Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei militare organizate cu prilejul învestirii în funcție a Șefului Statului Major al Apărării

Domnule Ministru al Apărării Naţionale,
Domnule Șef al Statului Major al Apărării,
Domnilor generali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri,
Doamnelor şi domnilor,
Astăzi, de Ziua Națională a României, un moment cu o semnificație profundă pentru Armata României, este cel mai potrivit prilej pentru învestirea domnului general-locotenent Daniel Petrescu ca Șef al Statului Major al Apărării.

Domnule ministru Nicolae Ciucă,
Vă felicit pentru modul în care ați asigurat conducerea Statului Major al Apărării și pentru realizările importante obținute în cursul mandatului dumneavoastră!
Am reușit, în baza acordului politic pe care l-am încheiat în anul 2015, imediat după începerea primului meu mandat de Președinte al României, să asigurăm 2% din PIB pentru finanțarea apărării, începând cu anul 2017, pe o perioadă de zece ani.
A fost o decizie majoră, care a conferit țării noastre predictibilitate şi credibilitate în plan internațional, asigurând, totodată, transparența procesului decizional strategic.
Astăzi, țara noastră este atât beneficiar, cât și furnizor de securitate, cu o viziune cuprinzătoare despre modul în care trebuie gestionată securitatea internațională.
Am înregistrat progrese notabile în context aliat. Datorită eforturilor noastre, Regiunea Mării Negre are o mai bună vizibilitate și o importanță strategică pentru NATO.

Doamnelor și domnilor,
Mediul internațional este caracterizat, în prezent, de dinamism şi de o evoluție accelerată a provocărilor la adresa securității, mai ales în zona noastră, a sud-estului Europei.
De aceea, pentru mine, în calitate de Președinte al României, securitatea şi apărarea țării constituie cu atât mai mult o prioritate strategică și se fundamentează pe cei trei piloni solizi, respectiv consolidarea profilului României în NATO și în Uniunea Europeană, precum şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.

Domnule general-locotenent Petrescu,
Preluați, astăzi, mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, instituție care exercită rolul de conducere a Armatei României, și vă revine responsabilitatea de a continua să asigurați starea de pregătire a armatei pentru îndeplinirea tuturor misiunilor sale de apărare a țării.
Viziunea strategică prospectivă este esențială pentru a avea o structură de forțe capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni prevăzute de Strategia Națională de Apărare a Țării și de Strategia Militară a României şi în concordanță cu angajamentele asumate de România în cadrul NATO.
Subliniez faptul că trebuie să acționați cu multă hotărâre, astfel încât să fie angajate resursele financiare la termenele şi în parametrii planificați.
Procentul de 2% din PIB alocat apărării trebuie să asigure, de asemenea, o mai bună instruire pentru toate structurile armatei, precum și condițiile necesare derulării unor exerciții complexe, în concordanță cu realitatea mediului strategic de securitate.
Totodată, este necesar să acordați atenție condițiilor de muncă şi de trai ale militarilor, cei care-şi dedică viața slujirii României sub faldurile tricolorului nostru.

Îmi exprim convingerea, domnule general-locotenent Petrescu, că veți acționa, în noua dumneavoastră calitate, pentru aprofundarea procesului de modernizare, dezvoltare şi consolidare a Armatei României, pentru a genera un plus de valoare în îndeplinirea tuturor misiunilor şi sarcinilor.
Vă felicit pentru numirea în această funcţie de mare răspundere şi vă doresc mult succes în activitate!