-a format un organ nou, CSI.

Avînd în vedere, viitorul Republicii Moldova și a cetățenilor, și nu în ultimul rînd a cetățenilor care nu și-au vazut copiii de zeci de ani de zile, cîte 10-15 sau chiar 20 de ani și faptul că libera circulație le-a pus în pericol și Acordul de Asociere. În perioada cînd Piața Marii Adunări Naționale și scuarul Parlamentului era plin de oameni și toată lumea striga "alegeri anticipate", parlamentare", "alegerile directe ale Președintelui Republicii Moldova", jos Plahotniuc", noi, PL-ul ne-am asumat o coaliție, o guvernare în detrimentul partidului, în detrimentul meu și al colegilor mei ca cetățeni, ca membri ai partidului, doar pentru ca Republica Moldova să continuie drumul european. Nu am fost înțeleși atunci, am fost criticați foarte dur, dar și astăzi pot spune că la acea perioadă, cînd deja și cetățenii pierduseră încrederea în partidele pro-europene și Instituțiile Europene, pentru că a fost în perioada cînd ei ne-au ajutat și ne-au dat peste un miliard de euro. La noi s-a furat 1 miliard de euro și, apropo, de ce astăzi încă nimeni nu este judecat pentru furtul miliardului și nici nu este întors miliardul, cu toate că noi am promis, am mers la risc. și, apropo, este al doilea risc pentru Republica Moldova, fiidcă după alegerile din 2014, vă amintiți că PLDM și PD au format o guvernare minoritară. Iată anume această guvernare minoritară, aceste 2 partide au adus la aceea că în anul 2015, nu s-au îndeplinit angajamentele luate asumate în Acordul de Asociere. și, de aceea, în 2015 am fost invitați din nou la guvernare. La sfîrșitul lunii iulie am acceptat văzînd că este pus în pericol viitorul european, am acceptat guvernarea cu cei care ne-au înlăturat pe noi, cu cei care știam că ne-au înlăturat pentru ca să se fure miliardul, dar pentru a salva drumul european, familiile, tata, mama, copiii care au obținut posibilitatea să meargă pentru a se vedea unii cu alții.

Dar nu a fost să fie așa cum am dorit întotdeauna. Din nou am fost puși în situația de a părăsi această guvernare care declară una, dar face alta. și în loc să promoveze reformele, adoptarea legilor și implementarea lor sub denumirea "lupta cu corupția" a început războiul politic cu oponenții politici.
și astăzi, după cum cunoașteți, PD-ul deține puterea centrală și locală peste tot: și primarii și președinții de raion, majoritatea ar forma un partid așa cum era pe timpul Uniunii Sovietice. Sunt mai multe paritde înregistrate și la guvernare și în parlament, dar de fapt toată puterea în Republica Moldova aparține Partidului Democrat.
și unde am ajuns noi cu acest partid?

Ne-am trezit că la 9 decembrie 2016, la sfîrșit de an, Comisia Europeană, prin raportul său spune că este foarte îngrijorătoare că nu se îndeplinesc condițiile regimului liberalizat de vize. Asta înseamnă că ceea ce am obținut noi în avans și cu mari pierderi pentru PL, încă după participarea noastră la guvernare cu acești 14 comuniști și PD-ul cu Plahotniuc. Cunoașteți că Partidul Liberal a pierdut încrederea cetățenilor. Este clar că datorită exploatărilor din televiziune și propagandei rusești și a noastre, interne, că PL l-a adus la putere pe Vlad Plahotniuc. Cu toate că Plahotniuc era la putere încă de pe timpul lui Voronin. Era Partidul Comuniștilor la guvernare, dar, de fapt, Plahotniuc într-o oarecare măsură dirija Republica Moldova și cu noi: la AE1, AE2, AE3. Dar altă situație nu era decît să acceptăm această guvernare pentru a evita alegerilie anticipate și ne-a reușit. Nu ne-a reușit ceea ce spuneam noi că nu este nevoie de alegerea președintelui direct, cînd va deveni Dodon președinte.
Sondajele arătau că după furtul miliardului și cum și acum, că lumea este înclinată să meargă spre stînga, spre partidele pro-ruse și, în primul rînd, spre Dodon (indescifrabil) Dodon și iată că avem un președinte.
Ceea ce am putut, noi, liberalii am salvat, cu guvernarea pro-rusă de stînga, dar ceea nu am reușit nu am salvat, fiindcă asta a decis Curtea Constituțională, să revenim la alegerile președintelui direct. și iată că avem astăzi o guvernare, cum se spune pro-europeană, și un președinte pro-uniunea euroasitică, Uniunea Vamală, Rusia într-un cuvînt.

Lipsa Partidului Liberal în 2015, începînd cu mai 2017, demonstrează că liberalii au fost veriga principală în promovarea reformelor, îndeplinirea angajamentelor față de UE, asumate prin Acordul de Asociere și ce ține de regimul liberalizat de vize.
Putem spune că această guvernare la sfîrșitul anului, înainte de Crăciun, așa cum spune o vorbă pe la noi: "porcul în ajun nu se îngrașă", au îngrășat porcul și au adoptat niște legi ca să îndeplinească condițiile regimului liberalizat de vize, dar adoptarea legilor încă nu înseamnă funcționarea lor. Aici merge vorba despre "lupta cu corupția", "spălarea banilor" și multe alte lucruri care au pus în gardă Comisia Europeană.

Pentru noi, pentru Republica Moldova, pentru cetățeni, libera circulație este una din principalele lucruri de care nevoie cetățeanul Republicii Moldova. După cum spuneam, cetățenii nu s-au văzut cu copiii, mama, tata zeci de ani de zile. și tare nu am vrea noi, liberalii, care ne-am asumat acest risc și am făcut totul ca să păstrăm această liberă circulație, ca într-o bună zi să pierdem regimul liberalizat de vize. și acest fapt pe noi ne îngrijorează și cerem guvernării să îndeplinească toate angajamentele ce țin, în primul rînd, de regimul liberalizat de vize și de Acordul de Asociere. și nu doar prin adoptarea legilor, pentru că adoptarea unei legi nu înseamnă încă reforme. Roforma este atunci cînd legea funcționează, cînd societatea trăiește în baza acestor legi, dar nu în baza "telefonului conectat". Noi legi am avut și pe timpul URSS, nu erau rele, era chiar și dreptul de ieșire din Uniunea Sovietică a republicilor fostei socialiste, dar să încerce cineva să iasă.

Cu atît mai mult, pentru a convinge UE, fiindcă noi, după cum observați o facem pe deștepții, cum am făcut-o și pînă acum, adică nu noi, guvernarea actuală și chipurile, ca să o ducem bine, dar de fapt o ducem rău,"sug ca vițeii, la două vaci". Avem o guvernare, chipurile pro-europeană și un președinte pro-rus.

În realitate, Republica Moldova stă pe loc. Drepturile și legalitățile umanitare ale omului, sunt în pericol, lumea este arestată fără probe și dacă ați observat ceea ce spuneau pînă acum toți avocații și noi, în legătură cu dosarele lui Dorin Chirtoacă și ale lui Iurie Cheremciuc, că arestul unui cetățean bănuit în înfăptuirea unei infracțiuni, este o excepție. Nimeni nu ne-a auzit pe noi. A venit un nou ministru, Alexandru Tănase și una din primele sale obiective a fost că organele, începînd cu procuratura și instanțele de judecată, încalcă Convenția Europeană ce ține de drepturile și libertățile cetățeanului și arestul este o excepție. Vedeți, aceasta este cea mai mare problemă și de acea cred că și a venit Alexandru Tănase ca să schimbe situația în care ne aflăm în Republica Moldova, fiindcă asta este problema-cheie pe care guvernarea trebuie să o rezolve, așa încît, problema justiției la noi să nu fie pusă în prim-plan, că avem o justiție selectivă și părtinitoare.
Dar toate aceste lucruri, noi, liberalii considerăm că nu este de ajuns ca să demostrăm și nu doar prin faptul cum vrea PD-ul, Plahotniuc, să introducă în Constituție obiectivul Republicii Moldova pe viitor integrarea europeană, mai corect integrarea în UE, pentru că integrarea europeană este așa o noțiune vagă, dar corect este aderarea la UE la o instituție, ar fi ieșirea din CSI. și nu este primul proiect pe care l-a înaintat liberalii. Cunoașteți că noi am înaintat din nou acest proiect, pentru a demostra UE și ce ține și de Acordul de Asociere și de libera circulație. Noi într-adevăr dorim să ne integrăm în marea familie europeană. și nu prin modificarea în Constituție, căci noi avem norme bune și în Constituție și legi bune avem, doar că ele nu funcționează.

Iată o dovadă în plus ar fi ieșirea din CSI, pentru că, pe de o parte noi declarăm că vrem în UE și acesta este obiectivul, vorbesc acum de partidul guvernamental PD, dar, pe de altă parte avem raportul Comisiei Europene, avem și raportul altor comisii și în genere, punctul de vedere al multor state care ne-au susținut pe noi.

Oferim posibilitate pentru acest proiect al PD-lui, pentru a demostra cu adevărat că Republica Moldova dorește doar integrarea europeană și nu poate veni ziua în care să ne întoarcem în această uniune, care, de fapt, înseamnă Rusia. și acest lucru ar însemna votarea proiectului nostru de hotărîre în Parlament, pe care l-am înregistrat la 29 decembrie, inainte de Revelion. Cum am spus, nu este prima dată acest proiect. Acest CSI nu ne-a dat nimic în această perioadă și cred că faptul că noi mai menținem prezența noastră în această instituție inexistentă, tot este un semn de întrebare către instituțiile europene. și în primul rînd, către Comisia Europeană, care și-a expus punctul de vedere ce ține de regimul liberalizat de vize. Ce ne-a dat nouă acest CSI, cu toții știm, dar îl rog pe domnul Ion Apostol să amintească ce a obținut Republica Moldova de cînd face parte din CSI și vreau să vă amintesc că semnarea acordului cu CSI cu Mircea Snegur în 1991, la Alma-Ata, nu a fost ratificat acest acord de Parlamentul ales în mod democratic, primul Parlament din "90-94. Abia după alegerile din anul 1994, au venit la putere indescifrabil erau 56 de deputați pe lista Partidului Democrat Agrar și vreo 27 de membri aveau socialiștii cu interfrontul. știți că atunci cînd a existat Frontul Popular a apărut o alternativă născută de către Rusia-interfrontul, adică împotriva Frontului Popular și abia acest parlament agrar-socialist a ratificat Acordul de Asociere cu CSI. și, iată să vedem ce ne-a dat nouă această instituție, CSI.
Poftim, dl Apostol!

Ion Apostol: Bună ziua, după cum cunoașteți, în anul 1991, la 1 decembrie atunci cînd a fost semnat Acordul de Fondare a Comunităților Statelor Independente, în urma Puciului de la Moscova, din august 1991, Mircea Snegur a semnat, deși nu a avut mandatul Parlamentului ca să semneze acest tratat și, în consecință ce am avut noi? Cunoaștem că Rusia nu s-a împăcat niciodată cu gîndul că Uniunea Sovietică era de fapt Rusia, plus ceilalți sateliți printre care eram și noi. Ei nu s-au împăcat niciodată cu gîndul că statele din jurul lor să aibă independență reală, pentru că această independență aducea binefacere, bunăstare și, în rezultat, această bunăstare influența direct situația din Federația Rusă, unde nu este democrație și bunăstare. În schimb, aderarea la acest tratat ne-a adus doar probleme.

După cum cunoaștem exact peste 3 luni aproximativ, la 2 martie 1992 s-a început războiul de pe Nistru. Acest război a fost provocat de trupele Federației Ruse, pe atunci, armata a 14-a, care era staționată (indescifrabil), la Tighina și Bender, în urma căruia, în Republica Moldova și-au pierdut viața sute de oameni. O populație a fost ruptă de la Republica Moldova, o populație ce constituia 700 de mii de cetățeni la acel moment, acum sunt mai puțin de 400 de mii. și un foarte mare teritoriu cu întreprinderi industriale ș.a.m.d. În afară de aceasta, cetățenilor din stînga Nistrului și căteva localități din dreapta, în jurul or.Bender, li s-a îngrădit accesul la instruirea în limba română în limba lor maternă. În această zonă de securitate, armată rusă i-a fost permanent atenționată situația și au realizat în repetate rînduri diferite provocări. A fost și împușcat un ostaș din Aramata Națională. În afară de acest lucru, această zonă permite o contrabandă care influențează negativ bunăstrarea Republicii Moldova, economia directă a țării. În afară de aceasta, daca va aduceți aminte, la Istanbul, în anul 1999 luna noiembrie, Rusia și-a asumat obligațiunile de a retrage armata sa și muniția de pe teritoriul Republicii Moldova. Dar, după cum spunea un mare politician, înțelegerile și tratatele cu Rusia costă doar atît cît costă hîrtia pe care este scris acest tratat.

În 2006, după cum ținem minte, acest CSI ce ne-a mai dat? Ne-a impus embargoul la produsele cum ar fi vinurile din Moldova și la produsele agricole, în 2006. Acest embargou, s-a repetat și în anul 2013, dar mai ales în anul 2014, după ce Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE. Dar nu este Republica Moldova unicul stat care a suferit, deși era membru al acestei entități CSI, există și Ucraina, care a fost și este membru CSI, acest fapt nu i-a împiedicat ca să fie atacați de către Rusia, să li se ia Crimeea, să li se organizeze un război în 2 regiuni: Lugansc și Donbas. și în Georgia a fost la fel, a pățit exact același lucru ca și noi în anul 1992. Dacă comparăm cu țările baltice: Estonia, Letonia și Lituania, state care au făcut și ele parte din Uniunea Sovietică, de nevoie. Au fost încorporate în anul 1939, în urma acordului adițional Ribbentrop-Molotov. Aceste state au aderat la UE și la NATO. și observăm că aceste state nu au avut probleme teritoriale cu separatismul, au o creștere economică foarte consistentă, cetățenii trăiesc liberi, nu-și fac griji pentru ziua de mîine.

În afară de aceasta, în urma semnării Acordului de Asociere cu UE, sau și în urma embargourilor impuse de Rusia, la producția noastră, totuși nu există rău fără bine. Republica Moldova și-a reorientat exportul, în special în exportul de producție agricolă, de la spațiul CSI, spre spațiul european.
În acest mod, în 2016 deja producția exportată din Republica Moldova în statele Uniunii Europene, constituia 75%, iar în CSI doar 25%. În anul 2017 deja 77%, la 23%.
Rusia, pierzînd locul 1 deja CSI-ul la destinația exporturilor Republicii Moldova și, astfel, România-țara noastră mamă, căreia îi revine actualmente peste 25% din export, este primul loc ca destinație a exportului Republicii Moldova. În schimb Rusia are deja 11,2% din destinația exportului nostru.

În afară de aceasta, Republica Moldova anual plătește o mulțime de funcționari din cadrul CSI:
Adunarea parlamentară a CSI, unde noi cotizăm anual cu 2 mln și aproximativ 100 de mii.
Comitetul executiv CSI, cu 1 mln 300 sute de mii,
Comitetul de statistică 332 de mii,
Biroul de combatere a crimelor organizate cu 287 de mii,
Reprezentanța din Republica Moldova a teleradio difuziunii "MIR" - 2 mln 218 mii.

În total, aproximativ 7 milioane noi plătim pentru ce? Pentru nîște instituții care luptă împotriva Republicii Moldova. Iată aceste lucruri și altele, pe care nu pot să le invoc pentru că suntem limitați în timp, a condus la faptul că noi, fracțiunea PL am semnat un proiect de hotărîre a Parlamentului, astfel încît odata și pentru totdeauna această oscilare între Est și Vest. Pentru ca să le fie clar și europenilor ce vrem noi, cetățenii acestui stat și ca să diminuăm și aceste cheltuieli, ca să nu irosim banii publici. Au semnat atunci doar 5 deputați din fracțiune, deoarece ceilalți colegi erau plecați în vacanță, dar ei sunt toți de acord cu acest proiect și sperăm că colegii noștri din celelate fracțiuni din Parlament, vor susține acest proiect și ne vom debarasa încă o dată de un schelet pe care îl avem în dulap și va însemna clar pentru europeni că noi dorim într-adevăr această integrare în UE, nu doar în vorbe, dar și în fapte.

Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal: Mulțumesc. Într-un cuvînt CSI asta înseamnă Rusia. Pentru că toate deciziile care se adoptă în cadrul acestei instituții sunt adoptate doar în favoarea Federației Ruse. Cu toate că statutul acestui organism prevede respectarea independenței, integrității teritoriale a statelor membre, după cum știți și o parte din Republica Moldova și a Georgiei și a Ucrainei este ocupat și niciodată nu a examinat această problemă pe ordinea de zi, pentru că acest lucru înseamnă Rusia. și Rusia rezolvă problemele care sunt favorabile, dar cum spuneam anterior, CSI este ca o "babă care abia merge", dar acum imi pare că "baba deja a murit". Această politică a noastră de a fi și cu Est-ul și cu Vest-ul supără destul pe cei care ne sprijină pe noi în direcția europeană.

Trimiterea președintelui Dodon la faptul că vom pierde mult și, în primul rînd cetățenii noștri care lucrează în Rusia vor pierde locurile de muncă, este iarăși o minciună. Republica Moldova poate avea acorduri bilaterale cu orice stat care există pe acest pămînt, inclusiv și cu Federația Rusă.

Sunt sigur că anume acordul bilateral reglementează și permite și aceasta. Faptul că cetățenii noștri lucrează acolo, credeți-mă, am mulțumit unui președinte din Parlament, cînd eram într-o vizită, și, fiind președinte interimar al Republicii Moldova, am mulțumit pentru faptul că au acceptat ca cetățenii noștri, în acea perioadă grea pentru ei, să-și salveze viața și familia. Am primit așa un răspuns: "Domnul președinte, este așa, dar nu chiar așa. Daca nu am fi avut nevoie, nu i-am fi acceptat".
La fel și Rusia, dacă nu ar fi avut nevoie Rusia de brațe de muncă, nu ar fi lucrat nici ai noștri, nici cetățenii Ucrainei, nici ai Georgiei și nici a altor țări, foste membre a Uniunii Sovietice.
Așa că în această privință punem punct.

Ion Apostol: Și mai este o problemă. Cetățenii Republicii Moldova, muncind în Rusia, de multe ori la negru, nu beneficiază de asistență socială și cînd va veni timpul să aibă o pensie, ei nu vor avea anii necesari, dar, în schimb, ei au contribuit la bugetul și la prosperarea economiei Rusie. și Rusia nici pînă acum nu vrea să semneze acordul bilateral.

Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal: Toți anii aceștia, Rusia nu vrea să semneze acordul, așa cum deja au semnat alte state și mulți cetățeni de ai noștri, ce nu vor avea pensii, aflîndu-se în Italia, sau fiind în alte țări.

Acum, un alt subiect pe care îl vom discuta: Odată ce ne aflăm în Anul Unirii, 100 de ani de la Marea Unire, dorim să atragem atenție asupra faptului că nepreședintele Dodon se crede prim-secretar al Comitetului Central al ...RSSM. Cunoașteți, că în unele raioane a început inițiativa de a declara anul 2018-Anul Unirii. Avem așa o inițiativă la Orhei, la Criuleni și, inclusiv la Ialoveni. La Ialoveni, președintele raionului, a semnat deja o dispoziție prin care a format o comisie. Citez:
"La 3 ianuarie, 2018 președintele raionului, domnul Anatol Dimitriuc, prin dispoziția nr.01, a dispus organizarea mai multor activități cu caracter de masă, cu genericul-anul 2018 Centenarul Unirii."
Dar iată că Dodon, spune că nu a făcut-o el, dar la pus la cale pe consilierul său în domeniul juridic, Lebedinschi, și a făcut un demers către SIS, pentru a se clarifica ce înseamnă acest lucru?
Domnule nepreședinte, sau tovarășe Dodon! Republica Moldova este un stat democratic, un stat de drept și instituțiile locale, precum primarii, primăriile în frunte cu primarul consiliile raionale în frunte cu președintele consiliului raional, au drepturi prevăzute de Constituție, au o autonomie locală. Aceste organe sunt alese în mod democratic de cetățeni și ei au dreptul de a decide. Că decid greșit sau corect, vor arăta următoarele alegeri.
Însă faptul că ați făcut un demers, înseamnă o presiune asupra tuturor celorlalte consilii raionale și președinți de raioane.
"Că lasă că vă arăt eu vouă! Pun SIS-ul pe urmele voastre", într-un cuvînt KGB-ul de pe timpul Uniunii Sovietice.
Noi considerăm o misiune gravă, o încălcare a Constituției, combatem această politică a lui Dodon și cerem ca serviciile, indiferent care, fie ale statului, fie serviciile de informație, sau alte instituții ca procuratura, poliția să nu să se amestece în treburile interne a puterii locale.

Dacă Parlamentul a respins inițiativa liberalilor de a numi anul 2018 Anul Unirii, aceasta nu înseamnă că consiliile raionale sau președintele, aici nu merge vorba despre finanțe la nivel de raion, însă de acțiuni culturale și este vorba de istorie. și în 2018, Sfatul țării, moldovenii, au dat curs integrării românilor din acest teritoriu cu România, care în 1859 a fost inițiat tot de moldoveni Mica Unire, la 24 ianuarie (indescifrabil) anume de către moldoveni și s-a format România, prin inițiativa moldovenilor împreună cu muntenii. Mai apoi, în 1918, după Unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei s-a format din țara Romînească cu întreg teritoriul său. și este o istorie!
Atragem atenția încă o dată. Că noi suntem un stat de drept și democratic și nu are dreptul instituția prezidențială, în cazul dat este vorba de comanda președintelui Dodon...
Îmi dau seama, dacă rămînea SIS-ul în subordinea actualului președinte. Ce ar fi fost acum în Republica Moldova? Cu adevărat am fi revenit la un KGB, care ar fi urmărit fiecare cetățean, nu doar instituțiile să se amestece în treburile interne în puterea locală sau centrală, dar ar fi urmărit toți cetățenii așa cum a fost pe timpul Uniunii Sovietice. Condamnăm această politică și susținem toiți consilierii sătești, orășenești, raionali, președinții care vor să declare anul 2018 Anul Unirii. Este o istorie ce este a noastră și nu avem de ce fugi de trecutul nostru frumos, pentru că noi am avut un trecut tragic, ocupații, deportări, foamete organizată. Iată aici nu-l aud pe tovarășul Dodon să spună o vorbă în această problemă, nimeni, în afară de PL nu vorbește de ocupații, de deportări. Doar noi am ridicat monument și la gară și în unele localități, sute de monumente în memoria celor care au suferit în urma regimului comunist sovietic.
Mulțumim și, dacă aveți întrebari, poftim!

Dar cel mai important pentru noi, pînă vă gîndiți la întrebări, vreau să mai repet o dată!
Piața pe care ne-a oferit-o nouă Acordul de Asociere cu UE și libera circulație, la etapa actuală, pînă la înfăptuirea Unirii cu România, sunt cele mai importante lucruri pe care le-am obținut noi. Piața înseamnă pentru economia Republicii Moldova, cu toate că nu prea avem, pentru că nu producem o industrie și libera circulație. Aceste două lucruri sunt sfinte astăzi și, dacă ne gîndim la viitorul cetățenilor, la copii, la mame ori la părinți, noi trebuie să apărăm cu sfințenie aceste două valori:
1. Piața Europenă
2. Libera Circulație
Prin semnarea acestui acord, am oferit posibilitatea, am unit familiile. Și știți că foarte multe familii care au plecat de prin anii 1990, s-au desființat și au rămas copiii fără mame, pentru că nu-și vedeau zeci de ani de zile copii mama și mama copiii. Iar acum, să fie pusă în pericol doar pentru faptul că cineva vorbește despre Integrarea Europeană, dar valorile UE, la noi sunt lăsate într-o parte și folosite pîrghia, "cine este mai puternic, acela este mai tare".

Un stat de drept și democratic nu poate avea și nu acceptă decît puterea legii. Guvernarea are cele mai multe obligații pentru a fi respecate aceste valori.
și, eu sper că noi la viitoarele alegeri, vom înțelege cu toții că este pusă în pericol libera circulație, integrarea Europeană ca atare. Fără acest drum european nu poate avea loc nici unirea cu România. De aceea, astăzi este ca niciodată important să apărăm aceste valori și, în primul rînd democrația, fără de care nu poate evolua Republica Moldova, nici spre UE, nici spre România. Mulțumesc! Atît?

Acum, îmi permiteți să mai fac ceva, ca să nu fie doar vorbe.
La început vam felicitat cu Anul Unirii, anul 2018 și, cu mare plăcere aș vrea să aveți și dumneavoastră, fiecare care sunteți în această sală, această sticlă "Unirea 2018", este vorba, cum am spus, de istorie. și chiar îmi place cum sună "Unirea 2018".