Laureatul premiului Nobel, James Rothman, cu rădăcini basarabene, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”
Chișinău, 9 octombrie 2025 – Într-o ceremonie solemnă desfășurată la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, academicianul James Edward Rothman, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2013, a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa. Evenimentul a reunit personalități marcante ale lumii academice și științifice, studenți și oficiali, subliniind atât contribuțiile extraordinare ale profesorului Rothman la biologia celulară, cât și legătura sa emoționantă cu Republica Moldova, țara de origine a strămoșilor săi.
Ceremonia a avut loc în prezența Senatului universitar, a academicianului Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a cadrelor didactice și a tinerilor cercetători. Decizia de a acorda înalta distincție a fost luată în unanimitate de Senatul USMF „Nicolae Testemițanu”, în semn de profundă gratitudine pentru meritele deosebite ale savantului în dezvoltarea științei mondiale.
În discursul său de Laudatio, rectorul universității a evidențiat parcursul academic și științific impresionant al profesorului Rothman, recunoscut ca unul dintre fondatorii biologiei celulare moderne. „Contribuțiile sale fundamentale la elucidarea mecanismelor moleculare ale transportului intracelular prin vezicule și formularea ipotezei SNARE au revoluționat înțelegerea proceselor de secreție celulară și de transmitere a semnalelor nervoase. Acordarea acestui titlu academicianului James Rothman reprezintă o recunoaștere a meritelor sale excepționale și consolidează vizibilitatea internațională a universității noastre și a comunității științifice din Moldova”, a declarat rectorul.
Cariera profesorului Rothman include poziții de prestigiu la universități de top precum Yale, Stanford, Princeton și Columbia, fiind, de asemenea, laureat al unor premii internaționale de renume, printre care Premiul Lasker (2002) și Premiul Kavli (2010).
Academicianul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a subliniat dimensiunea simbolică a evenimentului, evocând rădăcinile basarabene ale laureatului Nobel. „Astăzi, știința și istoria se întâlnesc într-un moment de o profundă semnificație. Străbunicii profesorului Rothman au emigrat din Fălești și Telenești la începutul secolului XX. Revenirea sa la baștina strămoșilor, după mai bine de un secol, este o onoare pentru noi și o sursă de inspirație pentru tinerii cercetători”, a menționat academicianul Tighineanu.
Vizibil emoționat, profesorul James Edward Rothman a mulțumit comunității academice pentru onoare. În discursul său, a împărtășit experiența personală a redescoperirii originilor sale, dar și o coincidență remarcabilă din lumea științei.
„Este o onoare extraordinară pentru mine. Ieri am pășit pe străzile din Fălești, de unde a venit bunicul meu, și am simțit că am ajuns acasă. Faptul că și colegul meu laureat al premiului Nobel, Randy Schekman, are rădăcini tot din Basarabia, este o coincidență remarcabilă ce subliniază legăturile neașteptate pe care știința le poate crea. Cea mai mare descoperire a științei este metoda științifică însăși, iar urmarea ei cu rigoare și obiectivitate poate face lumea un loc mai bun”, a afirmat profesorul Rothman.
Ceremonia s-a încheiat cu înmânarea diplomei și a însemnelor titlului de Doctor Honoris Causa, un moment primit cu aplauze îndelungate de întreaga asistență.
Despre Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova este o instituție de învățământ superior de prestigiu, recunoscută pentru excelența în formarea specialiștilor din domeniul medical și farmaceutic și pentru contribuțiile sale la dezvoltarea cercetării științifice. Prin programele sale educaționale și proiectele de cercetare, universitatea joacă un rol central în progresul sistemului de sănătate național și în integrarea sa în circuitul academic internațional.