Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Parcul Natural Comana

Bună ziua,

Am vizitat zona cu luciu de apă, cu stufăriș, am făcut o tură cu o barcă ecologică, cu motor electric. O zonă foarte frumoasă!

Am avut împreună cu mine în barcă pe domnul director, care mi-a explicat și istoria locului, și oportunitățile, și dificultățile.

Așa, sub linie, vreau să-i felicit pe toți cei care s-au implicat aici, începând, sigur, de la Consiliul Județean, Primărie, Romsilva, mânăstirea, care am înţeles că este un partener foarte bun pentru zonă. Sunt convins că dacă se realizează proiectele care au fost prezentate, zona va deveni mai atractivă, mai cunoscută, și, cu siguranţă, atunci are șanse să se dezvolte și mai mult și să joace un rol important din punct de vedere al echilibrului mediului, și este o zonă care poate să contribuie efectiv la prevenirea schimbărilor climatice, cel puțin climatul din regiune.

Deci, una peste alta, acest proiect este un proiect vechi. Este unul foarte reușit și din partea mea și a echipei mele vor primi tot sprijinul de care au nevoie.


Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Aţi vorbit despre importanţa acestor parcuri naturale, mai ales în această perioadă de caniculă, dar, în același timp aș vrea să vă întreb referitor la acea inițiativă prin care pădurile ar trebui să fie protejate, o inițiativă europeană pe care inițial România nu a susținut-o. Având în vedere semnalul pe care îl trageți acum prin prezența dumneavoastră aici, în astfel de parcuri naturale, și, de asemenea, inițiativele de-a lungul timpului prin care susțineați protejarea pădurilor, aș vrea să vă întreb cum vedeți această poziție a României inițial de a nu susține demersul european?

Președintele României: Acolo sunt câteva chestiuni nediscutate tehnice, însă România dorește să extindă zona împădurită și se lucrează în acest sens. Şi pot să vă spun că, în timp ce ne plimbam cu barca, am discutat și despre pădure. Este în această arie naturală protejată o pădure importantă, peste opt mii de hectare, este cea mai mare pădure din această zonă a României. Eu am participat, știți bine, că ați fost împreună cu mine, la acțiuni de reîmpădurire și de împădurire și nu am de gând să renunț la aceste idei. România are nevoie să recâștige terenuri pentru a le împăduri, pentru a extinde suprafața de pădure și pentru a face exploatarea pădurilor mult mai ecologică, ca să ajungem și cu această chestiune în secolul 21. Şi am de gând să rămân foarte conectat la acest fenomen. Dacă vorbim de reducerea emisiilor, mai ales reducerea de dioxid de carbon și absorbția lui, atunci înțelegem foarte bine de ce este nevoie de pădure. Deci, pădurea nu doar că are capacitatea să creeze un microclimat foarte bun, să protejeze specii, are capacitatea să absoarbă dioxid de carbon și noi avem nevoie de astfel de zone, chiar foarte extinse, dacă vrem, la orizontul anului 2050, să ajungem la neutralitate climatică. Aceste lucruri trebuie luate foarte în serios și aceste chestiuni nu țin de niște ambiții științifice sau ambiții politice ale Bruxelles-ului, ele țin de viața noastră. Noi dorim să avem un mediu sănătos, plăcut, bun și pentru generațiile care vin. Nu putem să consumăm noi toate resursele și să lăsăm un pământ supraîncălzit, fără păduri, fără terenuri agricole fertile. Lucrurile toate se leagă și este nevoie de foarte multă implicare, de foarte multă politică pro-natură, pro-mediu, și mă bazez pe voi să contribuim împreună la schimbarea atitudinii, la schimbarea de paradigmă. Nu mai suntem în anii '70 când se construia un dig, se făcea un canal și toată lumea zicea că s-a realizat ceva senzațional. Dimpotrivă, au dispărut specii, terenurile agricole s-au degradat, și așa mai departe. Deci avem foarte, foarte mult de lucru, şi aici este oportunitatea deosebită a fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, din care o mare parte este gândită pentru astfel de măsuri numite generic verzi.

Jurnalist: România a depășit ținta de cinci milioane de persoane vaccinate în urmă cu câteva zile. Coordonatorul campaniei de vaccinare trage un semnal de alarmă legat de faptul că la finalul lunii septembrie am putea ajunge să avem din nou 1.400 de noi infectări pe zi. În acest context, considerați că ar fi necesare sau susțineți introducerea unor restricții pentru persoanele nevaccinate?

Președintele României: Eu cred că este foarte important să lucrăm pe conștientizare. Nu, nu putem să-i constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă fiindcă nu le înțeleg. Și așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare, asta este, fiindcă pandemia nu s-a terminat. De asta, de fiecare dată când fac declarații spun românilor să se vaccineze. Este foarte, foarte important, ca să prevenim un nou val, ca să prevenim răspândirea acestui virus. Însă, interdicții neexplicate în această etapă, după părerea mea, nu ne duc foarte departe și chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricții pentru persoane nevaccinate în locuri neesențiale, cum se spune, nu știu, în restaurante, cinematografe și așa mai departe, asta nu rezolvă problema, rezolvă doar probleme punctuale. Problema se rezolvă prin vaccinarea în masă. Pe de altă parte, noi suntem acum deja în al doilea an de pandemie, nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, noi putem să învingem pandemia prin vaccinare. Este destul de simplu de spus, este mai complicat de realizat. Însă, repet, vaccinul este disponibil la liber de câteva luni de zile deja și oamenii trebuie să înțeleagă că noi am ajuns aici, în faza în care avem puține cazuri, și datorită vaccinării și dacă vrem să rămână așa, atunci vor trebui mult mai mulți români să meargă să se vaccineze. Altfel, este evident că vom avea valul patru, așa cum a apărut deja în țările din vestul Europei. Şi valul patru, trebuie să o spunem răspicat, este valul care se întinde între cei nevaccinați. Știu că ați citit articole, ați auzit că și persoane care au fost vaccinate au fost depistate pozitiv. Așa este, dar ei nu fac boala, deci ei sunt depistați pozitiv, dar nu fac boala cu simptome grele, rare, foarte rare cazuri care ajung la spital. Deci vaccinarea inhibă dezvoltarea bolii și este vital acest lucru și atunci, ca să vă răspund, sub linie: vaccinați-vă!

Jurnalist: Vorbiți despre vaccinare, dar pe altă parte o parte dintre guvernanți, vorbesc de cei de la USR, de domnul vicepremier Dan Barna și de ministrul Sănătății, care au atras atenția că, numai stimulând oamenii prin campanii de tipul tombolelor sau de tipul unor vouchere asemănătoare celor pe care le primesc donatorii de sânge, ar putea să se anime această campanie și să crească interesul oamenilor. De aceea vă întreb dacă dumneavoastră susțineți astfel de beneficii care într-adevăr au creat discuții legate de discriminare și dacă susțineți obligativitatea vaccinări pentru anumite categorii de persoane vulnerabile sau pentru profesori, medici așa cum se întâmplă în unele țări?

Președintele României: Este o discuție care va fi din ce în ce mai intensă și la noi dacă anumite categorii trebuie obligate să se vaccineze. Eu cred, de exemplu, că este inacceptabil ca personal medical să nu fie vaccinat, fiindcă oamenii se duc cu încredere la spital ca să se facă bine și atunci vă dați seama, dacă de acolo ia virusul, omul a obținut exact opusul la ce s-a așteptat. Și la noi mare parte din sistemul de sănătate se face pe banii contribuabilului. Deci, eu dacă merg la spital și contribui, mă aștept acolo să fiu tratat ca să plec mai sănătos de acolo decât am venit, nu să mă duc la spital și să plec de acolo bolnav. E o logică destul de simplă. Este însă foarte complicat că sunt oameni care din varii motive medicale nu pot fi vaccinați, și așa mai departe, însă chestiunea trebuie discutată și la modul de răspunderea societății, răspunderea persoanei. Am avut mai multe discuții cu medici, cu personal medical, în ultimele luni de zile am făcut și relativ multe vizite și am întrebat. Adevărul este că în jur de 90% din personalul medical este vaccinat. Deci, deja, suntem într-o zonă în care discuția devine mai degrabă teoretică decât practică, și cei care nu sunt vaccinați de obicei nu sunt medici sau asistente, este alt personal auxiliar care încă nu a înțeles foarte bine importanța acestor proceduri. Dar, dacă guvernul vrea să vină cu o campanie de tip premiu, loterie sau orice altceva își imaginează, dacă dă rezultate, este bine. Însă trebuie să vedem la ce costuri, că deja vaccinul este gratuit, procedura de vaccinare este gratuită, centrele de vaccinare sunt gratuite. Undeva trebuie să zicem, ok putem să le dăm ceva de încurajare, dar lucrurile trebuie să rămână într-o zonă a rezonabilității.

Jurnalist: Aș dori să știu cum vedeți dumneavoastră de la înălțimea funcției de Președinte a celui mai important om din statul român, a celui mai informat om din stat, declarațiile făcute de Ludovic Orban care spunea că în lupta internă din PNL există intervenții externe, forțe nedemocratice, mecanisme nedemocratice, mâini sucite la spate, există aceste, le vedeți, le simțiți?

Președintele României: Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Vă dați seama, că dacă aș avea semnale că există așa ceva, aș fi intervenit demult. Nu. Lupta este o lupă internă, pentru voturi în PNL. Și o competiție politică îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale și cam așa putem să interpretăm, mai mult nu e.

Jurnalist: Această competiție din PNL a fost marcată de acuzații de încălcare a statutului și avem recent și un denunț pe numele premierului. Cum priviți toate aceste evenimente?

Președintele României: Ca pe o campanie politică. Cu anumite accente mai stridente, dar în esență așa se desfășoară o campanie electorală: cu acuzații la adresa competitorilor, cu acuzații diverse la adresa celeilalte echipe. Trebuie să privim lucrurile destul de relaxat și natural. Guvernarea nu a suferit din motiv de campanie PNL. Se vede că țara merge bine înainte, economia crește, pandemia este sub control, zonele naturale sunt protejate, dar evident, cei care sunt în campanie, și este o poziție extrem importantă pentru care se luptă, sigur, au exact comportamentul de politician în campanie electorală.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Tot pe problema din PNL. Această luptă contondentă care durează cred de două luni de zile a creat anumite temeri inclusiv în interiorul acestui partid, de fisură după congresul din 25 septembrie. Există temeri că s-ar putea ca acest conflict să continue și după acea dată a Congresului. Există posibilitatea sau identificați o altă soluție, o a treia soluție, mai moderată, care să unească toate energiile din partid, astfel încât după congres acest partid să iasă mai unit și nu mai slăbit?

Președintele României: Cum se desfășoară campania în partid este treaba partidului și, chiar dacă aș avea o opinie, nu aș spune-o public. Însă, ca să privim fenomenul, așa ca și externi partidului cum sunteți și voi, și sunt și eu, prin Constituție, în momentul în care apar mai mulți competitori, apare competiția de tip campanie electorală. Din câte știu, nu s-au depus încă moțiunile – așa se numește când își depun candidatura, împreună cu o întreagă echipă, dacă vom avea unul, doi, trei, patru competitori, vom vedea. Dar asta este clar treaba partidului cum gestionează campania internă, cum își organizează congresul și cum votează, și da, chiar dacă probabil, teoretic, ar fi mai bine ca această competiție să nu facă valuri în afară, ea face, fiindcă oamenii sunt oameni foarte cunoscuți și foarte vizibili. Cel puțin până acum este președintele Camerei Deputaților, fost prim-ministru, actualul prim-ministru sunt în competiție. O astfel de competiție nu se poate desfășura în spatele ușilor închise, că atunci cu toții ne-am întreba „domnule, ce se întâmplă acolo?” Așa, este o competiție în parametri normali, iar cu fisura partidului ... asta este o poveste veche. Pot să vă spun așa, off the record: și când am candidat eu, a fost povestea că se rupe partidul. Dimpotrivă, am dus două partide împreună și lucrurile au mers mai departe. Nu, nu cred că este un argument pentru a inhiba un alt competitor. Nu, nu ar fi ceva serios.

Jurnalist: Bună ziua. Mai este destul de puțin până la începerea școlii și avem câteva situații punctuale - elevii se întreabă dacă vor mai fi acele scenarii, pe de altă parte ministrul Educației spune că ar vrea să înceapă pur și simplu în format fizic, fără un plan anume; studenților li s-a transmis de la cele mai bune universități din țară că vor fi condiționați la cursuri de vaccinare sau testare periodică, accesul în cămine se va face pe vaccinare sau testare periodică. Doar 25% din cursuri vor fi online din toată curricula. Deci cine, practic, nu respectă aceste reguli, nu se poate întoarce la universitatea. Avem probleme și la nivel local cu pregătirea pentru noul an școlar. În plină pandemie, chiar în capitala României, se vorbește despre lipsa dezinfecției în școli. Dacă în discuțiile dumneavoastră privind „România Educată” ați reușit să vorbiți cu cei responsabili, în special cu ministrul Educației, despre un plan care trebuie anunțat din timp și având în vedere eșecul examenelor de anul acesta după un an de online.

Președintele României: Dați-mi voie să vă spun că eu nu aș vorbi despre un eșec al examenelor. Examenele s-au desfășurat în format fizic, și examenul de la finalul clasei a VIII-a, și bacalaureatul. Rezultatele au fost bune. Singurul eșec a fost la titularizare, care probabil are niște explicații, pe care le aștept și eu cu mare interes de la ministrul Educației. Însă este clar: școala online nu poate înlocui școala în format fizic decât pe anumite perioade scurte. Noi nu suntem acum la începutul pandemie. Eu vreau să cred că suntem spre sfârșitul pandemiei și toată lumea știe între timp ce măsuri sunt rezonabile, ce se poate face și cum se poate gestiona pandemia. Noi am gestionat-o şi când nu am avut vaccin şi am început şcoala în format fizic şi a mers bine până când valul trei ne-a obligat să trecem în online. Deci lucrurile nu sunt nici noi, nici necunoscute. Dacă este adevărat ce ziceți, că în anumite școli nu sunt materiale, dezinfectanți, poate ar trebui schimbat directorul. Oricine răspunde de o instituție publică știe, între timp, care sunt măsurile de igienă, cum se tratează și lucrurile momentan sunt în zona verde, ca să mă exprim așa.

Sigur, avem o creștere a numărului de infectări, dar suntem departe de un val mare. Sper să rămânem așa, departe, mai ales dacă ne vaccinăm. Şi atunci, declarația ministrului mi se pare logică, adică toată lumea să își facă treaba, să existe dezinfectant, unde există anumite suspiciuni să se facă testări, să fie încurajați oamenii să se vaccineze și să începem şi anumite suspiciuni să se facă testări să fie încurajați oamenii să se vaccineze și să începem și școala, și anul universitar în format fizic și sper să îl și terminăm așa.

Dacă, încă o dată, dacă, totuși, apare valul patru mai intens, atunci sigur se vor lua măsuri așa cum s-au luat și în anul trecut. În funcție de incidența în fiecare localitate se vor trece școlile pe diferite formate, jumătate la școală, jumătate... Deci nu este nimic nou. Mă surprinde când îi aud pe unii care vor să își dea importanță că întreabă de scenarii. Ele sunt arhicunoscute; sunt cele cu care am gestionat pandemia aproape doi ani, deci despre ce vorbim aici? Nu ştiu ce consiliu v-a întrebat așa ceva, nu are decât să pună mâna pe ziar şi să vadă cum am făcut anul trecut. Exact așa vom face şi anul acesta.

Jurnalist: Aș vrea să vă întreb legat de PNRR, pentru că Die Welt tocmai a publicat un articol zilele trecute, pe care l-a preluat NewsWeek România, cum că executivul comunitar va respinge planul nostru național de redresare. De altfel știm că s-au publicat și niște documente prin care Comisia a retrimis PNRR-ul la București legat de niște costuri suspecte, neeligibile practic prin PNRR. Intenționați, ca Președinte, pentru că e un plan național şi ați participat la Bruxelles, la reuniunile șefilor de stat și de guvern, să faceți un demers înspre miniștri să avem un plan național eventual aprobat în noiembrie de miniștri de finanțe ai UE? Mulţumesc.

Președintele României: Vom avea un plan aprobat. Mi s-a părut puţin foarte unilateral articolul, ca să nu zic mai mult, că nu este de la noi publicația şi n-are rost să spunem alte lucruri. Sunt așa-numite informații pe surse, care „se scurg”. Nu se scurge nimic, sunt unii care vor să-şi dea importanţă şi dau informații senzaționale mai departe. Da, PNRR-ul nostru, știm, am știut de la început că nu este perfect. De aceea, dacă vă amintiți, am spus de acum câteva luni de zile, că este foarte bine că s-a depus, că întrebările Comisiei se discută, se caută soluţii, se schimbă anumite părţi din Plan. Da, așa este, nici mie nu mi s-a părut un plan perfect, dar în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție, Planul, totuși, a fost elaborat şi este un plan rezonabil şi va primii răspuns orice întrebare a Comisiei şi, da, dacă sunt proiecte, care, din punctul de vedere al Comisiei nu sunt eligibile, ele se scot din Plan, asta este, nu este foarte complicat.

Nu tot ce este pus acolo, în PNRR la noi va fi realizat, dar ceea ce rămâne - şi asta este pretenția mea și am spus-o foarte franc și miniștrilor - ceea ce rămâne în Plan şi rămâne fiind eligibil și finanțabil, trebuie pus în practică. Nu pot să accept să avem un plan, care, generic, este aprobat, banii sunt disponibili și să nu realizăm proiectele din motive birocratice. Chiar domnul președinte al Consiliului ne-a spus înainte, că unele au mai fost depuse, dar, din cauza unor hibe birocratice, nu s-au realizat. Or, așa ceva, de data asta, nu mai accept. Deci, vom avea PNRR, va fi finanțat, probabil unele proiecte vor fi scoase, dar de-abia atunci începe greul, fiindcă aceste proiecte trebuie implementate, trebuie realizate şi într-un timp foarte scurt. Avem foarte puțin timp pentru a realiza aceste proiecte.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte. Aș vrea să mă întorc la subiectul pandemiei. Pentru că ați vorbit despre importanța vaccinării și i-ați îndemnat pe români în repetate rânduri să meargă să se vaccineze, considerați că în momentul de față există suficiente persoane vaccinate pentru ca efectele valului 4 să fie diminuate?

Președintele României: Probabil INSP poate să vă răspundă mai exact la această întrebare. Eu cred că trebuie să mai lucrăm pe campania de vaccinare ca să fim protejați de valul 4.

Jurnalist: Revenind puțin la politică, voiam să vă întreb dacă sunteți mulțumit de modul în care funcționează coaliția de guvernare, pentru că sunt reforme care bat pasul pe loc; premierul participă, ba nu participă la unele reuniuni; și dacă aveți un mesaj să le transmiteți, pentru că există și unele amenințări cu remanierea.

Președintele României: Haideți să ne reamintim cum a apărut această coaliție şi cum s-au poziționat unii față de alții, cei care sunt acum împreună. Noi am avut nu demult, la sfârșitul anului trecut, campanie electorală și aproape s-au duelat în public, deci vă dați seama că o astfel de coaliție are nevoie de timp până când se rodează, până când mecanismele funcționează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun că da, coaliția funcționează, dar nu funcționează perfect, mai sunt multe lucruri care nu funcționează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desființat, chit că toată lumea s-a lăudat că așa va face, dar ministrul Justiției nu a găsit încă calea potrivită; legile justiției - nici nu există un proiect acceptat în coaliție. Și sunt și eu nemulțumit de aceste lucruri și sunt și alte și alte reforme care au fost promise și deocamdată auzim că se întâlnesc și se discută. Deci mai este mult de lucru, dar această formulă eu sunt convins că poate să funcționeze.

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Nu o să vă întreb de politică, în schimb o să vă întreb de ceea ce noi am observat în ultimele zile pe șosele, doar ieri am avut 11 morți. În continuare România rămâne campioană din acest punct de vedere. Polițiștii și-ar dori să înăsprească pedepsele, pe de o parte, de cealaltă parte, un grup de parlamentari și-ar dori din nou să avem acele radare vizibile. Ați fi de acord cu o astfel de inițiativă de avertizare a șoferilor și cum vedeți o rezolvare pentru ceea ce se întâmplă pe șoselele din România, ca să nu mai fim campioni europeni?

Președintele României: Este o tragedie ce se întâmplă și este clar că un element este lipsa de drumuri. Dacă aveți curiozitatea să circulați, și probabil ați făcut-o, prin țară, ați văzut că se circulă din ce în ce mai greu. Pe de altă parte, lumea la noi este extraordinar de nervoasă tot timpul, este un factor care duce la tot felul de incidente. Legislația poate să fie înăsprită, nu am nimic împotrivă. Pot fi realizate tot felul de instalații, unele de avertizare, altele chiar de măsurare. Este clar că fără o mai bună disciplină și fără drumuri mai bine realizate și mai multe nu vom stăpâni fenomenul. Şi este trist, este foarte trist, mai ales acum, în perioada de concediu, în fiecare zi citim despre accidente rutiere grave, foarte grave și nu putem să continuăm așa. Guvernul, pe de o parte, își face treaba, avem tot mai multe șantiere de drumuri naționale, de autostrăzi, de centuri ocolitoare, dar și legislația trebuie să devină mai puternică și șoferii mai disciplinați.

Jurnalist: Bună ziua! Domnule Președinte, care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire la subiectul reluat în discuție de curând, acela cum că președintele partidului aflat la guvernare sau al principalului partid aflat la guvernare trebuie să fie și prim-ministru?

Președintele României: Este o teorie de campanie. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc o zi frumoasă!