Știința din spatele unui Nobel: Cum a revoluționat James Rothman înțelegerea celulei
CHIȘINĂU – Contribuțiile științifice care i-au adus profesorului James Edward Rothman Premiul Nobel în 2013 au fost în centrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa la USMF „Nicolae Testemițanu”. Considerat unul dintre fondatorii biologiei celulare moderne, cercetările sale au elucidat mecanismele moleculare esențiale ale transportului intracelular, un proces vital pentru funcționarea tuturor organismelor vii.
Rectorul Emil Ceban a explicat în laudatio că profesorul Rothman a avut contribuții fundamentale la înțelegerea modului în care celulele transportă substanțe între diferitele lor compartimente. Munca sa s-a concentrat pe transportul prin vezicule – mici „bule” care transportă proteine și alte molecule. Descoperirea sa cheie a fost formularea „ipotezei SNARE”. Această ipoteză descrie o familie de proteine (SNAREs) care acționează ca niște „coduri poștale” moleculare, asigurându-se că fiecare veziculă ajunge la destinația corectă în interiorul celulei și fuzionează cu membrana țintă pentru a-și livra încărcătura cu o precizie extraordinară.
Această descoperire a revoluționat înțelegerea unor procese precum secreția de hormoni (de exemplu, insulina) și transmiterea semnalelor nervoase prin neurotransmițători. Înainte de munca lui Rothman, modul în care celulele realizau această comunicare precisă era un mister. Academicianul Ion Tighineanu a subliniat că aceste cercetări au continuat și au aprofundat munca unui alt laureat Nobel de origine română, George Emil Palade, considerat părintele biologiei celulare moderne. Rothman a condus, de altfel, institutul fondat de Palade, ducând mai departe moștenirea acestuia.
Pentru aceste realizări, James Rothman a fost distins cu numeroase premii internaționale, inclusiv Premiul Lasker (2002), Premiul Kavli în Neuroștiințe (2010) și, culminant, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2013), pe care l-a împărțit cu Randy Schekman și Thomas C. Südhof. Munca sa nu este doar o curiozitate academică, ci stă la baza înțelegerii multor boli, de la diabet la afecțiuni neurologice, deschizând calea pentru noi abordări terapeutice.