Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarații de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! Începem un Consiliu extraordinar destinat unui singur punct de pe ordinea de zi, și anume bugetului Uniunii Europene pentru următorii șapte ani. Am avut câteva încercări nereușite până acum în Consiliu de a ne apropia de finalizarea discuțiilor. Am avut noi, în Președinția română, o abordare foarte bună și s-au făcut progrese importante în așa-numitul NegoBox, adică pe un document care prefigurează negocierea propriu-zisă, după care următoarea președinție nu a reușit să progreseze cu o propunere acceptabilă și am hotărât, asta doar ca să ne amintim împreună, data trecută, să dăm această temă președinției Consiliului care astăzi vine în fața noastră cu o propunere pe buget. În general opiniile sunt destul de rezervate. Cei care dau mai mult decât primesc sunt de părere că se dă prea mult, cei care primesc mai mult - cum suntem noi – suntem de părere că primim prea puțin, iar pentru noi, repet, este extrem, extrem de important să avem o finanțare consistentă pe politica de coeziune și pe agricultură, dar, evident, și pe noi ne interesează să avem finanțate și programele noi, moderne – digitalizare, inteligența artificială, cercetare, mobilitatea studenților și așa mai departe. Evident că un rol important în toată discuția îl va juca pregătirea pentru măsuri pe climă, pentru așa-numitul Green Deal. Pozițiile sunt foarte diferite. Abordările inițiale sunt destul de dure la majoritatea participanților și mă aștept la discuții foarte complicate astăzi.

Jurnalist: Domnule Președinte, propunerea Președintelui Consiliului European este inferioară celei a Comisiei Europene. Avem tăieri la coeziune, la agricultură. Care sunt liniile roșii ale României în aceste negocieri și la ce compromis sperați să ajungeți în interesul României?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este un pic greu de definit linie roșie. Este o negociere pe un buget unde fiecare încearcă să-și maximizeze șansele. Ambiția mea este să primim bani suficienți pentru coeziune, să primim bani suficienți pentru agricultură și să avem un buget per total mai mare decât cel din perioada bugetară anterioară.

Jurnalist: Menționați că este acest clivaj între statele net contributoare și cele net beneficiare. Totuși, Piața Unică arată ca apartenența statelor membre la Piața Unică, indiferent de cât alocă la bugetul Uniunii Europene, ele câștigă. Intenționați să utilizați și astfel de argumente?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vom utiliza foarte multe argumente. Sunt, evident, argumente care țin de repartizarea banilor, argumente care țin de contribuție, argumente care țin de dezvoltare, dar și argumente cum sunt ale noastre, care țin de politicile tradiționale și așa mai departe. Toate acestea vor face parte din negociere.

Jurnalist: Domnule Președinte, în țară ați numit astăzi procurorii șefi la marile parchete. Puteți explica de ce nu ați ținut cont de avizele negative ale CSM în două dintre cazuri?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu mare plăcere. Astăzi, înainte să plec spre Bruxelles, într-adevăr, am semnat decretele de numire pentru procuror general în persoana doamnei Scutea, procuror șef DIICOT în persoana doamnei Hosu și procuror șef la DNA în persoana domnului Bologa. Trei candidați care mi-au fost propuși de ministrul Justiției după un proces de selecție pe care l-am găsit foarte bine organizat, foarte transparent, foarte corect făcut și deja numărul foarte mare de candidați care s-au înscris la acele interviuri ne arată că a fost o competiție deschisă.

În fine, după ce propunerile domnului ministru au fost concretizate, ele au fost trimise la CSM care a avut păreri ușor diferite. Având în vedere că am avut, pe de o parte, propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate și, pe de cealaltă parte, avizul CSM care mi s-a părut parțial destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu și –am numit pe cei trei candidați în funcție.

Foarte important aici de subliniat că s-a încheiat interimatul la marile parchete. Se ajunsese deja la o perioadă foarte lungă de interimat care nu a permis procurorilor să-și facă treaba așa cum trebuie în toate situațiile. O conducere interimară întotdeauna are acest efect asupra unei instituții. Pe de altă parte, m-am bucurat că selecția organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să îi numesc în funcție.

Jurnalist: Există totuși o recomandare a Comisiei Europene în raportul MCV să se țină cont de avizele negative. Nu vă temeți că aceste numiri...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, există o recomandare care spune să se țină cont și pot să vă spun că am ținut cont, mi-am făcut timp, am citit și ce mi-a scris domnul ministru, foarte bine documentat, și ați văzut că și după avizul CSM a revenit cu completări, cu lămuriri, am citit și ce a scris CSM-ul.

Jurnalist: De ce vi s-a părut superficial avizul CSM?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vă rog să citiți avizele și o să vă dați seama imediat. 

Jurnalist: În privința alegerilor anticipate, cei de la PSD, vorbim acum despre Guvernul Orban II, au anunțat că nu vor participa la ședința de plen în care trebuie să fie investit sau nu noul guvern și asta ar însemna că, în lipsa unui cvorum, această ședință să se amâne. Credeți că va fi afectat calendarul pentru anticipate? Cum vedeți această situație?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Două chestiuni aici. Nu știu dacă va fi afectat calendarul pentru anticipate, am spus din capul locului că depinde de toți actorii și vom vedea. Însă, dați-mi voie să comentez un pic atitudinea PSD-ului, care este cel puțin ciudată. După ce PSD a depus moțiune de cenzură, a căzut Guvernul, acum ei spun că nu este vina lor. Nu, este evident, PSD care a depus moțiune, care a reușit să doboare Guvernul și acum când trebuie să se voteze o nouă propunere, dumnealor sunt ocupați cu alte treburi. Mi se pare o poziție principial incorectă și profit și de această ocazie să-i invit să își reconsidere punctul de vedere. Parlamentul României este organul suprem, care reprezintă voința poporului și acolo se lucrează prin prezență, nu prin absență.

Jurnalist: Ați avut și o întâlnire cu cei de la PNL. Ce le-ați transmis?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: A fost o discuție informală și am discutat un pic despre demersurile care se impun în cazul în care se întâmplă una sau alta în Parlament, i-am încurajat să meargă mai departe cu pregătirile pentru toate alegerile. O discuție amicală fără nuanțe complicate.

Jurnalist: Domnule Președinte, revenind la bugetul european, ne putem aștepta, anunțându-se negocieri complicate, să avem la finalul acestui summit, care nu știm când se termină, să avem un fum alb, adică să avem un acord pe buget?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Îmi permit să fiu sceptic în această privință. Șansele de reușită le evaluez undeva la 50-50. Vă mulțumesc! O zi bună!