Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, înaintea participării la Consiliul European (Bruxelles, Regatul Belgiei)

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! Începem astăzi o sesiune complicată a Consiliului, sesiunea numită Consiliul de vară. Avem o agendă foarte bogată, cu teme care ne interesează foarte mult. A revenit tema migrației, este extrem de dezbătută, însă avem și teme cum ar fi PESCO, apărarea comună, care pentru noi este, de asemenea, foarte importantă. Avem temele deja cunoscute precum Brexit-ul, vom discuta, cu siguranță despre cadrul financiar multianual, deci despre buget. Avem și o discuție legată de Zona Euro și de acel deja faimos buget al Zonei Euro și încă multe alte teme, care sunt pe agenda noastră, astăzi și mâine.

Jurnalist: Care este poziția României în ceea ce privește bugetul Zonei Euro, considerați că această decizie ar putea adânci şi mai mult decalajul dintre state?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici trebuie să avem foarte mare grijă și asta am de gând să spun colegilor în Consiliu. Un buget al Zonei Euro în sine nu este problematic dacă prin acest buget nu se creează o nouă falie între Zona Euro și țările non-euro, așa cum a fost o propunere a Comisiei pe care am salutat-o la momentul respectiv. Acest buget al Zonei prevede și fonduri pentru dezvoltarea unor programe pe țările care încă nu sunt membre în zona Euro, dar doresc să devină. Dacă conține aceste componente, este în regulă, dacă însă se adâncește falia, atunci s-ar putea să fie nevoie de mai multe discuții.

Jurnalist: În ceea ce privește chestiunea migrației, Italia a fost foarte vocală în ceea ce privește constituirea unor centre pentru primirea refugiaților în afara Uniunii Europene. Susține România această poziție?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Astăzi vom avea o discuție fiindcă sunt foarte multe propuneri și multe dintre ele se contrazic. Noi dorim o soluție care întărește controlul asupra migrației. Este imposibil să continuăm într-un fel pe care l-aș putea numi parțial haotic. Migrația trebuie să fie controlată. Trebuie să consolidăm securitatea la granițele exterioare ale Uniunii, trebuie să dirijăm întregul flux migratoriu, trebuie să fie înregistrați toți migranții, iar cei care nu sunt refugiați și nu ar trebui să beneficieze neapărat de protecție pot fi retrimiși acasă. Sigur, și chestiunea unor centre de primire în afara Europei este o temă care s-a mai discutat, poate vă amintiți, s-au discutat acele hot spoturi care niciodată nu au funcționat prea bine. Soluții ar fi, doar că trebui să ne hotărâm odată pentru totdeauna ce să facem, fiindcă migrația va continua și cu cât mai mult întârziem luarea unor decizii ferme, clare, cu atât mai dificil va deveni de gestionat procesul.  

Jurnalist: Unele state partenere au dat publicității o declarație prin care, practic, cer legislativului să nu efectueze modificări la legile justiției care să pună în pericol valorile statului de drept. Cum comentați această declarație comună?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Au perfectă dreptate. Este lucrul pe care l-am spus eu de multă vreme, legile justiției se pot modifica, dar modificările trebuie să fie de așa natură să îmbunătățească independența și eficiența sistemului de justiție, iar aceste atenționări, sigur, sunt exact lucrurile pe care le spun și eu de multă vreme și lucruri pe care le spun mulți români de multă vreme. Sper să se audă și la PSD. Vă mulțumesc! O zi bună!